Sentința în dosarul lui Chiril Lucinschi, amânată: Precizările procurorilor și reacția învinuitului
SafeNews,
2 decembrie 2025 14:20
Instanța a amânat, la 1 decembrie, pentru a doua oară pronunțarea sentinței pentru fostul deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi, care este și unul dintre fii ex-președintelui Petru Lucnschi, transmite SafeNews.md cu referire la tv8.md. Magistrații au cerut reluarea cercetării judecătorești în cazul anumitor probe. Chiar și așa, au mai rămas zile numărate până acesta își va […] Articolul Sentința în dosarul lui Chiril Lucinschi, amânată: Precizările procurorilor și reacția învinuitului apare prima dată în SafeNews.
• • •
Alte ştiri de SafeNews
Acum 15 minute
16:00
Autoritățile ruse critică Uniunea Europeană după arestarea fostului șef al diplomației europene, Federica Mogherini, acuzând Bruxelles-ul că preferă să ignore propriile probleme de corupție, în timp ce îi dă lecții altor state. „În UE, în fiecare zi, milioane de euro se scurg prin „conductele corupției” către Kiev și de acolo ajung în buzunarele private. Toate […] Articolul REACȚIE | Rusia acuză UE de ipocrizie după arestarea Federicăi Mogherini apare prima dată în SafeNews.
Acum 30 minute
15:50
Au furat motorină în valoare de cel puțin 500.000 de euro de la angajatorul lor. Ce pedepse au primit 9 şoferi de camion # SafeNews
Nouă șoferi de camion, majoritatea din România și Ungaria, au fost judecați de Tribunalul Regional din Innsbruck, Austria, pentru furt de motorină în valoare de cel puțin 500.000 de euro de la angajatorul lor. Frauda, care s-ar fi desfășurat pe parcursul mai multor ani, a fost descoperită după ce camerele de supraveghere i-au surprins turnând […] Articolul Au furat motorină în valoare de cel puțin 500.000 de euro de la angajatorul lor. Ce pedepse au primit 9 şoferi de camion apare prima dată în SafeNews.
15:50
Alegerile pentru funcția de primar al municipiului Orhei vor avea loc pe 17 mai 2026. Anunțul a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sîrbu. Decizia stabilește data scrutinului local în urma vacanței funcției de primar în orașul Orhei. CEC urmează să publice programul electoral, perioadele de înregistrare a candidaților și […] Articolul ULTIMA ORĂ | Când vor fi organizate alegerile pentru funcția de primar al mun. Orhei apare prima dată în SafeNews.
Acum o oră
15:40
PAS propune modificări fiscale: TVA amânat pentru mașini și creșterea pragului de înregistrare # SafeNews
Autoritățile propun noi măsuri fiscale pentru anul 2026, menite să sprijine economia și să simplifice legislația. Deputații PAS, Radu Marian și Victoria Belous, au prezentat proiectul care prevede mai multe facilități pentru companii și persoane fizice. O măsură importantă este continuarea aplicării cotei zero la impozitul pe profitul nedistribuit și în 2026. Aceasta se va […] Articolul PAS propune modificări fiscale: TVA amânat pentru mașini și creșterea pragului de înregistrare apare prima dată în SafeNews.
Acum 2 ore
15:10
FOTO | Inundații devastatoare în Asia de Sud-Est: Peste 700 de morți în Indonezia și cca 500 – dați dispăruți # SafeNews
Autoritățile indoneziene au anunțat că cel puțin 712 persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 500 sunt date dispărute. Peste 1,5 milioane de oameni au fost afectați, iar mii au fost răniți. Inundațiile au fost cauzate de un ciclon tropical rar care a lovit insula Sumatra, provocând distrugeri masive și izolarea multor comunități. Provincialele cele mai […] Articolul FOTO | Inundații devastatoare în Asia de Sud-Est: Peste 700 de morți în Indonezia și cca 500 – dați dispăruți apare prima dată în SafeNews.
