Industria uleiului de floarea_soarelui în derivă_ exporturile şi producţia s_au prăbuşit la jumătate
Mold-Street,
13 septembrie 2024 08:10
Astfel n primele opt luni ale anului, exporturile de ulei de floarea-soarelui au constituit doar 69.184 de tone, de două ori şi ceva mai puţin comp
• • •
Alte ştiri de Mold-Street
Acum 2 ore
10:50
Lucrările de eficiență energetică a clădirilor pot atrage investiții de un miliard de euro # Mold-Street
n cadrul Forumului a fost lansat oficial și Fondul rezidențial pentru Eficiență Energetică, FEERM, care va finanța reabilitarea a peste jumătate de
Acum 4 ore
08:40
Ce spune proprietara Aeroportului Internațional Cahul_ nu vindem nimic, vrem să atragem investiții # Mold-Street
Subiectul a provocat reacții n presă şi printre internauți, iar Autoritatea Aeronautică Civilă (CAA) a fost nevoită să facă anumite precizări refer
Acum 6 ore
08:00
Factorii principali ce au dus la creşterea cu 88 milioane USD a rezervelor valutare în septembrie # Mold-Street
Acesta este un nou record, respectiv cel mai nalt nivel al activelor oficiale de rezervă din istoria Republicii Moldova.
Acum 24 ore
17:00
Planurile celei mai mari vinării_ de la campion în devenire la profit și vânzări duble în 2027 # Mold-Street
Intitulată 2X pnă la 200, strategia pe termen mediu a Grupului are ca obiectiv dublarea principalilor indicatori operaționali pnă la bicentenarul d
15:40
Ieri
10:50
Un milionar ar fi implicat în falimentul fictiv al unei uzinei controlate de o corporaţie rusească # Mold-Street
Potrivit PCCOCS, doi dintre bănuiți sunt un bărbat și o femeie din conducerea ntreprinderii mixte (anterior cu funcție de conducere n așa-zisele au
09:10
O nouă ofertă publică privind obligațiunile municipale emise de municipiul Ceadîr_Lunga # Mold-Street
Potrivit CNPF acestea au următoarele caracteristici: obligațiuni nominative, nematerializate, neconvertibile, garantate prin veniturile unității ad
06:10
ANRE susţine că impunerea obligației de serviciu public de furnizare de ultimă opțiune a gazelor este condiționată de expirarea termenului indicat
6 octombrie 2024
12:50
Medalia Petru Ungureanu pentru cel mai iscusit oenolog, a fost decernată vinificatorului Ion Luca, de la Casa Vinicolă Luca, iar de medalia Nicolae
Mai mult de 2 zile în urmă
12:00
Este cea mai mare creştere săptămnală din ultimii doi ani şi a avut loc pe fondul temerilor că după atacul iranian cu rachete, Israelul ar putea at
07:10
n această lună (septembrie 2024 n.r.), banca centrală a Chinei a dezvăluit că moneda sa digitală, e-CNY, a fost folosită pentru tranzacții n valoar
06:10
Retrospectiva economică Mold_Street.com pentru perioada 29 septembrie – 5 octombrie 2024 # Mold-Street
Agenția internațională a atribuit Republicii Moldova un rating de țară B+ cu perspectivă stabilă.
5 octombrie 2024
11:50
Drept motiv Consiliul a invocat faptul că, beneficiarul efectiv al GMG, Vladimir Plahotniuc, se află sub sancţiunile internaţionale pentru desfăşur
10:40
Decarbonizarea face jertfe_ unul dintre pioneri acuzat de fraudă de 100 milioane dolari # Mold-Street
Justiția americană acuză un pionier al compensației de carbon de fraudă pentru că a falsificat date referitoare la reducerea emisiilor n cadrul unu
10:00
Uzina unui milionar de la Tiraspol, ce produce pentru armata rusă, în prag de sistare a activităţii # Mold-Street
Este vorba deUzina Moldavizolit din Tiraspol, controlată de familia milionarului Victor Guşan, proprietarul holdingului Sheriff.Pr
08:50
Planul de miliarde al Vestmoldtransgaz prinde contur_ 4 gazoducte, declarate de utilitate publică # Mold-Street
Este vorba de patru gazoducte pe direcțiile Prut - Stația de măsurare SMG Ungheni - PMG Todirești pe o lungime de aproximativ 11 kilometri, Ungheni
4 octombrie 2024
15:40
Potrivit anchetei, firmele nregistrate n luna septembrie, sunt specializate n servicii financiare, credite și mprumuturi, dar și n comerț cu gaze s
13:10
Dumitru Borș, Natalia Bodrug și Ludmila Cebanu au devenit lideri la cele trei categorii ale provocării: mersul pe jos, cu trotineta sau bicicleta ș
11:30
Думитру Борш, Наталья Бодруг и Людмила Чебану стали лидерами в своих категориях передвижение пешком, на самокате и на велосипеде соответственно. К
11:00
UCIPE susține că potrivit proiectului, centralele ce vor fi instalate la Termoelectrica, vor fi de ultimă generație, bazate pe tehnologii moderne ș
09:50
Potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), prospectul ofertei de preluare benevolă, ini
09:00
Fiind ntrebat despre planul pe care Ministerul Energiei l are pentru această iarnă şi anume ct din stocurile existente de metan, Romnia va putea da
06:30
Potrivit BNM, bunurile primare au deținut aproximativ o treime din totalul exportului, fiind principala categorie de bunuri exportate (n baza categ
3 octombrie 2024
14:40
Banii Kremlinului curg gârlă pentru a finanţa campania unor pretendenţi la funcţia de preşedinte # Mold-Street
Astfel n dimineaţa zilei de joi, 3 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații n comun cu Procuratura Anticorupție au efectuat mai
