(video) Stoianoglo, mesaj după 2 zile de tăcere: E doar o bătalie pierdută și începutul unui nou drum. Triumful guvernării este slab și forțat, pentru că nu știe să piardă, nici să câștige frumos
UNIMEDIA,
6 noiembrie 2024 19:50
După două zile de tăcere, candidatul socialiștilor la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare. Potrivit fostului procurar general, alegerile prezidențiale nu reprezintă „o înfrângere finală, ci doar o bătălie pierdută”.
• • •
Alte ştiri de UNIMEDIA
Acum 15 minute
16:10
Președintele CNTM, Cristian Vizir, la „Tinerii care împing Moldova înainte”, despre cea mai mare rețea de Consilii ale Elevilor, de ce s-a întors din Franța și problemele studenților: Situația din cămine e frustrantă # UNIMEDIA
De data aceasta, în cadrul unei noi ediții a proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA, invitatul nostru este președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Cristian Vizir. Născut în Uzbekistan, acesta a trăit câțiva ani în Franța, însă mărturisește că nicăieri nu este ca acasă, în Republica Moldova. Acesta ne povestește despre momentul care l-a motivat să schimbe ceva în societate, despre colaborarea cu Ministerul Educației și cât de deschise sunt autoritățile la inițiativele tinerilor. De asemenea, am discutat despre proiectele sale și despre implicarea organizației pe care o conduce în rezolvarea problemelor din societate, printre care se numără și condițiile din căminele studențești.
16:10
Pe ce dată trebuie împodobit bradul de Crăciun, de fapt: Vom avea ghinion tot anul viitor, dacă nu respectăm acest lucru, spune tradiția # UNIMEDIA
Luna cadourilor și împodobitul bradului de Crăciun sunt așteptate cu sufletul de toți oamenii. Este deja o tradiție ca pomul de iarnă să fie aranjat cu cele mai frumoase ornamente până la sărbătoarea Nașterii Domnului. Doar că, există un obicei pe care mulți nu-l știu, legat de data la care trebuie împodobit bradul. Se zice că dacă nu-l respecți, atunci te poți alege cu ghinion anul următor, transmite presa română.
Acum o oră
16:30
După ce, în septembrie, a asigurat moldovenii că în noul sezon de încălzire nu vor plăti tarife mai mari, premierul Dorin Recean susține că prețul la gaz va rămâne neschimbat până la primăvară. Întrebat dacă vor mai fi majorări, șeful Guvernului a răspuns tranșant „nu”.
15:20
Irina Vlah: „Inima Moldovei” propune ca, în 2025, odată cu parlamentarele, să se desfăşoare şi un referendum pe neutralitatea statului # UNIMEDIA
Partidul Republican „Inima Moldovei” propune ca, în 2025, concomitent cu alegerile parlamentare, să se desfăşoare şi un referendum republican consultativ la subiectul principiului de neutralitate. Despre aceasta a anunțat Irina Vlah, lider al partidului, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.
15:20
Copiii care se vor naște în 2025 vor primi o indemnizație unică mai mare: Cu cât a fost majorată # UNIMEDIA
Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată cu 1350 de lei, de la 20 de mii la 21.350 lei. Proiectul a fost votat de miniștri în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.
15:00
Dmitri Torner, expert, despre securitatea energetică a Republicii Moldova: Ce nu li se spune oamenilor? # UNIMEDIA
Dmitri Torner, expert, om de afaceri, spune că crizele energetice, cu care se confruntă Republica Moldova, au devenit atât de frecvente încât tind să se transforme deja într-o obişnuinţă. Într-o postare pe contul său de Facebook, el notează că, „de fiecare dată când Republica Moldova ajunge în pragul unei noi crize energetice, nu se ştie de ce, dar mai toate discuţiile se duc despre politică sau despre geopolitică, şi, din păcate, se aud prea puţine abordări profesioniste”.
15:00
„Anul ăsta ar putea abia să înceapă”, a declarat premierul Dorin Recean, întrebat, la conferința de presă de după ședința Guvernului, cum a fost acest an pentru echipa guvernamentală și ce își propune să realizeze în 2025.
Acum 2 ore
14:50
(video 18+) Accidentare groaznică la Cupa Azerbaidjanului: Momentul în care un fotbalist lovește, în loc de minge, în piciorul moldoveanului Denis Marandici și i-l rupe # UNIMEDIA
Accidentare groaznică la Cupa Azerbaidjanului. Internaționalul moldovean, Denis Marandici, a suferit o fractură gravă în timpul meciului cu echipa Sabah Baku. Fotbalistul a rămas cu piciorul rupt „în două”, după ce a fost lovit dur de un adversar.
