Vremea se răcește în toată țara: chișinăuienii pot solicita reluarea livrării agentului termic

Radio Moldova, 4 aprilie 2025 12:20

Consumatorii din municipiul Chișinău care s-au deconectat de la agentul termic pot solicita reluarea livrării căldurii în locuințe, în contextul temperaturilor scăzute prognozate pentru următoarele zile. Potrivit Termoelectrica, cererile privind reconectarea pot fi transmise de gestionarii fondului locativ către furnizor sau prin adresări directe la sediile teritoriale ale întreprinderii.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Moldova

Acum câteva minute
07:20
De când Donald Trump a revenit la putere în ianuarie, Washingtonul și-a redus drastic participarea la reuniunile Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei.Iată însă că secretarul american al Apărării, Pete Hegseth – altfel zis, șeful Pentagonului – va participa virtual, vineri, 11 aprilie, la o întâlnire a sprijinitorilor internaționali ai Ucrainei. Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei, care reunește aproximativ 50 de țări ce oferă sprijin militar Kievului, a fost lansat de predecesorul lui Pete Hegseth, Lloyd Austin, ministrul Apărării al SUA sub administrația Joe Biden, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022.
Acum 12 ore
23:30
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut, marți, o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, în cadrul căreia au trecut în revistă cooperarea bilaterală pe mai multe domenii, inclusiv cel al apărării.
23:00
În piețele din capitală au apărut în vânzare primele răsaduri de roșii, castraveți și ardei. Deși vremea este cam rece, producătorii îndeamnă oamenii să le planteze până la începutul lunii mai. Vânzătorii mai spun că deși cheltuielile au crescut, prețurile răsadurilor au rămas accesibile, chiar dacă s-au scumpit.
22:30
Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a avut, marți, o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, în cadrul căreia au trecut în revistă cooperarea bilaterală pe mai multe domenii, inclusiv cel al apărării.
22:20
Curtea Constituțională a suspendat acțiunea unor prevederi din Legea privind amnistia cu prilejul celei de-a 30-a aniversări a proclamării independenței Republicii Moldova. Decizia a fost luată marți, 8 aprilie, în cadrul examinării unei sesizări depuse de procurorul general, Ion Munteanu.
21:10
Washingtonul introduce un tarif vamal de 50% pentru produsele chinezești, pe lângă cele deja existente de 20% (motivate de importurile de fentanil din China) și de 34%, anunțate de Donald Trump pe 2 aprilie. La rândul său, Beijingul a introdus un tarif de 34% ca răspuns și nu a renunțat la această măsură, transmite RBK.
20:50
Treisprezece Înalți Consilieri ai Uniunii Europene, precum si experți internaționali și locali, timp de trei ani vor oferi consultanță pe termen lung administrațiilor publice-cheie din Republica Moldova. Printre beneficiarii asistenței tehnice se numără Cancelaria de Stat, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Centrul Național Anticorupție. Proiectul, realizat cu sprijinul financiar al UE, va spori capacitatea administrativă și instituțională necesară pentru realizarea priorităților prevăzute în Planul de Creștere al Republicii Moldova.
20:00
O nouă rundă de consultări Rusia-SUA va avea loc la Istanbul în zilele următoare, a anunțat marți agenția rusă de presă de stat TASS, citând Ministerul rus de Externe, potrivit Reuters.
19:40
Cel puțin 27 de persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite după ce acoperișul unui club de noapte din Republica Dominicană s-a prăbușit în timpul unui spectacol muzical la care asistau sute de persoane, potrivit unui bilanț actualizat prezentat de autorități, în timp ce echipele de salvare continuă să caute supraviețuitorii, scrie CNN.
