Focul de la Betleem a fost adus în Ucraina: când va ajunge la Cernăuți?
Libertatea Cuvântului,
8 decembrie 2025 04:10
Focul Păcii de la Betleem a fost adus duminică, 8 decembrie, la gara din Kiev. Skauții (cercetașii) continuă această tradiție skaut în Ucraina
• • •
Alte ştiri de Libertatea Cuvântului
Acum 12 ore
08:10
În satul Romancăuți, CT Secureni, a fost inaugurată Aleea Memoriei Eroilor-Apărători ai Ucrainei. Aici au fost amplasate nouă fotografii ale consătenilor căzuți la
07:30
Militari și antreprenori din Cernăuți au felicitat copiii din spital, îndeplinind „misiunea” lui Moș Nicolae # Libertatea Cuvântului
În ajunul Zilei Sfântului Nicolae, micii pacienți ai Spitalului Clinic Orășenesc din Cernăuți au bucurat de o atenție și cadouri deosebite. Reprezentanții companiei
Acum 24 ore
07:10
Toate „acordurile” sale de pace se dovedesc a fi de scurtă durată. Pentru a clarifica situația celor care ar fi putut fi induși
06:10
A apărut primul volum din lucrarea „Cu și despre oameni de seamă” care prezintă selectiv evenimentele la care au luat parte „cei trei
06:00
Excursie în Carpați pentru copiii eroilor: voluntarii cernăuțeni au organizat o călătorie gratuită de Sfântul Nicolae # Libertatea Cuvântului
Copiii militarilor, ai eroilor capturați, căzuți la datorie sau dispăruți apărătorilor căzuți în război au vizitat etnoparcul „Pășunile alpine Pertiv” și au fost
05:40
Volodymyr Zelenski a numit patru cele mai sensibile probleme ale planului de pace al SUA # Libertatea Cuvântului
Pentru Ucraina, patru probleme în negocierile de pace cu SUA sunt cele mai sensibile. Una dintre ele este teritoriile. După cum transmite RBC-Ucraina,
8 decembrie 2025
22:40
Viața apărătorului din Bucovina, Oleksandr Yasynivski, locuitor al satului Repujinți, a fost curmată brusc. Va avea pentru totdeauna 35 de ani. Despre aceasta
22:30
Devenită deja sărbătoare națională, Ziua Basmalei ( în unele părți este numită batic, tulpan, broboadă, acoperemânt pentru cap) Naționale deja intră în patrimoniul
22:10
Un locuitor din Cernăuți transporta 9 iPhone-uri din Elveția în valoare de un milion de grivne în genți cu haine # Libertatea Cuvântului
Smartphone-urile au fost descoperite de grăniceri la Punctul de trecere „Lujanca”, a comunicat Serviciul de Stat de Frontieră al Ucrainei. La Punctul de
22:00
Locuitorii a trei sate au reparat pe cont propriu drumul Marșinți – Coteleu. Despre aceasta informează jurnalista Ana Vacarciuc. Drumul Marșinți – Coteleu,
21:40
Europa și Ucraina au în prezent multe argumente și mijloace de presiune asupra Rusiei în timpul negocierilor privind stabilirea păcii în Ucraina –
Ieri
16:50
În Bucovina a început etapa regională a olimpiadelor la limbile română și polonă # Libertatea Cuvântului
La aceste discipline concurează 11 elevi. Olimpiada se desfășoară la Liceul Bucovinean pentru Tineretul de Succes. Despre aceasta a informat Departamentul de Educație
10:40
La Forosna, CT Vancicăuți, a fost reînnoit semnul de la intrarea în sat. Lucrările au fost finanțate de Continental Farmers Group – companie
10:20
Concert de sărbătoare pentru cei preocupați zi de zi de problemele comunității # Libertatea Cuvântului
La 7 decembrie, în Ucraina a fost marcată Ziua Autoadministrării Locale. „Este sărbătoarea celor care lucrează zilnic alături de oameni: rezolvă probleme locale,
10:00
După atacul masiv asupra Ucrainei, Moldova a cerut ajutor României pentru electricitate # Libertatea Cuvântului
După atacul nocturn al Rusiei asupra Ucrainei din 6 decembrie, operatorul rețelei electrice din Moldova, Moldelectrica, a cerut ajutor de urgență pentru electricitate
04:30