14:50
Jurnaliști de la The Guardian au declanșat o grevă, pentru prima dată în peste 50 de ani: Ce-i nemulțumește # UNIMEDIA
Jurnalişti ai cotidianului britanic The Guardian şi ai ediţiei sale de duminică, The Observer, au declanşat miercuri o grevă, pentru prima dată în peste 50 de ani, cu scopul de a protesta împotriva vânzării acesteia, informează AFP, potrivit digi24.ro.
14:30
ACIBADEM: Expertiză de Top în tratarea afecțiunilor ortopedice pentru pacienți de toate vârstele # UNIMEDIA
Grupul de Sănătate ACIBADEM oferă asistență medicală de înaltă calitate pentru pacienții de toate vârstele în tratarea afecțiunilor ortopedice. Chirurgii ortopezi ACIBADEM sunt specializați în diverse domenii, inclusiv ortopedie generală, reabilitare ortopedică, traumatisme sportive, artroscopie, chirurgie pentru genunchi, umăr, cot, microchirurgie a mâinii, chirurgie pentru picior, înlocuirea articulațiilor, oncologie musculo-scheletală, și chirurgie spinală.
14:30
Momentul jenant când Kate Middleton face o reverență perfectă, dar regele Charles se întoarce cu spatele: „Nici măcar nu s-au uitat la ea” # UNIMEDIA
Prințesa de Wales s-a întors la angajamentele regale, iar recent s-a pomenit într-o situație jenantă în timpul participării la primirea șeicului din Qater și a soției acestuia, cu ocazia vizitei de stat, scrie protv.ro.
14:20
(doc) Baluțel, Dragu și bodyguardul Maiei Sandu devin VIP la Aeroport: Guvernul a mărit lista beneficiarilor și a schimbat regulile # UNIMEDIA
Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, modificări în procesul de deservire și procedura de autorizare a trecerii prin Sala delegațiilor oficiale a Aeroportului Internațional Chișinău. Totodată, lista persoanelor cu funcții publice deservite în sala VIP a Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), a fost extinsă.
14:00
(video) Recean taie din „poftele” sindicatelor, care vor lefuri la profesori cu 35% mai mari: Avem constrângeri bugetare # UNIMEDIA
Premierul Dorin Recean a anunțat că a avut o ședință cu reprezentații sindicatelor din Educație, la care s-a discutat solicitarea pedagogilor de a majora salariile cu 35% în anul 2025. În cadrul acesteia, prim-ministrul a explicat „poziția Guvernului și care sunt constrângerile bugetare”, motiv din care cererea nu poate fi susținută.
Acum 4 ore
13:50
A plecat doar ca Maia Sandu să arate că face schimbări: Moldovenii cred că Spînu a demisionat, dar va rămâne implicat # UNIMEDIA
Demisia lui Andrei Spînu din Guvernul Recean, dar și din PAS a fost o decizie corectă, consideră cea mai mare parte dintre moldoveni. Potrivit unui sondaj realizat de IMAS, doar 14% dintre respondenți cred că fostul ministru a fost victima unei campanii de denigrare. Totodată, cea mai mare parte dintre cetățeni este sigură că Spînu nu s-a retras în totalitate și va continua să manevreze lucrurile în politica moldovenească.
13:40
Armata siriană a lansat miercuri o contraofensivă pentru a-i respinge pe rebelii care s-au apropiat de Hama, oraş strategic din centrul Siriei, după ce a cucerit în nord cea mai mare parte din Alep, al doilea oraş al ţării, a anunţat un ONG, citat de AFP, potrivit digi24.ro.
13:30
Majorări la tarife cu 27.5% și la lefuri cu 9%: Ce salarii vor primi cadrele medicale și pedagogii în anul 2025 # UNIMEDIA
Guvernul a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2025. Proiectul prevede majorarea salariului cu 15% pentru personalul medical și cu circa 9% pentru pedagogi.
13:00
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile prețuri la carburanți pentru mâine, 5 decembrie. Astfel, un litru de benzină va costa cu 1 bănuț mai puțin decât astăzi, iar prețul motorinei scade cu 3 bani.
