DW/ Sondaj ARD: Germanii vor o altă politică faţă de refugiaţi

Ziarul de Garda, 6 septembrie 2024 19:50

Nemulţumirea faţă de guvernul federal este mai mare ca oricând. Numai 16 la sută dintre germani mai dau note bune social-democraţilor, ecologiştilor şi liberalilor care alcătuiesc guvernul de la Berlin, scrie DW. După atentatul islamist de la Solingen, comis cu cuţitul de un sirian care trebuia expulzat din ţară, guvernul federal a decis să înăsprească politica de migraţie...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul de Garda

Acum 30 minute
21:40
Ploile torenţiale care s-au abătut începând de sâmbătă, 14 septembrie, asupra Europei Centrale şi de Est anunţă inundaţii care ar putea atinge „o amploare inedită”, au avertizat oamenii de ştiinţă specializaţi în hidrologie şi climă, care urmăresc „cu uimire” aceste evenimente, transmite luni AFP, citată de G4Media. „Inundaţiile se prefigurează a fi cele mai grave...
20:50
O echipă de geniști din cadrul Batalionului Geniu ,,Codru” a fost solicitată să intervină duminică, 15 septembrie, în localitatea Sălcuța, raionul Căușeni. La fața locului, echipa de geniști a depistat și neutralizat o bombă de aruncător de calibrul 82 mm, anunță Ministerul Apărării. Potrivit superiorului echipei de deminare, sergent clasa III Evghenii Axenti, obiectul exploziv a fost descoperit de un localnic pe acostamentul drumului, în urma scurgerilor abundente cauzate de ploile torențiale. Bomba de aruncător data...
Acum 2 ore
19:50
UPDATE 19:41 Guvernatorul interimar al regiunii ruse Kursk Aleksei Smirnov a ordonat evacuarea locuitorilor localităţilor situate la mai puţin de 15 kilometri de frontiera cu Ucraina, scrie G4Media. „În baza informaţiilor operaţionale, în vederea asigurării securităţii, Statul Major regional a decis evacuarea obligatorie a localităţilor din districtele Rîlski şi Homutovski care se află într-o zonă de...
Acum 4 ore
18:40
În timpul cutremurului cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter, președinta Maia Sandu se afla în platoul unei emisiuni difuzate în direct la postul public de televiziune Moldova 1. Acesta s-a produs pe finalul emisiunii. Președinta a calificat situația drept „un final neobișnuit”. În ziua de luni, 16 septembrie, la ora 17:40:21, s-a produs în zona...
18:30
Primăria Municipiului Chișinău informează că marți, 17 septembrie, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală. Măsura este luată de poliție, în contextul desfășurării celei de-a V-a ediții a Conferinței ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Moldova (MPP), la care vor participa demnitari străini, ambasadori acreditați din 38 de țări și...
17:50
Un cutremur cu magnitudinea de circa 5.1 pe scara Richter s-a produs acum câteva minute în România. Acesta a fost simțit și în R. Moldova.
Acum 6 ore
17:10
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, cere omologilor săi din țările membre ale Uniunii Europene crearea unui „Fond de dezvoltare și solidaritate pentru agricultura moldovenească”. Aflat într-o vizită la Bruxelles, luni, 16 septembrie, ministrul spune că solicitarea va fi transmisă sub formă de scrisori oficiale „instituții europene și nu doar”. În adresarea sa...
17:10
Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă sesizarea a doi deputați comuniști privind termenul de organizare a alegerilor pentru funcția de președinte al R. Moldova. Autorii sesizării i-au solicitat Curții să verifice constituționalitatea textului „cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului președintelui” din Codul electoral, precum și a hotărârii Parlamentului din 16...
17:00
Patru scriitori și jurnaliști de la Chișinău, care se îndreptau la o întâlnire cu elevii liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina, au fost percheziționați și agresați de structurile separatiste transnistrene. Biroul Politici de Reintegrare a declarat că „retorica pacifistă a Tiraspolului este una de fațadă și că nu există nicio deschidere nu doar pentru comunicare...
