Joe Biden la Berlin: Trebuie să menținem sprijinul nostru pentru Ucraina

Radio Moldova, 18 octombrie 2024 14:50

Președintele american Joe Biden a declarat vineri la Berlin că aliații din cadrul NATO trebuie „să mențină sprijinul lor” pentru Ucraina până când această țară va obține „o pace justă și durabilă” în fața agresorului rus, informează AFP, citată de Agerpres.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum 5 minute
16:50
Un fost președinte al Oficiului Teritorial Glodeni al Partidului Șor, declarat neconstituțional, va ajunge pe banca acuzaților. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta este învinuit de acceptarea finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Acum 10 minute
17:00
Două persoane, afiliate lui Șor, au fost reținute astăzi pentru 72 de ore, în urma perchezițiilor procurorilor anticorupție și a ofițerilor INI. Descinderile au fost efectuate în cadrul unei cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali și coruperea electorală, anunță Procuratura Anticorupție. Din „organizația criminală” fac parte grupuri de persoane atât din țară, cât și din Federația Rusă, cu roluri bine determinate. Sursa citată precizează că aceștia activau în formă ierarhică.
17:00
Un bărbat riscă închisoare pe motiv că ar fi finanțat ilegal un partid politic. Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul asigura sistematic transportarea și transmiterea banilor către persoane care oficial sau neoficial prestau servicii Partidului „Șansă”.
17:00
Sute de persoane au fost evacuate din mai multe regiuni ale Franței din cauza inundațiilor. În același timp, peste patru mii de case au rămas fără curent electric. Autoritățile anunță că sunt mobilizați aproape trei mii de salvatori și șase elicoptere pentru a veni în ajutor locuitorilor care se confruntă cu vremea rea.
Acum 30 minute
17:20
Inspectoratul General al Poliției (IGP) va întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea siguranței publice, dar și buna desfășurare a procesului electoral din 20 octombrie. Potrivit Poliției, pe19 octombrie, oamenii legii vor monitoriza transportarea și escortarea buletinelor de vot și a altor documente electorale către Circumscripțiile uninominale, asigurând integritatea acestora. După livrare, materialele electorale vor fi preluate sub pază de polițiști.
17:10
Două persoane, afiliate lui Șor, au fost reținute astăzi pentru 72 de ore, în urma perchezițiilor procurorilor anticorupție și a ofițerilor INI. Descinderile au fost efectuate în cadrul unei cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali și coruperea electorală, anunță Procuratura Anticorupție. Din „organizația criminală” fac parte grupuri de persoane atât din țară, cât și din Federația Rusă, cu roluri bine determinate. Sursa citată precizează că aceștia activau în formă ierarhică.
16:30
Nicolae Juravschi rămâne președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova pentru încă cel puțin 4 ani. El a fost reales în funcțíe în cadrul Adunării Generale de dare de seamă și alegeri a forului. Juravschi este la conducerea forului din anul 2001.
16:20
Până în prezent, 133 de instituții de învățământ preșcolar din Chișinău au fost conectate la sistemul de încălzire. Potrivit informațiilor oferite de Primăria capitalei, alte 24 de instituții urmează să fie conectate în perioada următoare.
16:20
Aflat în vizită joi, 17 octombrie, la Bruxelles la cei douăzeci și șapte de lideri ai UE, Volodimir Zelenski a mers și la NATO pentru a-și prezenta „planul de victorie” asupra Rusiei, fără însă a câștiga ceva imediat. După Washington, Londra, Paris, Berlin și Roma, Volodimir Zelenski și-a prezentat „planul de victorie” la Bruxelles, insistând că țara sa, aflată în dificultate pe câmpul de luptă, trebuie mai întâi să se găsească într-o poziție de putere înainte de a încerca orice negociere cu adversarul său.
Acum 2 ore
15:40
În cea de-a doua săptămână de dezbateri la Radio Moldova, au fost invitați șase participanți la referendumul republican constituțional din 20 octombrie. S-au prezentat cinci formațiuni politice, toate cu opțiunea de vot „DA”. Nu a dat curs invitației de a participa la dezbateri Partidul „Voința Poporului” care, la fel, este pro-referendum.
15:10
Cheltuieli nedeclarate, implicarea minorilor în campania electorală, afișarea publicității în locuri neautorizate, utilizarea abuzivă a resurselor administrative în 114 cazuri, precum și implicarea preoților în agitație electorală în 5 situații, au fost principalele încălcări constatate de Asociația Promo-LEX în cel de-al 4-lea raport de monitorizare desfășurat în perioada 1-15 octombrie.
