Drepturile turistului: ce să verifici înainte de a pleca în vacanță

Anticoruptie.md, 7 aprilie 2025 17:20

Călătorii au dreptul să ceară despăgubiri, servicii alternative sau restituirea banilor atunci când serviciile turistice nu corespund celor promise în contract. În plus, organizatorii nu pot modifica unilateral condițiile contractuale, iar în caz de anulare, consumatorii trebuie să primească sumele achitate în maximum 14

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Anticoruptie.md

Acum 12 ore
16:40
După ani de rumoare privitor la „judecătoarea cu Porche de 11.000 de lei”, deși magistrata Mariana Pitic niciodată nu declarase una ca aceasta, în prezent nimeni nu spune că ar fi un simbol al corupției situația deputatei PAS, care „declară cu seninătate că a
13:50
Judecătoarea Vasilisa Muntean a respins ca fiind neîntemeiată contestația depusă de SRL Magazine Sociale. Ultima a fost amendată cu 30 de mii de lei de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Mai exact, într-unul dintre magazinele rețelei Merișor, lansată de Ilan Șor, au fost
Acum 24 ore
12:10
Olesea Stamate a anunțat că se retrage din fracțiunea parlamentară PAS, dar nu renunță la mandatul de deputat. Decizia vine după ce, la începutul lunii aprilie, PAS a exclus-o din partid, în urma scandalului provocat de amendamentele la Legea Amnistiei.„După o analiză atentă a
11:30
Fostul viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Valeriu Ostalep, protagonistul anchetei „Armurierul pro-Kremlin”. Propagandist al Kremlinului, Valeriu Ostalep livrează arme instituțiilor de forță ale Republicii Moldova”, a pierdut, în primă instanță, litigiul împotriva Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, după ce solicitase într-o cerere
10:40
Unul dintre activiștii lui Ilan Șor la Chișinău, Iuri Vitneanski, a reușit să-și anuleze un proces contravențional, din cele câteva care sunt pe rol în instanțe. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus încetarea procesului contravențional, „pe motivul inexistenței faptului contravenţiei”. Fiind unul dintre liderii partidului
10:10
Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul polițiștilor de la Ialoveni, anunță o captură de droguri de aproximativ 225.000 lei și identificarea unui laborator clandestin de creștere a plantelor de cannabis.Oamenii legii investighează
08:40
Avocații lui Ilan Șor au contestat decizia primei instanțe, care le-a respins cererea de anulare a procesului-verbal de punere sub sechestru a vilei oligarhului, din strada Lacului. O cerere în acest sens a fost depusă la instanța de apel în data de 15 aprilie.
07:20
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Secretarul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Mark Rutte, aflat în tranzit în țara noastră. Întâlnirea a avut loc după ce șeful NATO a vizitat orașul Odesa, unde și a discutat cu președintele ucrainean Volodimir
Ieri
18:50
Politica de „tarife reciproce”, impusă de SUA, nu va oferi niciun avantaj sau unul nesemnificativ pentru politica comercială a SUA, dar poate cauza prejudicii economice grave țărilor partenere, cu economici mici sau vulnerabile, inclusiv Republicii Moldova. Această concluzie a fost formulată în Raportul Conferinței
17:10
Agenția Proprietății Publice (APP) a lansat procesul de reorganizare a Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM). Conform propunerii, infrastructura feroviară va rămâne în gestiunea CFM, în timp ce operațiunile comerciale, inclusiv întreținerea parcului de locomotive și vagoane, vor fi preluate de o
13:30
Uniunea Europeană face un pas important pentru protejarea sănătății copiilor, prin adoptarea unui nou regulament privind siguranța jucăriilor. Noile măsuri, aprobate de Comisia Europeană, vizează eliminarea produselor periculoase de pe piață și impun cerințe stricte pentru producători, atât în ceea ce privește conținutul chimic
13:10
Tineri români sunt recrutați pe Telegram de o grupare neonazistă din Republica Moldova care îi îndeamnă să ucidă „subumani” și să facă trafic de droguri pentru „cauză”. Potrivit unei investigații a portalului PressOne, un neonazist din R.Moldova recrutează tineri români, majoritatea de vârsta liceului