16:50
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de decesul deputatului în Parlament, Iurie Păsat, ales pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS). Astfel, conform procedurii, CEC urmează să propună Curții Constituționale să valideze mandatul de deputat al candidatului supleant, Botnaru Oleg, de pe lista aceluiași partid politic. Oleg Botnaru este candidatul PAS cu...
16:40
Agenția Servicii Publice anunță că începând de luni, 16 septembrie, semnăturile electronice calificate se eliberează în cadrul tuturor centrelor multifuncționale ale Agenția Servicii Publice (ASP).  Serviciul este prestat doar persoanelor fizice. Având o semnătură electronică calificată, cetățenii pot semna documente electronice, care au aceeași valoare juridică cu semnătură olografă. Totodată, semnătura electronică calificată oferă posibilitatea...
16:20
Peste 11 mii de persoane au fost plasate în câmpul muncii de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) de la începutul anului 2024, cifră record care depășește numărul de angajări totale din 2023, se arată în comunicatul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMSP). Din totalul persoanelor angajate, 5 586 sunt femei (50,8%),...
16:10
Marina Tauber poate pleca în Federația Rusă. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis luni, 16 septembrie, solicitarea avocaților deputatei independente privind efectuarea unei călătorie la Sankt-Petersburg. Conform unui răspuns oferit de PA, instanța a examinat cererea Marinei Tauber privind permisiunea părăsirii țării, pentru a se deplasa în Federația Rusă la un forum al femeilor la...
15:50
UPDATE 15:50 Planul de victorie al președintelui Volodimir Zelenski se bazează pe faptul că partenerii străini vor acorda Ucrainei permisiunea de a lovi teritoriul Rusiei. Un consilier al șefului biroului prezidențial, Serhii Leșcenko, a declarat acest lucru în cadrul unei transmisiuni, relatează hromadske. El a spus că Zelenski și-a exprimat planul de a câștiga războiul...
15:40
Cu 7 voturi pentru și o abținere, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat înregistrarerea partidului politic Mișcarea Alternativa Națională (MAN) în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 cu opțiunea „Da”. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 16 septembrie 2024. Astfel, MAN devine al nouălea partid înregistrat de CEC...
15:30
Cu 7 voturi pentru și o abținere Comisia Electorală Central (CEC) a aprobat înregistrarerea partidului politic Mișcarea Alternativa Națională (MAN) în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 cu opțiunea „Da”. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 16 septembrie 2024. Astfel, MAN devine al nouălea partid înregistrat de CEC...
Acum 8 ore
15:00
Fosta jurnalistă Natalia Morari, care aspiră la fotoliul de președinte al R. Moldova, a declarat că locuiește în apartamentul deținut de copilul său minor, al cărui tată este Veaceslav Platon, dat în urmărire internațională, condamnat la 20 de ani de închisoare în Rusia pentru complicitate în dosarul „Laundromat” și supus mai multor sancțiuni, inclusiv de Canada, „pentru acțiuni de...
14:20
În contextul condițiilor ploilor torențiale prognozate pentru teritoriul Ungariei pentru perioada următoare, Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova (MAE) a emis pe 16 septembrie o alertă de călătorie. Autoritățile ungare au emis avertizări meteorologice și alerte de inundații pentru mai multe regiuni ale țării, inclusiv pentru Budapesta. Drept urmare, Ambasada R. Moldova în Ungaria solicită cetățenilor...
14:10
O polițistă din Florești susține că riscă să-și piardă locul de muncă după ce doar și-ar fi exercitat dreptul legal și ar fi semnat pentru susținerea Irinei Vlah, candidată la funcția de președintă, dar i s-ar fi cerut să spună că a adunat semnături în susținerea lui Renato Usatîi. Livia Cenușa a făcut declarațiile în...