12:50
Sondaj IMAS: 48% dintre moldoveni vor ca PAS să plece de la guvernare și chiar din Parlament. Ce așteptări au de la opoziție # UNIMEDIA
Majoritatea moldovenilor așteaptă unificarea opoziției pentru alegerile parlamentare, care urmează să fie organizate în 2025. 53% dintre respondenții unui sondaj, realizat la sfârșit de noiembrie de IMAS, își doresc ca partidele de opoziție să creeze un bloc electoral. Mai mult, 48% dintre cetățeni vor ca PAS să plece de la guvernare și chiar din Parlament.
12:40
Păstrează legătura cu Moldova, oriunde te-ai afla, cu noua ofertă inovativă Orange Diaspora # UNIMEDIA
Orange a lansat în premieră o ofertă nouă dedicată cetățenilor din diasporă. Orange Diaspora ajută clienții să păstreze legătura cu Moldova, oriunde s-ar afla, iar de fiecare dată când revin acasă, au același număr Orange, de parcă nici nu au plecat.
12:40
Pescarul, care a devenit nadă: Un bărbat, înnămolit până la brâu într-un iaz de la Telenești, scos la mal de salvatori # UNIMEDIA
Un bărbat, care a rămas blocat în nămol în preajma unui mal de iaz din localitatea Ghiliceni din raionul Telenești, a fost scos de salvatori, anunță IGSU.
12:20
COVID-19, scăpat dintr-un laborator dubios din Wuhan: Oamenii, infectați cu mult înainte să se anunțe pandemia. Ce alianță s-a făcut pentru mușamalizarea adevărului # UNIMEDIA
Un raport al Congresului SUA arată că cel mai probabil COVID a fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan, transmite protv.ro.
12:20
Planificarea unei călătorii cu mașina prin Ungaria necesită o pregătire atentă, mai ales în ceea ce privește respectarea legislației rutiere, iar în acest sens unul dintre cele mai importante aspecte este chiar cumpărarea vignetei, care este necesară pentru a utiliza autostrăzile și drumurile principale. Pentru a înțelege mai bine, ți-am pregătit un ghid care să te ajute.
12:20
(video) „Mai bine rus, decât pe dos”. Dani Mocanu lansează o manea inspirată din „Калинка”: S.R.I și KGB vor să ne ia urmele # UNIMEDIA
Într-un moment crucial pentru România, manelistul Dani Mocanu a lansat piesa „RUSIA” pe un instrumental inspirat din celebrul cântec rusesc „Калинка”. Piesa este însoțită de un videoclip, în care apar motive tradiționale rusești, arme Kalașnikov și simboluri ale culturii ruse.
Acum 6 ore
11:50
(video) Panică la Ciocana: Locatarii dintr-un bloc, evacuați de pompieri, după ce un apartament a luat foc # UNIMEDIA
Fum dens și panică la Ciocana. Patru echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un bloc de locuit pe bulevardul Mircea cel Bătrân 27/1 din capitală. Totodată, pentru a evita intoxicarea cu monoxid de carbon a locatarilor, oamenii au fost evacuați din clădire.
11:50
(sondaj IMAS) Culorile politice din viitorul Parlament: Patru partide, cu mandate de deputați, unul stă la ușa forului legislativ # UNIMEDIA
Parlamentul Republicii Moldova ar fi mai colorat politic, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate pentru forul Legislativ. Potrivit celui mai nou sondaj de opinie, realizat de IMAS, mandate de deputați ar lua patru formațiuni politice, iar un partid stă la ușa pragului electoral.
11:40
BNM a lansat un nou serviciu digital RCA - certificatul privind pagubele înregistrate. Îl poți obține instant, oriunde în lume # UNIMEDIA
Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță lansarea unui nou serviciu digital, care simplifică procesul de obținere a Certificatului privind pagubele înregistrate de solicitant sau lipsa acestora.
11:30
(video) Guvernul, în ședință, cu 28 de subiecte pe ordinea de zi: Proiectul bugetului de stat pentru anul 2025, aprobat de Guvern # UNIMEDIA
Miniștrii se întrunesc astăzi, 4 decembrie, în ședință la Guvern. Pe ordinea de zi figurează 28 de subiecte.
11:20
Peste 80 de tablouri, printre care capodopere ale lui Salvador Dali, Andy Warhol, Christo şi Giorgio de Chirico, confiscate de la mafie, sunt expuse, începând de marţi, la Palazzo Reale din Milano. Acestea au fost salvate de detectivii, care urmăresc banii murdari, scrie news.ro.