Acum 4 ore
14:50
Președintele american Joe Biden a declarat vineri la Berlin că aliații din cadrul NATO trebuie „să mențină sprijinul lor” pentru Ucraina până când această țară va obține „o pace justă și durabilă” în fața agresorului rus, informează AFP, citată de Agerpres.
13:10
De la începutul anului 2024 până în prezent, au fost înregistrate 1242 de incendii cauzate de utilizarea sobelor defecte, iar 18 persoane au decedat. Pompierii le recomandă cetățenilor să își doteze locuințele cu detectoare de fum, să înlăture fisurile de pe sobă, să nu folosească benzină sau gaz lampant atunci când aprind focul.
13:00
Peste 1 300 de cetățeni ai Republicii Moldova au votat deja la alegerile prezidențiale și referendumul pentru integrare europeană, care vor avea loc duminică, 20 octombrie. Este vorba despre cei care au ales să voteze prin corespondență. Despre aceasta a anunțat în cadrul unui briefing, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) Angelica Caraman.
Acum 6 ore
12:40
Astăzi în întreaga lume este marcată Ziua de Luptă Împotriva Traficului de Ființe Umane, desfășurându-se campanii de informare și sensibilizare a populației cu scopul de a mobiliza comunitățile pentru a se implica în eforturile de prevenire.
12:10
Republica Moldova se află pe un drum important către Europa, însă decizia finală privind viitorul țării aparține cetățenilor moldoveni, a subliniat președintele Franței, Emmanuel Macron. În contextul alegerilor de duminică, Macron a evidențiat că fiecare vot este esențial pentru direcția pe care o va urma R. Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu din proiectul „Punți către Europa”, difuzat la Moldova 1.
12:10
Trei persoane au fost rănite în urma atacurilor rusești asupra regiunii Herson, în data de 17 octombrie, potrivit șefului Administrației militare regionale Herson, Oleksandr Prokudin. Loviturile au vizat mai multe localități, afectând clădiri rezidențiale, unități comerciale, case particulare și mașini. În același timp, Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat distrugerea a 80 de drone rusești, parte dintr-un val masiv de atacuri aeriene care au vizat mai multe regiuni ale țării.
12:00
Comisia Electorală Centrală (CEC) a semnalat multiple încălcări în timpul campaniei electorale și perioadei premergătoare alegerilor prezidențiale și referendumului din Republica Moldova. Printre cele mai frecvente abateri se numără colectarea neautorizată de semnături, desfășurarea de agitație electorală de către subiecți neînregistrați și organizarea de întruniri electorale în locuri neautorizate.
12:00
O femeie de 74 de ani și-a pierdut viața după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a avut loc în satul Cobusca Veche din raionul Anenii Noi. Potrivit IGSU, la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care l-a scurt timp a reușit localizarea și lichidarea incendiului.
12:00
După pauza de două săptămâni din campionat, fotbaliștii clubului Milsami Orhei au poftă de joc și vor să continue lupta pentru un loc cât mai sus clasament și, implicit, calificarea în faza a doua a Superligii. În etapa a 10-a, gruparea orheiană se va deplasa la Bălți pentru a înfrunta CSF-ul din localitate, echipă care este pe locul doi în clasament, a învins campioana Petrocub și în ultimele 2 luni a suferit o singură înfrângere.
11:40
Comisia Electorală Centrală (CEC) a semnalat multiple încălcări în timpul campaniei electorale și perioadei premergătoare alegerilor prezidențiale și referendumului din Republica Moldova. Printre cele mai frecvente abateri se numără colectarea neautorizată de semnături, desfășurarea de agitație electorală de către subiecți neînregistrați și organizarea de întruniri electorale în locuri neautorizate.
11:00
Sistemul de alertă, care va permite difuzarea mesajelor de avertizare pentru populație în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor, ar putea fi denumit „Mold-alert”. Precizarea a fost făcută de șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Alexandru Oprea, la Radio Moldova. Potrivit lui, sistemul de alertă va fi similar celui din toate statele UE, iar în Republica Moldova va deveni funcțional în anul 2026.
Acum 8 ore
10:40
Șase reprezentanți ai unui partid politic sunt cercetați de CNA într-un dosar de corupere electorală. Aceștia sunt bănuiți că ar fi oferit mijloace bănești alegătorilor în vederea determinării acestora să voteze într-un anumit mod în cadrul scrutinului electoral din 20 octombrie.
10:10
Mai multe publicații străine subliniază semnificația alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și a referendumului de aderare la Uniunea Europeană, care se vor desfășura duminică, 20 octombrie.
10:10
Vineri, 18 octombrie, este ultima zi în care sunt permise acțiunile de agitație electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum care vor avea loc în această duminică. Sâmbătă, dar și în ziua alegerilor, agitația electorală este interzisă.