11:10
Membrii Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au ridicat, în 2024, salarii anuale care depășesc un milion de lei, la care se adaugă venituri din alte surse și o serie de achiziții costisitoare. Informațiile apar în declarațiile de avere
11:00
Lichidarea celor două procuraturi - Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a urmărit nu doar scoaterea din funcție a șefei PA, Veronica Dragalin, dar pune în pericol dosarele pendinte de corupție la nivel înalt. Declarația a fost
Mai mult de 2 zile în urmă
20:00
Competențele necesare pentru specialiștii în achiziții publice ar trebui să fie clar definite, profesia – recunoscută oficial, iar certificarea – obligatorie. Sunt câteva dintre propunerile formulate de experți în cadrul unei ședințe a Platformei Naționale în domeniul Achizițiilor Publice (PNAP), în contextul în care
18:50
Primul milion de cărți de identitate pentru cetățenii moldoveni, în format modern, după model european, va fi eliberat gratuit, dacă perfectarea se solicită la 20 de zile. În primele opt zile de la lansarea noilor cărți de identitate, au fost solicitate peste 23 de mii
16:00
Curtea Constituțională (CC) a constatat că art. 21 din Legea nr. 344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) și art. 25 alin. (3) și art. 26 din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, care vizează numirea procurorului-șef, sunt incompatibile cu Legea Supremă.
14:50
Republica Moldova se confruntă cu o nouă formă de ingerință informațională venită dinspre Federația Rusă, prin oligarhii fugari Ilan Șor și Veaceslav Platon, dar și fostul premier Vlad Filat, arată o analiză Watchdog.md pentru perioada lunii februarie. Aceștia au renunțat la tacticile clasice de
14:30
Pentru anul 2024, la buget au fost declarate suplimentar TVA în valoare de 34,2 milioane lei în urma controalelor întreprinse de Serviciul Fiscal de Stat (SFS). Totodată, 111 contribuabili au fost înregistrați în calitate de plătitori TVA, iar suma TVA destinată trecerii în cont
11:10
Un angajat al Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) și un agent economic sunt cercetați pentru fapte de corupere pasivă cu extorcare de bunuri și mijloace financiare de la agenți economici. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), în cadrul schemei de corupție banii erau ceruți în
10:30
Atunci când semnează un contract, consumatorul are dreptul să știe exact ce semnează și ce presupune angajamentul său – fără clauze ascunse, termeni neclari sau practici comerciale înșelătoare. Fie că este vorba de un credit bancar, un abonament la internet sau un contract de vânzare-cumpărare,
09:20
Anul trecut, conducerea întreprinderii de stat Administrarea de Stat a Drumurilor (Î.S. ASD) s-a ales cu venituri grase. Funcționarii din fruntea instituției au încasat sume considerabile, ceea ce le-a permis să facă achiziții de lux – de la locuințe spațioase până la automobile de ultimă generație.Directorul
13 aprilie 2025
23:10
Părinții care cumpără din piețe jucării pentru copiii lor îi expun, fără să conștientizeze, unor pericole aproape iminente. Doar în anul 2024, autoritățile de control au depistat aproape 850 de mii de jucării neconforme. Cifrele examinate de portalul Anticoruptie.md confirmă amploarea problemelor grave de siguranță care
22:30
Pentru prima dată în nordul Republicii Moldova, fermierii și antreprenorii din agricultură se reunesc la un eveniment de amploare care promite să devină un punct de referință pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar din regiune. Evenimentul se desfășoară la Drochia și este dedicat consolidării agriculturii locale,
12:20
Zeci de civili ucraineni au fost uciși și răniți duminică dimineața, când creștinii ortodoxi sărbătoresc Floriile, într-un atac cu rachete balistice, lansat de Rusia asupra orașului Sumy. Președintele Ucrainei, Volofimir Zelenscky, a scris pe pagina sa de Facebook că a fost atacată o stradă obișnuităp
11:40
La 35 de ani de la Podul de Flori, când românii de pe ambele maluri ale Prutului au putut să se îmbrățișeze nestingherit, după căderea Uniunii Sovietice,  va fi lansată construcția unui pot peste râul Prut, la Ungheni, care va fi numit Podul de Flori.