15:00
BREAKING NEWS | Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută în Belgia într-un dosar de fraudă cu fonduri europene # SafeNews
Federica Mogherini, fost Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și actual rector al Colegiului Europei din Bruges, a fost reținută de autoritățile belgiene, într-un scandal de corupție care zguduie instituțiile europene. Mogherini se află în custodia poliției belgiene, iar percheziții au fost efectuate la sediul Serviciului European pentru Acțiuni Externe (SEAE) din Bruxelles, la […] Articolul BREAKING NEWS | Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută în Belgia într-un dosar de fraudă cu fonduri europene apare prima dată în SafeNews.
14:50
ALARMANT! Aproximativ 100.000 de persoane din sudul României, fără apă potabilă pentru a patra zi consecutiv # SafeNews
Peste zece localități din județele Prahova și Dâmbovița, cu un total de peste 100.000 de locuitori, rămân fără apă potabilă de vineri, din cauza unor probleme tehnice combinate, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24. Situația a apărut după deversarea apei din lacul Paltinu pentru reparații la echipamentele care s-au defectat în urma ploilor abundente, când […] Articolul ALARMANT! Aproximativ 100.000 de persoane din sudul României, fără apă potabilă pentru a patra zi consecutiv apare prima dată în SafeNews.
14:40
FLASH | Percheziții la serviciul diplomatic al UE și la Colegiul Europei, în Belgia, în cadrul unui dosar de fraudă cu fonduri europene # SafeNews
Autoritățile belgiene au efectuat marți dimineață percheziții la sediul Serviciului European pentru Acțiuni Externe (EEAS) din Bruxelles, la Colegiul Europei din Bruges și la mai multe locuințe private, în cadrul unei anchete privind posibila utilizare necorespunzătoare a fondurilor UE. Potrivit surselor Euractiv și martorilor citați de „Eвропейская правда”, poliția a ridicat documente și a reținut […] Articolul FLASH | Percheziții la serviciul diplomatic al UE și la Colegiul Europei, în Belgia, în cadrul unui dosar de fraudă cu fonduri europene apare prima dată în SafeNews.
14:20
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis suspendarea din funcție a unui judecător cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe care provoacă stare de ebrietate. Ședința în care a fost luată decizia a avut loc cu ușile închise. Președintele CSM, Sergiu Caraman, a explicat că suspendarea va fi valabilă […] Articolul CSM suspendă un judecător implicat într-un accident rutier și agresiune apare prima dată în SafeNews.
14:20
Sentința în dosarul lui Chiril Lucinschi, amânată: Precizările procurorilor și reacția învinuitului # SafeNews
Instanța a amânat, la 1 decembrie, pentru a doua oară pronunțarea sentinței pentru fostul deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi, care este și unul dintre fii ex-președintelui Petru Lucnschi, transmite SafeNews.md cu referire la tv8.md. Magistrații au cerut reluarea cercetării judecătorești în cazul anumitor probe. Chiar și așa, au mai rămas zile numărate până acesta își va […] Articolul Sentința în dosarul lui Chiril Lucinschi, amânată: Precizările procurorilor și reacția învinuitului apare prima dată în SafeNews.
Acum 4 ore
14:10
PRIMA DATĂ ÎN FAȚA MAGISTRAȚILOR: Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, prezent în instanță # SafeNews
Astăzi, 2 decembrie, Vlad Plahotniuc a ajuns la sediul Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru a participa la o nouă ședință de judecată în dosarul „Frauda Bancară”. Avocatul său, Lucian Rogac, a anunțat că Plahotniuc va face declarații de presă imediat după încheierea ședinței. Reprezentantul legal nu a oferit, deocamdată, detalii despre ce intenționează să comunice. […] Articolul PRIMA DATĂ ÎN FAȚA MAGISTRAȚILOR: Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, prezent în instanță apare prima dată în SafeNews.