10:10
Duminică, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urne pentru a-și alege viitorul președinte și pentru a decide vectorul țării. Cea mai importantă bătălie politică va fi reflectată în direct la Moldova 1 și Radio Moldova. De dimineață până târziu în noapte, te ținem conectat la cele mai importante evenimente ale zilei! Analize detaliate, opinii ale experților, reportaje live din toată țara – află tot ce contează și votează informat!
10:00
A treia șansă a Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană; Amenințările la adresa stabilității sistemului electoral și avertismentele privind intimidarea alegătorilor în ziua votului. Acestea sunt principalele titluri ale presei, trecute în revistă.
Acum 12 ore
08:30
Liderul Hamas, Yahya Sinwar, a fost ucis în timpul unui raid israelian în Fâșia Gaza, a confirmat guvernul israelian. Sinwar, descris de experți ca fiind „creierul” atacului masiv lansat de Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023, a fost o figură centrală în planificarea și coordonarea operațiunilor grupului militant, notează zdf.de.
07:20
La Bruxelles are loc summitul european de toamnă. În afară de situația din Ucraina și „planul de victorie” al lui Zelenski, principalul punct pe agenda acestei prime zile de summit european de joi 17 octombrie a fost imigrația. A fost unanimitate în jurul mesei pentru a accelera implementarea Pactului privind migrația și azilul, dar nicio unitate în ceea ce privește așa-numitele soluții inovatoare, care includ crearea de „centre de returnare” („return hubs”) situate în afara UE.
Acum 24 ore
21:00
Sistemul de gestionare a dosarelor deținuților va fi digitalizat, până în anul 2027, anunță reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor. Potrivit acestora, proiectul valorează aproximativ două milioane de dolari, bani oferiți de Guvernul Statelor Unite ale Americii.
20:30
O persoană a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs în sectorul Buiucani din Chișinău, ne-a comunicat ofițera de presă a Poliției capitalei, Natalia Stati.
20:20
Războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Republicii Moldova a luat turații fără precedent în actuala campanie electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie. Finanțările ilegale și atragerea cetățenilor moldoveni în scheme de destabilizare a țării sunt extrem de diferite față de cele semnalate anterior, inclusiv de către liderii occidentali, iar „surprizele electorale” ar putea continua și după alegerile de duminică. De această părere este analistul politic Igor Boțan, directorul Asociației pentru Democrație Participativă.
20:00
În perioada 7 – 20 octombrie 2024, urmărește emisiunea CHECKATHON pe paginile oficiale de Facebook și Youtube ale Companiei „Teleradio-Moldova”, pe Moldova 1 și Radio Moldova.Verificăm în timp real declarațiile participanților la dezbaterile electorale din 17 octombrie, alături de jurnaliștii și experții campaniei STOP FALS.
19:40
Procurorul-șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni Ion Neguriță și procurorul-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) Victor Furtuna au fost selectați de Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOCS.
19:30
Procurorul-șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni Ion Neguriță și procurorul-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) Victor Furtuna au fost selectați de Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOCS.
19:00
Cluburile din Superliga moldovenească de fotbal au avut o pauză de două săptămâni, iar acum fotbaliștii au revenit în forță în lupta pentru calificarea în faza a doua a competiției. Campioana Petrocub Hâncești va avea parte de un program încărcat pentru că, pe lângă meciurile din Superligă, va juca și în faza grupei unice a Ligii Conferințelor.
18:30
În luna octombrie s-au intensificat sesizările la Serviciul Unic de urgență 112, privind cazurile de corupere a alegătorilor, a declarat reprezentanta instituției, Ana Carpovici, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova. Potrivit ei, până astăzi au fost raportate 52 de solicitări privind nereguli și fraude electorale, iar pe aceste informații sunt întreprinse măsuri de cercetare.
18:10
Prim-ministrul Dorin Recean îndeamnă cetățenii să participe în mod responsabil la alegerile prezidențiale și la referendumul republican constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană, din 20 octombrie. Republica Moldova se află într-un „moment de răscruce”, iar alegerea de duminică va defini viitorul țării, a declarat premierul într-un mesaj public transmis cetățenilor.
17:30
În contextul alegerilor prezidențiale din 2024, candidații propun reforme ambițioase în domeniul justiției și luptei împotriva corupției, dar, potrivit experților, realizarea acestor promisiuni este limitată de atribuțiile constituționale ale președintelui. Deși președintele are drept de inițiativă legislativă, succesul adoptării legilor depinde de colaborarea cu Parlamentul și Guvernul.
17:20
Vrei să îți exerciți dreptul de vot la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024, dar nu ești sigur cum funcționează procesul în diaspora? Iată un ghid simplu și clar despre cum poți vota dacă te afli în afara Republicii Moldova.