12 aprilie 2025
22:50
În piețele din orașul Chișinău și din alte localități se comercializează pește de braconaș din râurile Nistru și Prut. Despre aceasta au semnalat mai mulți internauți pe rețelele de socializate, dar și pe Harta Corupției a portalului www.anticoruptie.md. Aceasta în situația în care în perioada
22:20
Un inspector de patrulare din nordul țării este cercetat de ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins mijloace financiare ilicite de la o persoană pentru a o ajuta să-și
17:10
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul R.Moldova a inițiat o serie de măsuri pentru modificarea legislației astfel încât să fie incluse mai multe prevederi care să protejeze jurnalilștii. În cadrul unor dezbateri publice, organizate la Parlament, mai mulți jurnaliști au menționat că reprezentanții
16:30
Rusia a lansat zeci de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, cu peste 90 de drone doar asupra capitalei Kiev, rănind cel puțin patru persoane și avariind clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev și din alte părți ale țării, printre care Harkov și Odesa. Primarul
11 aprilie 2025
17:10
Cele două apartamente din Chișinău, care aparțin lui Ilan Șor și urmează să fie vândute la licitație, au fost reevaluate. Prețul acestora a crescut cu peste 100 de mii de euro, iar licitația va fi organizată pe data de 24 aprilie. Informațiile au fost
16:10
Fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, spune că este gata să treacă și un poligraf să demonstreze că spune adevărul. Declarația apare într-un recent mesaj pe pagina sa de socializare, după ce a fost învinuită că scrisoarea apărută în spațiul public ar conține
14:40
Victoriabank, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, anunță semnarea acordului privind intenția de achiziționare a 100% din capitalul social al Microinvest, liderul sectorului financiar non-bancar din Republica Moldova. Tranzacția va fi finalizată după obținerea aprobărilor din partea autorităților de reglementare și supraveghere din Republica
14:30
Organizarea protestelor, în 2023, o costă la propriu pe Marina Tauber. Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe, într-unul din episoadele contravenționale în care figurează deputata învinuită de falsificarea rapoartelor financiare ale partidului declarat neconstituțional Șor și acceptarea banilor de la un grup
13:30
Președinta Maia Sandu neagă categoric că ar fi discutat cu fosta șefă de la Procuratura Anticorupție, Veronica Dragalin, despre vreo listă a procurorilor „integri”. După ce a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor, șefa statului a declarat pentru presă că, în contextul discuțiilor despre
11:20
Judecătorii din întreaga țară  s-au întrunit la Adunarea Generală a Judecătorilor. Evenimentul se desfăşoară la Palatului Republicii. Magistrații urmează să aleagă un membru permanent al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor Curților de Apel. Totodată, va fi prezentat Raportul de activitatea al CSM și al organelor
10:40
La Chișinău, pe 15 și 16 aprilie, va avea loc cel de-al cincilea Forum Național de Guvernanță a Internetului (Moldova Internet Governance Forum – MIGF 2025). Pe fondul schimbărilor tehnologice accelerate și al provocărilor globale în creștere, forumul a devenit o platformă pentru dialog între principalii actori
09:20
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins cererea depusă de avocatul Vadim Banaru, în interesele lui Ilan Șor, privind strămutarea dosarului averii nejustificate de la Curtea de Apel Centru la o instanță de același grad. Astfel, procesul va continua în instanța de apel de la Chișinău.