14:10
Poliția de Frontieră anunță că punctul de trecere „Cahul–Oancea” va fi închis temporar astăzi, marți, 2 decembrie, în intervalul 14:00–15:30. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări planificate de întreținere a rețelei de internet. Șoferii sunt îndemnați să își planifice traseul din timp și, dacă este posibil, să utilizeze punctele de trecere alternative — Giurgiulești, […] Articolul ATENȚIE, ȘOFERI! Punctul „Cahul–Oancea” își sistează activitatea între 14:00 și 15:30 apare prima dată în SafeNews.
14:00
Vasilii Homko, regizor al cunoscutei emisiuni de divertisment despre călătorii „Orel i Reșka”, a murit pe front în Ucraina, unde lupta sub indicativul „Beirut”. Tragedia a fost anunțată de soția sa, Galina Spivak, printr-o postare pe Instagram. Galina a publicat fotografii cu ei împreună și un mesaj emoționant, în care a scris că soțul ei […] Articolul Regizorul emisiunii „Orel i Reșka”, Vasilii Homko, a murit pe frontul din Ucraina apare prima dată în SafeNews.
13:40
Polițiștii din sectorul Botanica au reținut un bărbat de 33 de ani, originar din Soroca, bănuit că distribuia droguri în Chișinău. El a fost prins chiar în momentul în care ascundea pachețele cu substanțe interzise. Asupra lui, polițiștii au găsit 31 de pachețele cu o substanță vegetală care pare să fie marijuana. La locuința în […] Articolul VIDEO | Curier de droguri reținut în flagrant cu marfă de peste 300.000 de lei apare prima dată în SafeNews.
13:30
Mircea Surdu anunță că a sesizat Procuratura Generală în legătură cu presupuse nereguli la TRM # SafeNews
A fost depusă o sesizare la Procuratura Generală privind presupuse ilegalități și nereguli la Televiziunea Publică (TRM). Un anunț în acest sens a fost făcut public chiar de fostul director al Televiziunii Publice, Mircea Surdu, printr-o postare pe rețelele de socializare. În mesajul său, Mircea Surdu enumeră o serie de acuzații care vizează atât managementul […] Articolul Mircea Surdu anunță că a sesizat Procuratura Generală în legătură cu presupuse nereguli la TRM apare prima dată în SafeNews.
13:20
ATENȚIE ELEVI! Ministerul Educației reintroduce notele: Măsura care pregătește tranziția la gimnaziu # SafeNews
Notele vor fi reintroduse în clasa a IV-a la materiile matematică și limba română, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă. Decizia, spune ministrul, urmărește să faciliteze tranziția elevilor către gimnaziu, unde evaluarea se face exclusiv numeric. Tranziția este deja pilotată în mai multe școli în actualul an de studii, […] Articolul ATENȚIE ELEVI! Ministerul Educației reintroduce notele: Măsura care pregătește tranziția la gimnaziu apare prima dată în SafeNews.
13:00
Deputatii și senatorii din România se reunesc marți, 2 decembrie, într-o ședință solemnă pentru a marca Ziua Națională, începând cu ora 14:00. La final, premierul Ilie Bolojan și miniștrii își vor asuma răspunderea în Parlament pe legea pensiilor magistraților. Aceasta este a doua încercare a Guvernului de a adopta legea, după ce prima variantă a […] Articolul Guvernul României își asumă răspunderea pe legea pensiilor magistraților apare prima dată în SafeNews.
12:50
O mașină dată în căutare internațională, furată din Italia, a fost descoperită de polițiștii de frontieră români în noaptea de 1 decembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Vehiculul a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor. Incidentul s-a produs în jurul orei 00:05, când la control s-a prezentat un bărbat de 40 de ani, cu […] Articolul Șofer româno-moldovean, prins transportând o mașină furată din Italia apare prima dată în SafeNews.