13:40
Valentin Fiodorov a fost numit în funcția de șef al Inspectoratului General pentru Migrație (IGM). Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), acesta fiind prezentat efectivului luni, 16 septembrie, de către ministrul Adrian Efros. Conform unui comunicat de presă, Adrian Efros a subliniat că numirea lui Valentin Fiodorov are drept scop „consolidarea echipei,...
13:20
Un locuitor al capitalei este cercetat de ofițerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) într-un dosar de trafic de influență. Potrivit unui comunicat al CNA, acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite pentru perfectarea unui permis auto. Suspectul, susținând că ar avea influență asupra unor funcționari publici din cadrul Comisiei Medicale a...
Acum 12 ore
13:00
Legiunea Internațională a Ucrainei a declarat pentru CNN că nu a cooperat cu suspectul tentativei de asasinare din 15 septembrie a fostului președinte american, candidatul republicanilor la prezidențiale, Donald Trump. „Acest bărbat ne-a contactat de mai multe ori pe internet. Mesajele sale sunt cel mai bine descrise prin sintagma „deliruri”. El ne-a oferit mulți recruți...
12:40
Meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică. Potrivit Serviciul Hidrometeorologic de Stat din Republica Moldova (SHS), în mai multe raioane din vestul și centrul țării se așteaptă ploi, care, în contextul ploilor căzute în ultimele 2 zile, duc la creșterea riscului de inundații. Avertizarea meteorologică va fi valabil luni, 16 septembrie 2024,...
12:10
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru că, fiind bănuit că ar fi în stare de ebrietate, a refuzat să treacă testul alcoolscopic. Potrivit comunicatului emis de Procuratură, cazul a avut loc în seara zilei de 11 septembrie, în municipiul Edineț. Învinuitul, conducând un microbuz „Ford Transit”,...
11:50
UPDATE 11:45 Ministerul ucrainean de Externe a solicitat Organizației Națiunilor Unite și Comitetului Internațional al Crucii Roșii să contribuie la satisfacerea nevoilor populației civile din teritoriile regiunii Kursk aflate sub controlul trupelor ucrainene. „Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a făcut apel la Organizația Națiunilor Unite să se alăture răspunsului umanitar în zonă și a trimis...
11:10
În perioada 5 septembrie 2024 – 11 septembrie 2024, a fost înregistrat un caz de rabie la bovină în localitatea Puhăceni, raionul Anenii Noi, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) într-un comunicat. Potrivit instituției, cadavrul bovinei afectate a fost distrus prin incinerare, iar resturile au fost înhumate. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor accentuează faptul că întreprinde toate activitățile...
10:50
Parcul de distracții „GagauziyaLand”, promis de bașcana Evghenia Guțul, a fost deschis și activează în lipsa unei autorizații de funcționare. Darea în exploatare a obiectivului este amânată din cauza unor „nereguli admise la construcție”. Chiar dacă fugarul Ilan Șor, condamnat în dosar din Frauda bancară, și-a asumat public investiția, cel care a sponsorizat construcția este...
10:30
Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis organizarea a 234 secții de votare în străinătate pentru referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, adică cu aproape 100 de secții mai multe față de ultimul scrutin prezidențial. Dintre acestea, 3 secții de votare vor fi constituite pentru cetățenii...
10:20
UPDATE 10:17 În noaptea de 16 septembrie 2024, armata rusă a atacat Ucraina cu drone de atac Shahed-131/136. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, au fost detectate 56 de drone, care au fost lansate din Kursk și Ieisk. Principala zonă vizată a fost regiunea Kiev. Atacul aerian a fost respins de aviație, ucrainenii reușind să doboare...
10:10
Ministrul Afacerilor Externe, Andri Sîbiga, a propus asistența salvatorilor ucraineni țărilor din Europa de Est afectate de inundații, la instrucțiunile președintelui Volodimir Zelenski. Potrivit postării șefului diplomației ucrainene pe X, este vorba despre 6 țări, printre care și R. Moldova. „Ucraina este solidară cu vecinii săi care suferă din cauza inundațiilor devastatoare. În numele președintelui...