08:00
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Rusia, Andrei Neguța a fost achitat în dosarul în care era învinuit de contrabandă cu anabolizante. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Căușeni, însă dosarul lui Neguță și hotărârea sunt de negăsit pe portalul instanțelor de judecată.
10 aprilie 2025
17:20
Identitatea mexicană a fostului lider democrat ,Vladimir Plahotniuc, este falsă. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Mexicului, Joaquín Álvarez, pentru occrp.org. Într-un articol, realizat în colaborare cu jurnaliștii de la rise.md, este expusă modalitatea prin a fost verificat actul
16:10
Curtea de Apel Centru a dublat suma prejudiciilor morale în cazul ex-judecătorului Ștefan Niță. Fostul magistrat urmează să primească 800 de mii de lei, față de 400 de mii cât a dispus instanța de fond. Condamnat în Dosarul Laundromat pentru pronunțarea cu bună-știință a
14:40
Speakerul Igor Grosu a comentat scrisoarea fostei șefe de la Anticorupție, Veronica Dragalin, în care ultima declară că președinta Sandu și premierul Recean i-ar fi cerut o listă cu procurori „integri”. După ce reprezentanții Președinției și Guvernului au dezmințit afirmațiile, președintele Parlamentului spune că apariția
11:30
Tiraspolul continuă să obstrucționeze abordarea subiectelor de interes pentru locuitorii ambelor maluri ale Nistrului, anunță Biroul Politici pentru Reintegrare. De această dată, autoritățile constituționale spun că a fost, din nou, respinsă convocarea primei ședințe a experților în domeniul statisticii, în pofida celor agreate la reuniunea
10:20
Candidatul la funcția de președinte al României, George Simion, pierde, în primă instanță, litigiul împotriva fostului ministru moldovean al Apărării, Anatol Șalaru. Dispozitivul deciziei a fost pronunțat în data de 9 aprilie, de magistrata Natalia Russu. Hotărârea poate fi însă atacată la Curtea de
09:00
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat drept inadmisibil recursul lui Maxim Moroșan, lider al socialiștilor de la Bălți. Decizia irevocabilă a fost pronunțată în data de 8 aprilie. Moroșan a cerut, la Comisia Electorală Centrală (CEC), înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea unui referendum de
9 aprilie 2025
14:00
După publicarea sentinței în cazul lui Alexandr Nesterovschi, care s-ar ascunde în zona transnistreană de executarea pedepsei, apar la suprafață numeroase detalii din dosar. Astfel, în timpul procesului, deputatul afiliat lui Ilan Șor nu a dorit să răspundă la cel puțin trei întrebări ale
12:30
East Gas Energy Trading, o companie asociată lui Vlad Plahotniuc, nu reușește să scape din lista de sancțiuni. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a respins acțiunea sa împotriva Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Dispozitivul hotărârii a fost pronunțat în data de 3 aprilie.„Se respinge
11:20
Judecătoarea Arina Ialanji a admis contestația depusă de membrul CSM, Ion Guzun, împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI). Acesta nu este de acord cu decizia de sancționare emisă pe numele său, în aprilie 2024, pentru că ar fi depus tardiv declarația de avere și interese
09:50
Igor Brumarețchi din satul Dubna, raionul Soroca, a fost înregistrat la naștere ca fiind Natalia Ouș, dar a simțit din copilărie că este ostaticul propriului corp. În 2007 și-a schimbat, în acte, sexul și numele. Dintr-o întâmplare nefericită, a nimerit în închisoare, iar acolo a
08:50
Membrii Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) au amânat, pentru a doua oară, pronunțarea unei decizii în privința judecătorului Denis Băbălău. Magistratul a obținut raportul favorabil din partea Comisiei Vetting în luna martie, însă promovarea sa în funcție la Curtea de Apel Centru se lasă
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.