19:30
A promovat cartea, a scris eseuri și studii despre limba română, dar nu a reușit să-și adune propriile creații într-un volum. Vorbim despre regretatul cărturar și scriitor Vlad Pohilă, ale cărui lucrări au fost selectate cu grijă și înserate în culegerea de proză scurtă „Pe bulevardul fără oameni". La cinci ani de la trecerea în eternitate a lui Vlad Pohilă, colegii de la Biblioteca municipală „B.P. Hasdeu” din capitală i-au adus un omagiu prin lansarea acestui volum.
19:10
Decizia SUA de a impune o taxă de 31% asupra importurilor moldovenești reprezintă o provocare majoră pentru economia Republicii Moldova și pentru stabilitatea relațiilor comerciale bilaterale. Este una dintre concluziile formulate de Centrul Expert-Grup, în baza unei analize economice publicate marți. Experții mai constată că, în lipsa unei reacții rapide, țara noastră riscă să devină victima colaterală a unei dispute comerciale globale în care nu are nici influență, nici responsabilitate.
19:10
Echipa națională de fotbal feminin a Republicii Moldova a suferit a treia înfrângere în Liga Națiunilor UEFA. Într-o partidă din grupa C1, „tricolorele” au pierdut cu 0:2 în fața selecționatei Slovaciei. Partida s-a disputat pe stadionul Zimbru din capitală.
18:40
Președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean i-ar fi cerut fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, o listă cu procurorii „integri” care ar trebui să treacă procedura de vetting. Informația apare într-o scrisoare adresată, pe 5 aprilie, judecătoarei Mariana Ursachi, făcută publică de fosta adjunctă a CNA, experta anticorupție Cristina Ciubotaru. Președinția a respins acuzațiile, calificându-le drept false și nefondate. Într-o reacție oficială, instituția a reiterat că justiția trebuie curățată de corupție și transformată într-un sistem puternic, independent și credibil.
Acum 12 ore
18:20
Numărul elevilor ar putea scădea cu cel puțin 30 la sută, în următorii ani. Cea mai alarmantă situație este în școlile din mediul rural, unde numărul elevilor scade de la an la an, a atenționat secretara de stat de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Valentina Olaru, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Aproape fiecare a doua instituție de învățământ din țară are clase de până la 15 elevi. Numărul mic de elevi justifică doar parțial eventuala închidere a unor instituții, fiecare caz urmând să fie analizat separat spun experții.
17:30
Protestele din 7 aprilie 2009 rămân învăluite în controverse, chiar și la 16 ani distanță. Jurnalista Alina Radu consideră că acele evenimente au fost „o revoltă a tinerei generații”, care visa la un viitor european și la înlăturarea regimului opresiv comunist. Pe de altă parte, Vladimir Voronin, pe atunci președinte al țării și lider al formațiunii politice ce deținea majoritatea parlamentară, caracterizează protestele drept o „lovitură de stat” planificată de grupuri politice interne și forțe occidentale.
17:10
Cele mai actuale teme propuse pe agendă de către Chișinău și Tiraspol au fost discutate, marți, la oficiul Misiunii OSCE din Bender de către reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a insistat pe respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, în particular prin asigurarea liberei circulații a cetățenilor, excluderea restricționărilor pentru activitatea jurnaliștilor pe malul stâng al Nistrului, precum și eliminarea infrastructurii posturilor și obstacolelor neautorizate în Zona de Securitate.
16:40
Procurorul General al Republicii Moldova, Ion Munteanu, a sesizat Curtea Constituțională privind două modificări legislative care vizează Legea nr. 243/2021 privind amnistia, adoptată cu ocazia aniversării a 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Oficialul solicită suspendarea și anularea prevederilor considerate neconstituționale, care ar permite comutarea pedepsei cu detențiune pe viață la 30 de ani de închisoare chiar și în lipsa evaluării riscului de recidivă.
16:20
Cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul clubului de noapte din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, s-a prăbușit în primele ore ale zilei de marți, a anunțat directorul Centrului dominican pentru operațiuni de urgență, Juan Manuel Mendez, informează CNN.