09:10
Serviciul de Informații și Securitate a exclus patru persoane şi trei companii din lista persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate că sunt asociate lui Vlad Plahotniuc, Vladimir Andronachi şi Ilan Șor, scrie Rise Moldova. Printr-un Ordin emis pe 10 septembrie, SIS a exclus din lista persoanelor asociate cu Vladimir Andronachi, pe Dumitru Ciobu...
09:00
Ambasada R. Moldova în Austria informează cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Austria despre faptul că în această regiune sunt așteptate precipitații abundente sub formă de ploi torențiale, cu cantități de apă între 200 și 300 l/mp, însoțite de vânt puternic. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova (MAE)...
08:40
S-au auzit focuri pe 15 septembrie în apropierea clubului de golf, unde candidatul republican la președinție, Donald Trump, juca golf. Trump se afla la câteva sute de metri de locul împușcăturii și este în siguranță, însă FBI a declarat că incidentul „pare a fi o tentativă de asasinat”, scrie BBC. „Președintele Trump este în siguranță”,...
08:20
UPDATE 08:15 La Harkiv, salavtorii au scos de sub dărâmături cadavrul unei femeie în vârstă ucise în timpul atacului cu bombă rusesc asupra unei clădiri cu mai multe etaje din 15 septembrie. Astfel, numărul victimelor a crescut la 42 de persoane, a anunțat primarul Igor Terehov.
Ieri
18:30
România a înfiinţat tabere de refugiaţi şi a lansat operaţiuni de salvare după ce inundaţiile au ucis cel puţin patru persoane şi au distrus mii de case în estul ţării, notează BBC, care prezintă situaţia provocată de ploile torenţiale şi în alte ţări. Sunt folosite bărci şi avioane militare pentru a muta oamenii în siguranţă,...
17:40
Președintele PNL și candidatul liberalilor la președinția țării, Nicolae Ciucă, s-a pronunțat duminică în favoarea parcursului european al R. Moldova și a candidaturii președintei Maia Sandu la alegerile prezidențiale din această toamnă, transmite Calea Europeană. Liderul PNL a făcut aceste remarci în cadrul unui discurs susținut la Consiliul Național al Partidului Național, desfășurat duminică la Palatul...
16:10
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea în țară a două cazuri de infecție cu virusul West Nile (VWN), la doi bărbați cu vârstă de 39 și 54 ani. Ambele cazuri sunt de import, potrivit ANSP. ANSP anunță că ambele cazuri de infecție sunt de import. „Primul pacient, domiciliat în mun. Chișinău, în...
15:40
Poliția R. Moldova vine cu o nouă avertizare de vreme rea pentru șoferi. Oamenii legii anunță că în unele localități din Orhei și Strășeni predomină ceață densă. În acest sens, responsabilii recomandă șoferilor: să reducă viteza de deplasare; să folosească farurile de ceaţă; să circule cu mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol; să...
14:50
Câțiva localnici din satul Porumbeni, raionul Criuleni au trimis la redacție câteva clipuri video care demonstrează că în râul Ichel de la marginea localității se revarsă deșeuri dintr-o țeavă. Săteniii spun că de aici este și un miros urât în localitate. Oamenii sunt nedumeriți și afirmă că acele deșeuri ajung acolo, chiar dacă satul are...
14:10
Fostul primar de Sadova și viceprimar al orașului Călărași, Vladimir Susarenco a decedat la vârsta de 64 de ani. În seara zilei de 14 septembrie , Susarenco și soția acestuia au fost găsiți fără suflare în beciul gospodăriei. ZdG a discutat cu secretara primăriei Sadova și prezintă detalii despre cele întâmplate. „Din spuse, a intrat...