12:50
ALERTĂ ALIMENTARĂ | Lot de carne de pui importată, contaminat cu Salmonella, plasat sub restricție # SafeNews
Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au oprit un lot de 2.305 kg de carne separată mecanic de pui, importată din străinătate, după ce testele de laborator au arătat prezența bacteriei Salmonella. Carnea a fost blocată direct la depozitul importatorului și nu va ajunge la consumatori. Potrivit procedurilor legale, lotul va fi tratat ca […] Articolul ALERTĂ ALIMENTARĂ | Lot de carne de pui importată, contaminat cu Salmonella, plasat sub restricție apare prima dată în SafeNews.
12:40
Chișinăul respinge alegerile din stânga Nistrului: „Acțiuni care sfidează suveranitatea Republicii Moldova” # SafeNews
Reprezentanții Biroului Politici pentru Reintegrare au calificat drept o sfidare la adresa suveranității Moldovei scrutinul desfășurat duminică în stânga Nistrului. Comentariul a fost oferit pentru Realitatea. Potrivit autorităților de la Chișinău, votarea a avut loc „în afara cadrului constituțional și contrar legislației în vigoare”. În opinia oficialilor, astfel de acțiuni nu pot fi recunoscute juridic […] Articolul Chișinăul respinge alegerile din stânga Nistrului: „Acțiuni care sfidează suveranitatea Republicii Moldova” apare prima dată în SafeNews.
12:30
Procuratura poloneză a anunțat că a identificat și a pus sub acuzare un cetățean rus suspectat că, în 2023, ar fi condus o grupare infracțională organizată și ar fi acționat în beneficiul serviciilor de informații ruse. Informația a fost transmisă de Polsat News și preluată de „Europa Liberă”. Potrivit procurorilor, suspectul, Mihail Mirgorodski, în vârstă […] Articolul Polonia a pus sub acuzare un cetățean rus suspectat de spionaj pentru Moscova apare prima dată în SafeNews.
Acum 6 ore
12:10
Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS) va distruge medicamente cu termenul de valabilitate expirat în valoare de 4,7 milioane lei, la solicitarea a 36 de instituții medicale. La aceste pierderi se adaugă aproximativ 360.000 de lei, reprezentând costuri asociate procedurilor de achiziție. Informațiile apar într-un raport de audit al Curții de Conturi, care […] Articolul Medicamente expirate de 4,7 milioane lei urmează să fie distruse în Moldova apare prima dată în SafeNews.
12:10
La un pas de tragedie s-au aflat locuitorii din Cupcini (raionul Edineț) și Băcioi (Chișinău), după ce două deflagrații au avut loc pe 1 decembrie 2025 în gospodăriile lor, cauzate de neglijența la folosirea echipamentelor de încălzire. Primul incident a avut loc în orașul Cupcini, în jurul orei 13:24, când explozia unui cazan pe combustibil […] Articolul La un pas de tragedie: Două explozii în gospodării din Cupcini și Băcioi apare prima dată în SafeNews.
12:00
Primii cinci kilometri de autostradă de pe teritoriul R. Moldova vor fi construiți în parteneriat cu România, anunță secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de la București, Irinel Ionel Scrioșteanu. În direct la Radio Moldova, acesta a confirmat că lucrările de construcție a noului pod de la Ungheni, numit și „Podul de Flori”, se […] Articolul România și Moldova construiesc primii 5 km de autostradă pe teritoriul R. Moldova apare prima dată în SafeNews.
12:00
Procuratura Soroca anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a doi tineri de 20 și 22 de ani, pentru omor comis cu deosebită cruzime. Potrivit probelor, la 14 septembrie 2025, pe timp de noapte, învinuiții au mers la domiciliul victimei din satul Ocolina, raionul Soroca. Acolo, după […] Articolul Doi tineri din Soroca care au ucis cu cruzime un bărbat – trimiși pe banca acuzaților apare prima dată în SafeNews.