16:10
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită Guvernului și Parlamentului să intervină de urgență pentru reformarea sistemului de salarizare a judecătorilor. În ședința din 8 aprilie, plenul CSM a aprobat un studiu care arată că nivelul actual al salariilor nu respectă standardele constituționale și afectează grav atractivitatea profesiei. Am solicitat o reacție de la autorități, însă până la această oră nu am primit un răspuns.
16:00
Un agent de pază dintr-un supermarket din capitală a fost înjunghiat de către un individ care a încercat să fure din magazin. Bărbatul în vârstă de 21 de ani a fost salvat de către echipa de reanimare care a venit la fața locului în cinci minute, a relatat marți Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) despre incidentul care a avut loc în seara zilei de 5 aprilie.
15:50
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) cere demisia „imediată” și „necondiționată” a ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, după eliberarea din penitenciare a mai multor deținuți condamnați pe viață, în baza modificărilor din 2021 și 2022 la Legea amnistiei și Codul penal. Formațiunea califică situația drept gravă și o pune pe seama unei „neglijențe, iresponsabilități și, posibil, a unei implicări conștiente” din partea unor demnitari de stat. Contactat pentru o reacție, Ministerul Justiției a transmis că nu comentează solicitarea PSRM.
15:50
Toate deciziile luate de judecători în dosarele în care s-a cerut aplicarea legii amnistiei pentru persoanele condamnate la detenție pe viață vor fi verificate, anunță Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Decizia CSM vine după ce mai multe persoane condamnate la detenție pe viață au fost eliberate condiționat în baza acestei legi și a articolelor 91 și 92 din Codul penal, care prevăd posibilitatea eliberării înainte de termen dacă deținutul are un comportament bun și a executat o parte semnificativă din pedeapsă.
15:50
În piețele din capitală au apărut în vânzare primele răsaduri de roșii, castraveți și ardei. Deși vremea este cam rece, producătorii îndeamnă oamenii să le planteze până la începutul lunii mai. Vânzătorii mai spun că deși cheltuielile au crescut, prețurile răsadurilor au rămas accesibile, chiar dacă s-au scumpit.
15:10
Peste 200 de angajați de la o fabrică din Bălți creează articole vestimentare de excepție. Astfel, hainele sunt vândute de un brand renumit în Italia. Zilnic, sunt create peste 400 de piese vestimentare. Echipamentele moderne, procurate prin intermediul programelor guvernamentale, le ușurează munca și oferă produse de calitate.
14:10
Părinții care pleacă peste hotare, fără a asigura custodia copiilor, ar putea fi sancționați. Riscă amenzi și părinții care nu își îndeplinesc obligațiile legale față de copii, conform unei inițiative legislative înregistrate de un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pe 8 aprilie.
13:30
Litigiile ce vizează drepturile părintești ar putea fi soluționate în termen de cel mult 3–4 luni, potrivit unei inițiative legislative înregistrate pe 8 aprilie de un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Totodată, obligația de întreținere părintească pentru copiii aflați în situații de risc ar putea fi extinsă până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de vârsta de 25 de ani.
13:30
Uniunea Europeană urmează să aprobe miercuri, 9 aprilie, cel mai mare pachet de asistență militară letală destinat Republicii Moldova, în valoare de 20 de milioane de euro. Potrivit unui document obținut de Radio Europa Liberă, finanțarea vizează furnizarea a opt sisteme de apărare antiaeriană de scurtă rază, fiecare dotat cu lansatoare și un total de 24 de rachete.
13:30
Un angajat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) și reprezentantul unei entități private sunt cercetați de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău într-un dosar de corupție sistemică. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi extorcat și primit bani și bunuri de la agenți economici în schimbul acordării suportului pentru perfectarea cărților tehnice și a altor documente necesare pentru obținerea autorizațiilor de mediu. De cealaltă parte, IPM anunță că sprijină ancheta autorităților și a inițiat, în paralel, o anchetă internă. Instituția reafirmă angajamentul față de a nu tolera actele de corupție.