12:40
Pâinea și produsele de panificație mici, coapte în brutării, vor putea fi comercializate neambalat # Mold-Street
Scopul declarat al documentului este de a reduce costurile n activităţile de afaceri prin eliminarea barierelor administrative, cerinţelor nejustif
09:10
Potrivit datelor publicate de BVM, n cadrul unei operaţiuni de achiziţionare a acţiunilor proprii, a fost tranzacţionat un pachet de3.103.438 de ac
08:20
Potrivit cifrelor Institutului Național de Statistică (INS), citate de
06:00
De la 1 ianuarie 2025 polița de asigurare Carte Verde va putea fi prezentată doar în format digital. # Mold-Street
Perioada de implementare a noului proces digital va dura două luni și este mpărțită n doua etape.Prima etapă, de tranziție: ntre 1 noiembr
2 octombrie 2024
15:00
Ministerul Energiei optimist_ se renunță la păcură, iar deficite de gaze nu se așteaptă # Mold-Street
Aceasta avnd n vedere că nu se estimează a fi nregistrate n această perioadă deficite de gaze naturale pentru acoperirea consumului de gaze natural
11:20
În prima jumătate a anului stocul investițiilor directe s_a redus cu circa 158 milioane USD # Mold-Street
Potrivit BNM, poziția activelor financiare externe a totalizat 7,61 miliarde de dolari și s-a diminuat cu 2,1 la sută comparativ cu sfrșitul anului
07:00
Totodată deputaţii şi senatorii romni au aprobat, prin vot secret, noul Consiliu de Administraţie al BNR, care va fi al şaptelea CA al BNR de după
06:00
Datoria externă brută a Moldovei s_a redus de la începutul anului cu circa 380 milioane dolari # Mold-Street
Datele BNM arată că la finele lunii iunie, datoria externă brută a Republicii Moldovaa totalizat 9,74 miliarde de dolari, ceea ce constituie 56,7 l
1 octombrie 2024
17:50
Unul dintre cele mai mari lanțuri de cafenele din România intră pe piața Republicii Moldova # Mold-Street
Afacerea din Republica Moldova este dezvoltată n parteneriat cu două mici rețele de plăcintării, iar planul este de a deschide 50 de cafenele nRepu
13:00
Conform datelor procesate de către CNED n baza informațiilor oferite de către Agenția Servicii Publice, n perioada 2018 iulie 2024, n Republica Mo
10:10
Aprofundarea relațiilor economice cu România reprezintă o cale mai rapidă și mai facilă de integrare # Mold-Street
Un număr de 76% dintre oamenii de afaceri din Moldova sprijină procesul de integrare a țării n Uniunea Europeană, iar jumătate dintre ei consideră
09:50
Astfel doar n luna septembrie prețul de achiziție a semințelor de floarea soarelui a crescut cu circa 17%, iar de la
06:30
Cheia succesului Poloniei în UE_ pregătirea internă de aderare, cadrele şi consensul naţional # Mold-Street
Polonia a aderat la Uniunea Europeană în mai 2004, fiind cea mai populată și cea mai mare ca suprafață țară care a aderat la UE în acel an. Aderarea la UE a adus acestei țări fonduri structurale în valoare netă de aproximativ 146,5 miliarde euro în anii 2004-2022, arate datele prezentate de Ministerul Fondurilor şi Politicii Regionale al Poloniei. Valoarea totală a fondurilor structurale europene accesate de Polonia este însă de peste 238 de miliarde euro pentru perioadă 2004-2027, iar diferenţ...
30 septembrie 2024
15:50
Potrivit Agenţiei Proprietăţii Publice (APP) n companiile supuse analizei n anul 2023 au activat 23.315 angajați, cu 122 mai mult ca n 2022.
12:40
Potrivit datelor Ministerului Finnațelor ncasările din veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat reprezintă circa 18,7 miliarde de
11:00
58% din oameni de afaceri consideră că Moldova se îndreaptă într_o direcție bună, arată un sondaj # Mold-Street
Acest nivel ridicat de ncredere poate fi influențat de măsurile recente de politici economice, stabilitatea mediului politic și progresele nregistr
06:00
Potrivit ANRE, documentul stabilește modul de calculare de către operatorul sistemului de transport al gazelor naturale (OST) a plăților pentru neu
29 septembrie 2024
09:10
E cu două trepte mai sus dect ratingul agenției Moodys și e un semnal foarte important pentru investitori, susţine Ministerul Dezvoltării Economice
07:30
06:10
După mai multe tergiversări și amnări, se anunță procedura de concurs pentru dezvoltarea rețelelor 5G.
28 septembrie 2024
10:40
Noua entitate va fi formată prin fuziunea următoarelor cinci instituții publice: Institutul de Pedologie Agrochimie și Protecție a Solului Nicolae
09:20
Statele nu mai pot garanta o pensie care ar asigura un venit decent persoanelor n etate. Este evident că pentru un trai liniștit trebuie să apelăm
08:20
Contractul a fost semnat ntre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din Romnia şi compania Ness Proiect Europe SRL,
27 septembrie 2024
12:10
Misiunea FMI va purta discuții n contextul a celei de‐a șasea evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanism
10:50
Potrivit companiei, noul restaurant KFC este situat ntr-un centru comercial, aduce o premieră locală, fiind primul dotat cu kioskuri digitale de co
10:20
Potrivit Serviciului Fiscal de stat au intrat n vigoare următoarele m
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.