11:20
(foto) Ion Ceban participă la Conferință Internațională a Orașelor care Învață, din Arabia Saudită: „Chișinăul își consolidează poziția în rețeaua globală” # UNIMEDIA
Primarul general, Ion Ceban, participă, la invitația UNESCO, la cea de-a 6-a Conferință Internațională a Orașelor care Învață, desfășurată în Al Jubail, Arabia Saudită, alături de lideri și experți din întreaga lume.
11:20
Mama lui Eminem s-a stins din viață la 69 de ani: Care este cauza morții lui Debbie Nelson # UNIMEDIA
Debbie Nelson, mama lui Eminem, a încetat din viață la vârsta de 69 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul, fiind diagnosticată în urmă cu trei luni, scrie unica.ro.
11:20
Noi demisii și numiri la Guvern. Cabinetul de miniștri a votat pentru numirea unui nou șef adjunct al oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de stat. Totodată, Eugeniu Belîi va exercita atribuțiile directorului Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Deciziile au fost luate în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.
11:10
Sindicatele amenință cu proteste, dacă salariile profesorilor nu vor fi majorate cu 35%: Bugetul pentru 2025 include cifre departe de cele așteptate # UNIMEDIA
Federația Sindicală a Educației și Științei își exprimă nemulțumirea față de parametrii Bugetului pentru 2025 și cere majorarea salariilor pentru profesori cu 35%, în locul celor 9% planificate pentru cadrele didactice și 4,8% - pentru personalul non-pedagogic. Dacă solicitarea nu va fi soluționată, responsabilii anunță că vor ieși la proteste.
11:00
(live) Guvernul, în ședință, cu 28 de subiecte pe ordinea de zi: Proiectul bugetului de stat pentru anul 2025, aprobat de Guvern # UNIMEDIA
Miniștrii se întrunesc astăzi, 4 decembrie, în ședință la Guvern. Pe ordinea de zi figurează 28 de subiecte.
10:50
(foto) Ion Ceban participă la Conferință Internațională a Orașelor care Învață, din Arabia Saudită: „Chișinău își consolidează poziția în rețeaua globală” # UNIMEDIA
Primarul general, Ion Ceban, participă, la invitația UNESCO, la cea de-a 6-a Conferință Internațională a Orașelor care Învață, desfășurată în Al Jubail, Arabia Saudită, alături de lideri și experți din întreaga lume.
10:40
(video) „Bratan, cine e nebunul ăsta?” Jador povestește cum l-a cunoscut pe Emilian Crețu: Când i-am văzut casa, m-am gândit că e vai de capul meu # UNIMEDIA
Interpretul Jador, care a reușit să cucerească nu doar publicul din România, dar și pe cel din R. Moldova, după doar două concerte pe care le-a susținut în țara noastră, dezvăluie cum a făcut cunoștință cu actorul Emilian Crețu, căruia i-a vizitat „castelul”, după prestația sa de Hramul capitalei, în Piața Marii Adunări Naționale. Am întrebat: „Cine e nebunul ăsta?” Apoi am ajuns la el acasă”, a relatat artistul, în cadrul unui interviu cu Dorin Galben.
10:40
Un ucrainean de 28 de ani şi-a pierdut viaţa încercând să treacă munţii în România. Trupul a fost găsit la doar 200 de m de graniţă # UNIMEDIA
Un cetăţean ucrainean în vârstă de 28 de ani care a trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, împreună cu alte două persoane, a fost găsit decedat de salvamontişti în vecinătatea frontierei alpine, a informat, miercuri, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, scrie observatornews.ro.
10:20
Peste 80 de tablouri, printre care capodopere ale lui Salvador Dali, Andy Warhol, Christo şi Giorgio de Chirico, confiscate mafiei, sunt expuse începând de marţi la Palazzo Reale din Milano, salvate de detectivii care urmăresc banii murdari, notează news.ro.
10:20
(foto) Un polițist din Chișinău, campion mondial la 23 de ani: A luat primul loc la World Unifight Championship-2024 # UNIMEDIA
Un polițist din cadrul Direcției de poliție Chișinău a luat medalia de aur la Campionatul Mondial „World Unifight Championship-2024”, care s-a desfășurat în orașul Kemer din Turcia, în perioada 25-30 noiembrie.