17:10
Radio Moldova organizează ultima rundă de dezbateri pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Conform înscrierii la CEC, în studio au fost invitați ultimii doi candidații independenți Tudor Ulianovschi și Natalia Morari. Invitației a dat curs doar Natalia Morari.
Ieri
16:40
Majoritatea cetățenilor ar participa la referendumului constituțional din 20 octombrie, iar la alegerile prezidențiale, niciunul dintre candidații înregistrați nu ar acumula numărul necesar de voturi pentru a câștiga din primul tur. Datele au fost reflectate în ultimele sondaje electorale înaintea scrutinului din 20 octombrie, realizate de către compania CBS Research, la comanda Comunității Watchdog Moldova și iData, la comanda Institutului de Politici Publice (IPP).
16:10
Majoritatea cetățenilor ar participa la referendumului constituțional din 20 octombrie, iar la alegerile prezidențiale, niciunul dintre candidații înregistrați nu ar acumula numărul necesar de voturi pentru a câștiga din primul tur. Datele au fost reflectate în ultimele sondaje electorale înaintea scrutinului din 20 octombrie, realizate de către compania CBS AXA, la comanda Comunității Watchdog Moldova și iData, la comanda Institutului de Politici Publice (IPP).
16:00
Posturile Forțelor Mixte de Menținere a Păcii vor funcționa în regim normal în ziua alegerilor prezidențiale din 20 octombrie, iar așa-zisele autorități de la Tiraspol au promis că nu vor împiedica buna desfășurare a scrutinului sau libertatea de circulație a alegătorilor. Acestea au fost concluziile ședinței Comisiei Unificate de Control, desfășurată pe 17 octombrie la Bender, unde delegația Republicii Moldova a adus din nou în atenție necesitatea asigurării ordinii publice și liberei circulații în Zona de Securitate în ziua votului.
15:40
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a prezentat joi, la Bruxelles, „planul de victorie”, și insistă că țara sa, aflată în dificultate pe câmpul de luptă trebuie să fie într-o poziție de forță înainte de orice negociere.
13:50
De la o afacere cu albine la cea în domeniul alimentației. Este povestea Elizavetei Dulgheru și a soțului său, Ion, care cu sprijinul unui grant oferit de Uniunea Europeană au pus pe roate o linie de producere a batoanelor nutritive care în curând vor ajunge și pe piețele internaționale.
13:40
Peste 300 de tineri din Republica Moldova au fost antrenați în tabere din Federația Rusă, precum și în tabere de gherilă din Serbia și Bosnia și Herțegovina, cu scopul de a provoca destabilizări și dezordini în masă în preajma alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional pentru aderarea la Uniunea Europeană din 20 octombrie. Aceștia au primit inclusiv instrucțiuni specializate în utilizarea dronelor echipate cu explozibili și a bombelor artizanale, în perioada septembrie – mijlocul lunii octombrie, de către cetățeni străini cu legături cu grupuri militare private precum „Wagner” și „Ferma”, a declarat șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață.
13:10
Peste 300 de tineri din Republica Moldova au fost antrenați în tabere din Federația Rusă, precum și în tabere de gherilă din Serbia și Bosnia și Herțegovina, cu scopul de a provoca destabilizări și dezordini în masă în preajma alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional pentru aderarea la Uniunea Europeană din 20 octombrie. Aceștia au primit inclusiv instrucțiuni specializate în utilizarea dronelor echipate cu explozibili și a bombelor artizanale, în perioada septembrie – mijlocul lunii octombrie, de către cetățeni străini cu legături cu grupuri militare private precum „Wagner” și „Ferma”, a declarat șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață.
13:00
Peste 300 de tineri din Republica Moldova au fost antrenați în tabere din Federația Rusă, precum și în tabere de gherilă din Serbia și Bosnia și Herțegovina, cu scopul de a provoca destabilizări și dezordini în masă în preajma alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional pentru aderarea la Uniunea Europeană din 20 octombrie. Aceștia au primit inclusiv instrucțiuni specializate în utilizarea dronelor echipate cu explozibili și a bombelor artizanale, în perioada septembrie – mijlocul lunii octombrie, de către cetățeni străini cu legături cu grupuri militare private precum „Wagner” și „Ferma”, a declarat șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață.
12:50
O cooperare mai intensă în domeniul justiției și intensificarea relațiilor pe segmentul recuperării bunurilor infracționale sunt doar câteva dintre prevederile noului Plan comun de acțiuni pentru perioada 2025-2027, al celor două ministere, din Republica Moldova și România, semnat la Chișinău. Acesta confirmă intenția comună de a continua cooperarea interministerială, a declarat ministra Justiției din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.