12:00
Ambasadorul Ucrainei la NATO a vorbit despre negocierile cu SUA privind suveranitatea și aderarea la Alianță # SafeNews
Ambasadorul Ucrainei la NATO, Alena Hetmanciuk, a explicat că în cadrul „procesului de pace” cu oficialii americani există un acord privind caracterul necondiționat al suveranității Ucrainei, însă discuțiile continuă asupra modului în care acest principiu se raportează la aderarea țării la NATO. Declarația a fost făcută în cadrul unui comentariu acordat jurnaliștilor, înaintea reuniunii ministeriale […] Articolul Ambasadorul Ucrainei la NATO a vorbit despre negocierile cu SUA privind suveranitatea și aderarea la Alianță apare prima dată în SafeNews.
11:50
Administratoare de agenție de turism din Chișinău, trimisă în judecată pentru escrocherie: prejudiciu de aproape 4 milioane de lei # SafeNews
Administratoare de agenție de turism din Chișinău, trimisă în judecată pentru escrocherie: prejudiciu de aproape 4 milioane de lei Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, au anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a unei administratoare de companie turistică, acuzată de escrocherie. Potrivit procurorilor, în perioada septembrie 2024 – iulie 2025, femeia, […] Articolul Administratoare de agenție de turism din Chișinău, trimisă în judecată pentru escrocherie: prejudiciu de aproape 4 milioane de lei apare prima dată în SafeNews.
11:50
Rusia afirmă că a capturat două orașe ucrainene aflate pe linia frontului, Kievul nu confirmă. De ce Kremlinul a făcut anunțul acum # SafeNews
Comandanții militari i-au comunicat președintelui Vladimir Putin, în declarații raportate luni, că forțele ruse au capturat orașele ucrainene Pokrovsk și Vovchansk, aflate pe linia frontului, și că avansează în alte zone, fapt pe care acesta l-a salutat ca pe un succes care va permite obținerea de noi câștiguri. Totuși, oficialii ucraineni nu au confirmat că […] Articolul Rusia afirmă că a capturat două orașe ucrainene aflate pe linia frontului, Kievul nu confirmă. De ce Kremlinul a făcut anunțul acum apare prima dată în SafeNews.
11:40
Produsele rusești rămân pe rafturile magazinelor din Republica Moldova, iar autoritățile discută taxe pentru coletele ieftine din China, anunță ministrul Eugen Osmochescu # SafeNews
Produsele rusești nu vor dispărea, deocamdată, de pe rafturile magazinelor din Republica Moldova, iar coletele ieftine comandate de pe platforme chinezești, precum Temu, ar putea fi supuse unor taxe sau reguli noi, a anunțat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, ediția din 1 decembrie. Întrebat […] Articolul Produsele rusești rămân pe rafturile magazinelor din Republica Moldova, iar autoritățile discută taxe pentru coletele ieftine din China, anunță ministrul Eugen Osmochescu apare prima dată în SafeNews.
11:30
FOTO | Cel mai mare protest din Bulgaria din ultimii ani: Zeci de mii de oameni în stradă la Sofia # SafeNews
Mii de oameni au ieșit în stradă pe 1 decembrie, la Sofia, pentru cel mai mare protest din ultimii ani, cerând demisia guvernului și încetarea furtului bugetar, relatează Dnevnik. Mulțimea, dominată de tineri, s-a adunat în jurul clădirilor Adunării Naționale, Consiliului de Miniștri și Președinției, scandând și cântând timp de peste două ore. Protestul s-a […] Articolul FOTO | Cel mai mare protest din Bulgaria din ultimii ani: Zeci de mii de oameni în stradă la Sofia apare prima dată în SafeNews.
11:20
DOC | Vicepremierul Valeriu Chiveri, venituri de peste 1,2 milioane de lei și nouă terenuri agricole în 2024 # SafeNews
1,2 milioane de lei a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, drept venituri pentru anul 2024, obținute în mare parte din activitatea sa la Ambasada Republicii Moldova în Ucraina, potrivit declarației de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate, transmite agora.md. Anul trecut, Chiveri a încasat un salariu de peste 295.000 de lei de la […] Articolul DOC | Vicepremierul Valeriu Chiveri, venituri de peste 1,2 milioane de lei și nouă terenuri agricole în 2024 apare prima dată în SafeNews.