Ziua Autoadministrării Locale, marcată în ajun, este sărbătoarea oamenilor care muncesc zilnic pentru dezvoltarea comunităților teritoriale. În cadrul festivităților, care au avut loc
04:20
Un tânăr voluntar din Bucovina a adunat peste 750 de mii de grivne pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Deja de al patrulea an,
04:10
Focul Păcii de la Betleem a fost adus duminică, 8 decembrie, la gara din Kiev. Skauții (cercetașii) continuă această tradiție skaut în Ucraina
04:00
Istoricul britanic, Timothy Garton Ash, afirmă că numai Europa este capabilă să ajute Ucraina să reziste agresiunii Federației Ruse și trădării diplomatice a
7 decembrie 2025
23:10
În familia de vedete a Sofiei și a lui Oleg s-au născut gemeni — doi băieței, care le-au schimbat deja viața părinților lor
22:20
Kellogg a declarat că acordul privind Ucraina ajunge pe ultima sută de metri # Libertatea Cuvântului
Potrivit reprezentantului special al lui Trump, rămân nerezolvate problemele teritoriale, în special cele referitoare la regiunile Donețk și Lugansk, precum și la părți
Mai mult de 2 zile în urmă
19:00
Anul acesta, la Cernăuți au fost plantați mai mulți copaci, arbuști, precum și flori anuale și perene. Acest lucru a reieșit din raportul
18:50
Zăcea la pământ și nu vorbea: în Cernăuți, trecătorii i-au salvat viața unui bărbat # Libertatea Cuvântului
Această istorie despre „indiferența oamenilor” a fost relatată pe pagina de Facebook de Angelica Calancea, șefa Centrului Regional al Serviciului Sângelui din Cernăuți.
18:30
În satul Gvizdivți a fost inaugurată Aleea Memoriei cu numele a zece Eroi căzuți # Libertatea Cuvântului
Standurile au fost instalate pe teritoriul complexului memorial de Ziua Forțelor Armate ale Ucrainei. Despre aceasta a anunțat Consiliul Orășenesc Secureni, transmite BUK
12:10
Petr Pavel a avertizat: Rusia testează NATO în privința hotărârii, iar Europa riscă să repete greșelile din 1938. Președintele Cehiei, generalul în rezervă
11:50
La Cernăuți a izbucnit un incendiu într-o instituție medicală, 38 de persoane au fost evacuate # Libertatea Cuvântului
Ieri, pe 6 decembrie, la linia specială 101 a fost primit un apel privind degajarea de fum într-una din instituțiile medicale din Cernăuți.
11:50
Până la 15 ore fără electricitate: a fost publicat programul de deconectări orare în regiunea Cernăuți pentru duminică, 7 decembrie # Libertatea Cuvântului
În sistemul energetic al Ucrainei se observă o situație dificilă după cel mai recent atac al ocupanților ruși, care a avut loc pe
11:40
În dimineața zilei de 7 decembrie, în satul Budeneț din Comunitatea Teritorială Ciudei, a avut loc un accident rutier care a implicat un
07:20
La Centrul de Cultură și Agrement al CT Hliboca a avut loc un concert caritabil, care i-a unit pe locuitori într-o zi importantă
07:10
Kirilo Budanov: „Ucraina trebuie să devină un element cheie al noului sistem de securitate mondială” # Libertatea Cuvântului
Șeful Direcției Principale de Informații (GUR) a subliniat că experiența ucraineană în ducerea războiului este studiată astăzi de statele de frunte ale lumii.
6 decembrie 2025
23:10
La 6 decembrie, la clubul din satul Sinăuții de Sus, CT Tereblecea, a avut loc un eveniment patriotic dedicat Zilei Forțelor Armate ale
19:50
S-a încheiat Săptămâna educației incluzive, desfășurată la Liceul Liderul „Ion Neculce” din Boian. Ea a lăsat în urma sa multe emoții frumoase, lecții
19:20
Bradul de Anul Nou a fost deschis oficial în Piața Integrității din Cernăuți # Libertatea Cuvântului
Astăzi, 6 decembrie, de Ziua Sfântului Nicolae, bradul de Anul Nou a fost deschis oficial în Piața Integrității din Cernăuți, scrie presa locală.