10:10
(live) Guvernul, în ședință, cu 28 de subiecte pe ordinea de zi: Ce proiecte sunt pe agendă # UNIMEDIA
Miniștrii se întrunesc astăzi, 4 decembrie, în ședință la Guvern. Pe ordinea de zi figurează 28 de subiecte.
Acum 8 ore
09:50
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue, notează news.ro.
09:40
Ala Nemerenco vrea demisia doctoriței de pe ambulanță care a înjurat un pacient: „Acest comportament nu e demn de un lucrător medical” # UNIMEDIA
Ala Nemerenco condamnă comportamentul agresiv al medicului de pe ambulanță, care a înjurat și amenințat un bărbat din localitatea Suruceni, raionul Ialoveni, care a chemat echipajul pentru a acorda ajutor unei femei. „Am solicitat demisia cadrului medical”, a scris Ministra Sănătății.
09:30
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: Tradiții și superstiții # UNIMEDIA
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 4 decembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sărbătoarea mai este cunoscută în popor ca Ovidenia și anticipează nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.
09:30
(foto) Sofia, una dintre cele mai frumoase prințese ale lumii: Pictorial glam însărcinată și-n pragul a 40 ani # UNIMEDIA
Înainte să împlineascăa 40 de ani, Prințesa Sofia a Suediei a acordat un interviu în Vogue Scandinavia. Splendida soție a Prințului Carl Philip strălucește, scrie Okmagazine.ro.
09:30
A şasea zi de proteste în Georgia. Oameni „luptă pentru UE” sub tunuri de apă şi grenade lacrimogene: Zurabişvili face o paralelă cu Moldova # UNIMEDIA
De şase nopţi, mii de georgieni luptă cu disperare pentru un viitor european. În capitala Tbilisi, manifestanţii se adună seară de seară cu steaguri ale Uniunii Europene şi sunt întâmpinaţi, de fiecare dată, cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Preşedinta ţării acuză o fraudă la vot şi spune că un lucru asemănător s-a întâmplat şi în România, iar înainte a fost Moldova, scrie observatornews.ro.
09:10
Pe 4 decembrie, istoria a fost marcată de promulgarea Codului Penal de către Cuza și de semnarea protocolului economic româno-german.
09:00
(video) Vadim Ceban: Dacă am fi procurat gaze de la Gazprom, am fi plătit alt preț, cu mult mai mic # UNIMEDIA
Dacă am fi procurat gaze de la Gazprom, am fi plătit alt preț, cu mult mai mic. Cel puțin așa susține președintele MoldovaGaz, Vadim Ceban. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Vocile Puterii de la Exclusiv TV.
08:30
Leul moldovenesc a înregistrat o ușoară întărire în raport cu euro și dolarul american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
08:20
Drone rusești au atacat, noaptea, infrastructura critică din vestul Ucrainei. Apel disperat: „Aprovizionați-vă cu apă, încărcați-vă telefoanele” # UNIMEDIA
Dronele rusești au lovit peste noapte infrastructura critică din regiunile Ternopil și Rivne din vestul Ucrainei, au anunțat marți forțele aeriene ucrainene, relatează agenția de știri Reuters, citată de Libertatea.
08:10
(foto/video) „Tata nu știe nicio melodie de a mea.” Jador, dezvăluiri uluitoare despre relația cu părinții săi: „Își doresc să mă las de muzică, e visul lor” # UNIMEDIA
Interpretul Jador a reușit să cucerească publicul din R. Moldova, după doar două concerte pe care le-a susținut în țara noastră, însă puțini sunt cei care cunosc istoria vieții sale. Artistul a dezvăluit, în cadrul unui interviu cu Dorin Galben, că deși are o relație foarte bună cu părinții săi, ei nu-i ascultă muzica, iar tatăl lui nu cunoaște nicio piesă de a sa.
Acum 12 ore
07:50
(video) „Tata nu știe nicio melodie de a mea.” Jador, dezvăluiri uluitoare despre relația cu părinții săi: „Își doresc să mă las de muzică, e visul lor” # UNIMEDIA
Interpretul Jador a reușit să cucerească publicul din R. Moldova, după doar două concerte pe care le-a susținut în țara noastră, însă puțini sunt cei care cunosc istoria vieții sale. Artistul a dezvăluit, în cadrul unui interviu cu Dorin Galben, că deși are o relație foarte bună cu părinții săi, ei nu-i ascultă muzica, iar tatăl lui nu cunoaște nicio piesă de a sa.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.