11:10
Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a fost internat luni după-amiază la Spitalul Universitar São João din Porto, unde a fost operat de urgență, după ce a acuzat probleme digestive, relatează Euronews și „European Pravda”. Potrivit autorităților, președintele a început să se simtă rău în timp ce se întorcea din orașul Amarante, de la funeraliile […] Articolul ALERTĂ la Lisabona: Președintele Portugaliei operat de urgență apare prima dată în SafeNews.
11:00
FLASH | Patru șoferi reținuți în ultimele ore pentru conducere sub influența alcoolului sau drogurilor # SafeNews
Poliția de patrulare anunță că, în ultimele ore, mai mulți șoferi au fost opriți, fiind suspectați că ar fi condus în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică. În toate cazurile au fost inițiate procese penale, conform legislației în vigoare. În Chișinău, pe bd. Iuri Gagarin, un bărbat de 27 de ani, la volanul unei Toyota, […] Articolul FLASH | Patru șoferi reținuți în ultimele ore pentru conducere sub influența alcoolului sau drogurilor apare prima dată în SafeNews.
10:50
ULTIMA ORĂ | Noi detalii despre jaful de la o filială bancară din Chișinău: Patru tineri reținuți în trafic # SafeNews
Patru tineri au fost reținuți de poliție după ce ar fi sustras peste 52 mii lei dintr-o filială bancară din sectorul Rîșcani al capitalei, trei dintre ei fiind minori. Incidentul a avut loc pe 1 decembrie, în jurul orei 13.15, iar apelul la 112 a fost făcut chiar de victimă. Potrivit poliției, suspecții ar fi […] Articolul ULTIMA ORĂ | Noi detalii despre jaful de la o filială bancară din Chișinău: Patru tineri reținuți în trafic apare prima dată în SafeNews.
10:40
Casa Albă a publicat luni rezultatele bilanțului medical al președintelui american Donald Trump, realizat în octombrie 2025, care arată că liderul republican se află într-o stare de sănătate cardiovasculară „excelentă”, potrivit medicului său, Sean Barbabella. „Per ansamblu, sistemul său cardiovascular arată o sănătate excelentă. Imagistica abdominală este de asemenea perfect normală. Toate organele majore par […] Articolul Starea lui Trump, la 79 de ani. Ce arată bilanțul medical al RMN-ului apare prima dată în SafeNews.
10:20
Decembrie sub supraveghere fiscală: Comerțul online și transportul de pasageri, printre sectoarele verificate # SafeNews
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că în luna decembrie 2025 vor continua acțiunile de control fiscal operativ, vizând prevenirea neutilizării caselor de marcat și alte încălcări ale legislației fiscale. Acțiunile se vor concentra pe comerțul cu amănuntul de mărfuri și materiale, comerțul cu articole din metale prețioase, prestarea diverselor servicii, transportul rutier de pasageri, […] Articolul Decembrie sub supraveghere fiscală: Comerțul online și transportul de pasageri, printre sectoarele verificate apare prima dată în SafeNews.
10:20
BCE spune „nu”: Împrumutul de 140 de miliarde pentru Ucraina nu poate fi garantat cu activele rusești # SafeNews
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să nu susțină plata către Ucraina a unui împrumut de 140 de miliarde de euro garantat cu active rusești blocate în depozitarul belgian Euroclear, potrivit Financial Times, citat de „Europa Liberă”. Conform surselor, BCE a concluzionat că propunerea Comisiei Europene ar încălca mandatul instituției. Oficialii europeni au solicitat băncii […] Articolul BCE spune „nu”: Împrumutul de 140 de miliarde pentru Ucraina nu poate fi garantat cu activele rusești apare prima dată în SafeNews.