12:30
Modul în care a fost interpretată Legea privind amnistia, în coroborare cu articolele 91 și 92 din Codul penal, contravine normelor de transparență decizională, constată Asociația Promo-LEX, care critică adoptarea proiectului în două lecturi, în aceeași zi în care acesta a fost înregistrat – 4 aprilie 2025.
12:20
Ucraina a inițiat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU și o reuniune specială a Consiliului Permanent al OSCE ca urmare a atacului mortal al Rusiei asupra orașului Krivoi Rog, a scris ministrul de externe Andrii Sybiha pe X, potrivit The Kyiv Independent.
11:30
Presa internațională scoate în evidență câteva dintre declarațiile de ultimă oră făcute de președintele american Donald Trump pe tema eforturilor de încheiere a războiului ruso-ucrainean. Mai multe agenții de presă descriu între timp impactul pe care-l au la nivel mondial noile tarife vamale impuse de Statele Unite la mărfurile pe care le importă. Presa străină explică totodată cauzele și efectele scăderii prețului la petrol pe piața internațională.
11:30
Agricultorii afectați de înghețurile din această perioadă pot depune cerere pentru ajutor. Astfel, fermierii trebuie să anunțe primăriile în termen de 24 de ore de la producerea fenomenului, iar, ulterior, administrația locală va convoca o comisie care în termen de șase zile lucrătoare va evalua pagubele în teren și va întocmi actul de constatare.
10:20
Președintele american Donald Trump își exprimă „nemulțumirea” față de bombardarea continuă a Ucrainei de către Rusia, căreia a declarat că nu i-a impus taxe vamale din cauză că Statele Unite „nu fac afaceri cu ea pentru că este în război”, relatează AFP.
10:10
Presa internațională scoate în evidență câteva dintre declarațiile de ultimă oră făcute de președintele american Donald Trump pe tema eforturilor de încheiere a războiului ruso-ucrainean. Mai multe agenții de presă descriu între timp impactul pe care-l au la nivel mondial noile tarife vamale impuse de Statele Unite la mărfurile pe care le importă. Presa străină explică totodată cauzele și efectele scăderii prețului la petrol pe piața internațională.
10:10
Cetățenii din 100 de localități din întreaga țară vor beneficia de investiții în reparația și construcția drumurilor și trotuarelor, prin noul program „Europa este aproape”, lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR). De asemenea, vor fi renovate și curțile blocurilor de locuit din municipiul Chișinău și din suburbii, prin programul „Curtea Europeană”.
09:50
Discipolii lui Dan Petrescu au câștigat meciul de pe teren propriu cu 2-0. CFR și-a înțepat de două ori adversarul în prima repriză. Mai întâi Mohammed Kamara a înscris din pasa lui Meriton Korenița la capătul unei combinații splendide, iar apoi și atacantul kosovar a marcat cu un șut viclean din lovitură liberă.
09:50
Compensațiile monetare la încălzire pentru luna martie vor putea fi ridicate de moldoveni începând cu ziua de astăzi. Transferul va fi realizat prin sistemului guvernamental de plăți.
09:40
Numeroase publicații din RM dedică articole celor 16 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, când mii de tineri în Chișinău au ieșit în stradă pentru a protesta față de fraudarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, iar forțele de ordine au fost mobilizate să reprime mulțimea care protesta pașnic. Din presă mai aflăm că UE își intensifică sprijinul militar pentru R. Moldova pe fondul presiunilor crescute din partea Rusiei. Între timp, Comuniștii și socialiștii spun că nu vor renunța la proiectul legislativ privind statutul „agenților străini” în R Moldova, chiar dacă 135 de organizații ale societății civile au condamnat înregistrarea inițiativei în Parlament.
09:10
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC.