13:20
Judocanul Victor Sterpu a câștigat Grand Prix-ul de la Zagreb. El a obținut cinci victorii în categoria de greutate de până la 81 kg, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv din R. Moldova. Sportivul i-a învins pe sârbul Vukan Stanimirovic, slovenul Aljaz Plantak, francezul Arnaud Aregba, ungurul Botond Toth și brazilianul Gabriel Falcao. În 2021, Victor...
12:20
Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) anunță că mai multe plăcuțe de înmatriculare au fost găsite după ploaia de ieri. Șoferii care le-au pierdut, se pot adresa la sediul INSP de pe strada Doina 102, pentru a le recupera. Oamenii legii îndeamnă persoanele care găsesc plăcuțe cu numere de înmatriculare, să le predea celui mai...
11:20
Fiii lui Vladimir Putin și ai Alinei Kabaeva, Ivan Putin și Vladimir Putin (junior), locuiesc în reședințe luxoase, călătoresc cu iahturi și avioane de afaceri, puse la dispoziția lor de către prietenii liderului rus. Copiii sunt păziți de ofițeri FSO (Serviciul federal de pază, n.r.) și sunt înconjurați de bone, profesori și antrenori profesioniști 24...
10:50
În R. Moldova, doar Vladimir Voronin a reușit până acum să dețină consecutiv două mandate prezidențiale. Ce-i drept, în alte condiții, votat în Parlament. Vin alegerile… Încă o săptămână și intrăm în plină campanie electorală, o campanie care, implicând și referendumul pro-UE, va fi una crucială pentru perspectivele R. Moldova. Alegerile ne prind din nou...
10:30
Marian Voicu, jurnalist din România, fondatorul proiectului Veridica, lansat recent la Chișinău, este invitatul Podcast ZdCe. Discutăm despre fake news și propagandă rusească/sovietică. Marian Voicu explică modul cum funcționează narațiunile propagandistice, de ce sunt eficiente și cum pot fi combătute. De asemenea, el se referă la cele mai frecvente fake news ale speț-propagandei lui Putin...
09:50
09:30 Sâmbătă, 14 septembrie, trupele ruse au tras de 76 de ori asupra comunităților de frontieră din regiunea Sumî, înregistrându-se un total de 209 explozii. Totodată, comunitatea Khotyn a fost lovită cu bombe aeriene ghidate (4 explozii), în urma cărora două persoane au fost rănite. Trupele ruse au mai lansat o bombă aeriană ghidată pe...
09:30
Meteorologii au emis un nou cod portocaliu de vreme instabilă în toată țara. Avertizarea este valabilă astăzi, 15 septembrie, începând cu ora 07 și se extinde până mâine, 16 septembrie, ora 05. În intervalul menționat se prevăd ploi însoțite de descărcări electrice, periodic ploi torențiale (cantități de apă de 50-60 l/m²), transmit responsabilii. Se vor...
Mai mult de 2 zile în urmă
18:30
Premierul Dorin Recean a declarat, în urma ședinței convocate la Centrul anticriză din cadrul Ministerului Afacerilor Interne că situația de criză rămâne activă 72 de ore. Potrivit acestuia, toate serviciile sunt mobilizate și intervin în localitățile unde plouă torențial. „Celula de criză rămâne activă 72 de ore. (…) Până la această oră, în zonele cele...
18:10
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins, sâmbătă, 14 septembrie, cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de președinte, Avelin Tabarcea. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Comisiei din 14 septembrie. „Decizia se bazează pe constatarea faptului că se atestă o legătură politică directă între pretendent și Partidul Politic „ȘANSA”...
17:30
UPDATE 17:20 Ucraina investighează 11 cazuri de militarizare a copiilor ucraineni în teritoriile ocupate temporar. Potrivit Procuraturii Generale, 9 rechizitorii au fost trimise în instanță, scrie Novosti Donbassa. „Copiilor li se dau pașapoarte rusești și datele sunt înlocuite, sunt „reeducați” în spiritul propagandei rusești, târâți în Armata Tineretului și în alte organizații paramilitare. Numai în...
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.