Acum 8 ore
10:10
Polițiștii din Bălți au reținut doi bărbați, de 23 și 28 de ani, membri ai unei grupări specializate în distribuirea de droguri. Unul dintre suspecți a fost prins în timp ce ascundea substanțe narcotice în mai multe locații din municipiu, iar ulterior a fost reținut și al doilea membru al grupului. Investigațiile au arătat că […] Articolul VIDEO | Investigație la Bălți: Doi membri ai unei rețele de droguri, arestați preventiv apare prima dată în SafeNews.
10:10
În primele 11 luni ale anului 2025, Moldova a exportat 24.000 de tone de făină de grâu, în valoare de aproape 128 de milioane de lei, și a importat 21.600 de tone, însă în valoare de 148 de milioane de lei. Astfel, țara a pierdut statutul de exportator net de făină din punct de vedere […] Articolul Moldova importă făină mai scumpă și exportă produse mai ieftine apare prima dată în SafeNews.
10:00
Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a demisionat din funcție, anunțul fiind făcut pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce fugarul Ilan Șor și-a retras sprijinul politic pentru aleșii săi. „Eu și colegii mei suntem amenințați cu arestări doar pentru că lucrăm pentru oameni, iar locuitorii orașului și ai țării sunt supuși presiunii și […] Articolul FLASH | Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, și-a anunțat demisia apare prima dată în SafeNews.
09:50
ULTIMA ORĂ | Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate: Se va discuta despre securitatea cibernetică și amenințările hibride # SafeNews
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat marți, 2 decembrie, ședința Consiliului Național de Securitate (CNS). Potrivit administrației prezidențiale, membrii CNS vor discuta mai multe subiecte de importanță strategică pentru securitatea țării. Printre acestea se numără riscurile de securitate informațională și cibernetică, fenomenul finanțării ilegale, precum și măsurile necesare pentru consolidarea rezilienței statului și societății […] Articolul ULTIMA ORĂ | Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate: Se va discuta despre securitatea cibernetică și amenințările hibride apare prima dată în SafeNews.
09:10
FLASH | Procurorii au descins la o firmă din Chișinău: Evaziune fiscală de milioane și imobile cumpărate cu bani ascunși # SafeNews
O companie de construcții din Chișinău, vizată într-un dosar de evaziune fiscală de 8 milioane de lei. Procurorii au făcut percheziții Procurorii PCCOCS, împreună cu angajații Serviciului Fiscal de Stat, au descoperit o schemă de evaziune fiscală de aproximativ 8 milioane de lei, pusă în practică de o companie din Chișinău care activează în domeniul […] Articolul FLASH | Procurorii au descins la o firmă din Chișinău: Evaziune fiscală de milioane și imobile cumpărate cu bani ascunși apare prima dată în SafeNews.
08:40
DOC | Declarația de avere a ministrului Culturii pentru 2025: bunuri și venituri de milioane # SafeNews
Aproape trei milioane de lei din vânzarea unui apartament, o casă moștenită în valoare de 3,5 milioane de lei, peste 2,1 milioane de lei într-un cont bancar și un salariu mai mare de 439.000 de lei. Acestea sunt veniturile și activele declarate de ministrul Culturii, Cristian Jardan, pentru anul 2025. Conform declarației de venituri și […] Articolul DOC | Declarația de avere a ministrului Culturii pentru 2025: bunuri și venituri de milioane apare prima dată în SafeNews.
08:30
La negocierile din Florida, dintre americani şi ucraineni, se discută inclusiv un scenariu în care Ucraina ar putea pierde, de facto, posibilitatea de a adera la NATO, dezvăluie CNN. Acest lucru s-ar putea întâmpla în urma unor acorduri încheiate direct între țările membre NATO și Rusia. „Nimeni nu va forța Ucraina să renunțe oficial, în […] Articolul CNN: Cum poate pierde Ucraina de facto posibilitatea de a adera la NATO apare prima dată în SafeNews.