08:40
Președintele american Donald Trump a estimat luni, 7 aprilie, că oferta făcută de Uniunea Europeană a unei scutiri totale și reciproce de taxe vamale pentru produsele industriale, inclusiv pentru autoturisme, nu este suficientă pentru a ridica taxele vamale americane. Care sunt culisele propunerii europene
07:40
Mii de persoane au ieșit din nou în stradă luni, 7 aprilie, la Tel Aviv, cerând autorităților israeliene să încheie un acord cu gruparea Hamas pentru eliberarea ostaticilor rămași în Gaza, capturați pe 7 octombrie 2023, notează DW. Protestul a coincis cu vizita premierului Benjamin Netanyahu în Washington. Printre manifestanți s-au numărat foști ostatici eliberați recent de Hamas, familiile celor rămași în captivitate și susținători ai acestora. Protestatarii au cerut intervenția președintelui SUA, Donald Trump, pentru a contribui la oprirea conflictului. Pe pancartele lor se puteau citi mesaje precum „Cât sânge va mai fi vărsat?” sau „Opriți războiul”.
Acum o zi
22:20
Protestele din 7 aprilie 2009 au fost o „revoltă populară" a tinerei generații care își dorea schimbarea regimului politic opresiv condus de președintele comunist Vladimir Voronin și pleda pentru un viitor european. Jurnalista Alina Radu a comunicat în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1 că „Vladimir Voronin este vinovat și pentru distrugerea clădirilor, și pentru maltratarea tinerilor. Totul s-a întâmplat în perioada în care era legal președinte."
21:50
Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, va efectua o nouă vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 9–11 mai, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Europei. Anunțul a fost făcut de însăși comisara europeană, printr-un mesaj video publicat de vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, pe rețelele de socializare.
21:30
Mai multe lucrări dedicate celei de-a 65-a aniversări a cunoscutului crescător de cai și artistului Constantin Keleș, au fost incluse într-o nouă expoziție la Galeria Regională de Artă din Comrat.
20:40
După decizia președintelui SUA Donald Trump de a introduce taxe suplimentare la importurile din Uniunea Europeană, Bruxelles-ul intenționează să aplice, începând cu 15 aprilie, primele taxe vamale ca măsură de răspuns pentru produsele din Statele Unite. Acestea vor include tarife speciale pentru bluguri americane, whisky, unt de arahide, motociclete și alte bunuri, a declarat comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, luni, 7 aprilie, la finalul reuniunii Consiliului UE de la Luxemburg, scrie DW.
20:30
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a calificat modificările din 2022 la Legea amnistiei drept un proiect cu intenții bune, dar soldat cu o gafă. El a cerut verificarea traseului amendamentelor, inclusiv a avizelor de la Ministerul Justiției și Comisia juridică. Grosu a declarat că urmează o discuție cu Olesea Stamate, dar decizia partidului de a o exclude rămâne irevocabilă. Totodată, oficialul a menționat că PAS nu a primit un răspuns la solicitarea ca aceasta să-și depună mandatul de deputat.
20:20
Eficiența pachetului financiar de 1,9 miliarde de euro, acordat Republicii Moldova de Uniunea Europeană, va depinde de capacitatea autorităților de la Chișinău de a implementa reforme reale și sustenabile – avertizează directoarea Centrului de Expertiză Europeană „Europuls”, Tana Foarfă. Invitată în cadrul emisiunii „Noi și Europa” de la Radio Moldova, experta a analizat atât riscurile, cât și oportunitățile aduse de acest plan de creștere economică și a evidențiat lecțiile valoroase pe care Republica Moldova le poate învăța din experiența României.
19:40
Angajații Căilor Ferate din Moldova au început să-și primească salariile restante pentru luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
19:30
De Ziua Mondială a Sănătății, sindicaliștii din domeniu atrag atenția asupra orelor suplimentare de muncă în sectorul medical. Acestea reprezintă o problemă stringentă, care are impact negativ asupra sănătății și siguranței angajaților. Medicii spun că își dedică destul de mult timp activității profesionale, fiind suprasolicitați de numărul mare de pacienți.
19:30
Angajații Căilor Ferate din Moldova au început să-și primească salariile restante pentru luna septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.