19:10
Rada Supremă a Ucrainei a acordat premiul anual la două cadre didactice din Bucovina # Libertatea Cuvântului
Acest lucru a fost anunțat de către Departamentul de Educație și Știință al Administrației Militare Regionale Cernăuți, scrie C4. Se indică faptul că
19:00
Volodymyr Zelenski va merge la Londra pentru a se întâlni cu liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei # Libertatea Cuvântului
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, va merge la Londra luni, 8 decembrie, unde se va întâlni cu liderii a trei state europene. Informația este
18:50
Au povestit despre faptele lor bune și au primit surprize plăcute: copiii de la Centrul de reabilitare social-psihologică au vizitat Reședința Bucovineană a Sfântului Nicolae # Libertatea Cuvântului
Acțiunea caritabilă tradițională a fost organizată de Serviciul pentru Protecția Copilului al Administrației Militare Regionale Cernăuți. În timpul vizitei, copiii au stat de
18:40
Dedic această poezie lui Gheorghe Ungureanu, plecat atât de tânăr pe calea veșniciei. Veșnică pomenire! Nu ne-ar încânta natura Cu-a ei frumusețe, Dacă nu
18:30
În regiunea Cernăuți au fost compensate 4 milioane de grivne pentru locuințe destinate veteranilor # Libertatea Cuvântului
În regiunea Cernăuți sunt disponibile în prezent 4,7 milioane de grivne pentru compensarea a 3% din creditul ipotecar pentru locuințe destinate veteranilor prin
11:50
Sărbători creştine. Sfântul Nicolae – unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, ocrotitorul copiilor # Libertatea Cuvântului
În fiecare an, la 6 decembrie (stil nou), este prăznuit Sfântul Nicolae, cunoscut de cei mici sub numele de Moş Nicolae, care le
11:10
Cel mai bun cadou sub pernă: în ajunul Sfântului Nicolae, la Cernăuți s-au născut doi frați gemeni # Libertatea Cuvântului
Pe 5 decembrie, la Centrul Perinatal Regional din Cernăuți a avut loc un adevărat miracol. Doi micuți ucraineni au venit pe lume –
11:00
Pace nu va fi în curând: politologul a dat un pronostic dur privind războiul # Libertatea Cuvântului
Cunoscutul politolog ucrainean, Volodymyr Fesenko, a declarat că nu merită să se aștepte încheierea războiului și semnarea unui tratat de pace în următoarele
5 decembrie 2025
22:30
(In memoriam) Nu scriu prea des asemenea materiale. Îmi vine greu să le scriu. Dar uneori viața te impune. De fiecare dată, când
22:10
Generalul susține poziția conform căreia mai întâi trebuie oprite ostilitățile, trebuie să se treacă la încetarea focului, iar apoi să se negocieze fără
21:50
Apărătorul „Edelweiss” din Hliboca a fost distins cu Ordinul „Pentru Vitejie” # Libertatea Cuvântului
Președintele Ucrainei l-a decorat cu Ordinul „Pentru Curaj” de gradul III pe Petro Sakaliuk, luptător al Batalionului 8 din Brigada 10 Asalt Montan
21:30
În calendarul ucrainean este o zi – ziua voluntarilor. Este sărbătoarea oamenilor care fac bine în fiecare zi — tăcuți, modești, dar cu
21:00
Tragedie în Bucovina: Apărătorul Andrii Kozak a murit la o lună după moartea fratelui său, și el militar # Libertatea Cuvântului
Apărătorul Andrii Kozak din Bucovina a murit. Recent, în noiembrie 2025, fratele său, Ivan Kozak, a murit, de asemenea, din cauza rănilor primite
20:50
Apărătorul Serghii Kozar, locuitor al satului Yarivka de prin părțile Hotinului, a murit pentru libertatea și independența Ucrainei. Despre aceasta a anunțat primarul
20:40
SUA fac lobby pe lângă țările europene pentru a bloca utilizarea activelor rusești înghețate în vederea acordării unui credit de reparații Ucrainei, așa
09:00
Educaţia financiară este importantă ca proces de dezvoltare continuu, fără a stabili o vârstă optimă. Din păcate, părinţii atrag atenţie asupra acestui aspect
07:40
Delegațiile ucrainene și americane au încheiat întâlnirea la Miami: detalii ale discuțiilor au devenit cunoscute # Libertatea Cuvântului
Conform rapoartelor mass-media, întâlnirea delegațiilor ucrainene și americane s-a încheiat la Miami. Acest lucru a fost comunicat pentru Suspilne de surse din cadrul
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.