08:20
Comandantul Marinei SUA a ordonat un al doilea atac asupra unei ambarcaţiuni din Venezuela, afirmă Casa Albă # SafeNews
Un comandant de rang înalt al Marinei SUA a ordonat o a doua rundă de atacuri militare asupra unei ambarcaţiuni venezuelene suspectate de trafic de droguri, a confirmat Casa Albă, potrivit BBC. ”Amiralul (Frank) Bradley a acţionat în conformitate cu autoritatea sa şi cu legea” atunci când a ordonat atacul suplimentar, a declarat luni purtătorul […] Articolul Comandantul Marinei SUA a ordonat un al doilea atac asupra unei ambarcaţiuni din Venezuela, afirmă Casa Albă apare prima dată în SafeNews.
08:20
Rusia a ocupat luna trecută cea mai mare suprafață din Ucraina din acest an. Înaintare consistentă în afara regiunii Donbas # SafeNews
Armata rusă a realizat în luna noiembrie cel mai semnificativ avans pe frontul ucrainean din ultimul an, conform unei analize efectuate luni de AFP pe baza datelor furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW), transmite Agerpres. Trupele ruse au ocupat astfel în noiembrie încă 701 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean, al doilea cel […] Articolul Rusia a ocupat luna trecută cea mai mare suprafață din Ucraina din acest an. Înaintare consistentă în afara regiunii Donbas apare prima dată în SafeNews.
08:20
Refuzuri de intrare și documente false: ce au descoperit polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore # SafeNews
În ultimele 24 de ore, 18 cetățeni străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova, anunță Poliția de Frontieră. Măsura a fost aplicată pe sensul de intrare în țară, în baza legislației privind regimul străinilor și regulile de trecere a frontierei de stat. Potrivit instituției, în aceeași perioadă, fluxul total de persoane în punctele […] Articolul Refuzuri de intrare și documente false: ce au descoperit polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore apare prima dată în SafeNews.
Acum 12 ore
08:10
Persoane necunoscute au furat aproximativ 20.000 de muniții ale Forțelor armate germane dintr-un camion civil. Ministerul apărării de la Berlin a confirmat că șoferul unei companii civile de transport, angajată de forțele armate pentru transportul munițiilor, a lăsat pe 24 noiembrie seara camionul încărcat cu muniții ale armatei germane la o parcare nesupravegheată într-un parc […] Articolul 20.000 de muniții ale Bundeswehr-ului, furate dintr-un camion civil în Germania apare prima dată în SafeNews.
08:10
O tânără de 25 de ani, care a fost diangosticată cu cancer, are nevoie de ajutor pentru a trăi. „Viața se rupe exact când crezi că ai început să o clădești.” # SafeNews
Arina Moraru, o tânără de 25 de ani din municipiul Orhei, a fost diagosticată cu cancer — limfom non-Hodgkin în stadiul III. Aceasta are nevoie de ajutor. „Uneori, viața se rupe exact când crezi că ai început să o clădești. Așa s-a întâmplat și cu mine…”, spune tânăra, scrie newtv.md. „Mă numesc Arina Moraru, am […] Articolul O tânără de 25 de ani, care a fost diangosticată cu cancer, are nevoie de ajutor pentru a trăi. „Viața se rupe exact când crezi că ai început să o clădești.” apare prima dată în SafeNews.
08:00
Macron, alături de Zelenski la Élysée: „Franţa nu trebuie „să dea lecţii Ucrainei” în plin scandal de corupţie” # SafeNews
Preşedintele francez Emmanuel Macron afirmă că nu este rolul Franţei să „dea lecţii Ucrainei” în privinţa corupţiei şi subliniază că „adevărata dictatură” se află la Moscova, relatează AFP „Este oare rolul nostru să dăm lecţii Ucrainei? Nu chiar”, a declarat într-o conferinţă de presă comună cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, şeful statului francez. „Suntem […] Articolul Macron, alături de Zelenski la Élysée: „Franţa nu trebuie „să dea lecţii Ucrainei” în plin scandal de corupţie” apare prima dată în SafeNews.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.