Pompierii de la Cantemir au salvat o familie cu un nou-născut care s-au blocat în nămol, ca urmare a ploilor abundente
Radio Chisinau,
14 septembrie 2024 11:10
Ploi abundente au căzut în această dimineață în mai multe localități din țară. La Hănăseni, raionul Cantemir, o familie cu un nou-născut a încercat să se refugieze din calea apelor cu o mașină, dar au rămas cu toții blocați în nămol. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că a fost nevoie de intervenția salvatorilor întrucât nivelul apei se ridica rapid și le putea pune viața în pericol.
• • •
Alte ştiri de Radio Chisinau
Acum 12 ore
18:55
Astronomii se pregătesc pentru un eveniment extrem de rar. O „nouă” stea se va aprinde pe cerul nopții # Radio Chisinau
Astronomii din întreaga lume urmăresc cu interese cerul în direcția constelației Corona Borealis, aflată la 3.000 de ani lumină de Soare, unde rămășițele unei stele urmează să se reaprindă în cadrul unei explozii atât de strălucitoare încât pentru scurt timp va rivaliza cu Polaris, Steaua Nordului, transmite vineri Space.com, transmite AGERPRES.
18:15
De ce alegerile din Republica Moldova sunt mai importante decât par: „Modul în care acesta se desfășoară ar putea avea implicații globale” (Analiză Reuters) # Radio Chisinau
Situată între Ucraina și România, stat membru al UE, Republica Moldova a oscilat zeci de ani între Occident și Kremlin, iar votul prezidențial din 20 octombrie și referendumul aferent privind relațiile mai strânse cu UE ar putea fi esențiale pentru a decide în ce direcție va merge. În acest moment, cei care doresc să îmbrățișeze Europa par să fie în avantaj, dar se confruntă cu un efort concertat și tot mai intens susținut de Kremlin de a împinge lucrurile în direcția opusă, scrie Reuters.
17:50
IT Career Expo 2024 | Chișinăul găzduiește cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT # Radio Chisinau
IT Career Expo 2024, considerat de specialiști cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor din Republica Moldova, se desfășoară astăzi, 5 octombrie, la Chișinău. Acesta este destinat profesioniștilor din domeniul IT, studenților și persoanelor interesate de oportunitatea unei cariere sau perspective de creștere în domeniul tehnologiei informației, oferind o platformă unde participanții pot interacționa direct cu angajatorii din industria IT.
17:45
Polonia va începe să-și consolideze apărarea la granițele cu Rusia și Belarus până la sfârșitul acestui an # Radio Chisinau
Polonia va începe, până la sfârșitul anului curent, construirea primelor elemente ale liniilor de apărare consolidate la granițele sale cu Rusia și Belarus, a anunțat ieri, 4 octombrie, ministrul adjunct al apărării din Polonia, Cezary Tomczyk, citat de AGERPRES.
Acum 24 ore
17:20
Polonia va începe să consolideze apărarea la granițele sale cu Rusia și Belarus până la sfârșitul acestui an # Radio Chisinau
Polonia va începe, până la sfârșitul anului curent, construirea primelor elemente ale liniilor de apărare consolidate la granițele sale cu Rusia și Belarus, a anunțat ieri, 4 octombrie, ministrul adjunct al apărării din Polonia, Cezary Tomczyk, citat de AGERPRES.
16:50
FOTO | La Chișinău a fost marcată Ziua Națională a Ambulanței. Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” # Radio Chisinau
Astăzi, 5 octombrie, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, a fost marcată Ziua Națională a Ambulanței. Cu această ocazie, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a organizat pentru public o expoziție a transportului sanitar utilizat de-a lungul timpului în medicina de urgență, de la trăsură până la cele mai moderne ambulanțe, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.
16:25
Ce arată sondajele despre intențiile de vot în favoarea Kamalei Harris și a lui Trump, cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din SUA # Radio Chisinau
Cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din SUA, intențiile de vot în favoarea Kamalei Harris și a lui Donald Trump nu par să se fi schimbat semnificativ. După singura dezbatere dintre cei doi candidați de la începutul acestei săptămâni și în condițiile în care nu este programată nicio altă confruntare televizată între vicepreședintele democrat și fostul președinte republican, Kamala Harris continuă să fie creditată cu un ușor avans în sondajele de opinie naționale, transmite News.ro.
15:55
15 studenți și elevi vor primi bursa prezidențială majorată în acest an de studii. Mai exact, bursele de merit se vor dubla, de la 1845 de lei la 3690 pentru studenții instituțiilor de învățământ superior și de la 1845 la 2860 de lei pentru elevii instituțiilor de învățământ profesional tehnic, se arată într-un proiect supus consultărilor publice de către Ministerul Educației și Cercetării, transmite IPN.
15:35
Volodimir Zelenski va prezenta „planul de victorie” la reuniunea de la Ramstein, în Germania # Radio Chisinau
Ucraina își va prezenta „planul de victorie” la o reuniune periodică a aliaților săi la Ramstein, în Germania, pe 12 octombrie, a anunțat astăzi, 5 octombrie, președintele Volodimir Zelenski într-o postare pe Telegram, transmite AGERPRES.
15:00
Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, condus de premierul Dorin Recean, a decis să refuze aprobarea prealabilă a investițiilor de importanță pentru securitatea statului în domeniul audiovizualului de compania General Media Group Corp (GMG), deținută de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, transmite RISE Moldova.
14:35
Maia Sandu, mesaj adresat profesorilor, de Ziua Mondială a Educației: „Pe umerii voștri stă viitorul Republicii Moldova” # Radio Chisinau
„Pe umerii voștri stă viitorul Republicii Moldova”, susține președinta Maia Sandu în mesajul de felicitare pe care l-a adresat cadrelor didactice cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Educației.
14:10
Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE # Radio Chisinau
Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu buletinele de vot pentru cetățenii moldoveni care au ales să voteze prin corespondență. Primele buletine au fost trimise către alegătorii moldoveni din Canada, transmite IPN.
13:45
Ziua Națională a Vinului | Comisarul European pentru Agricultură: „R. Moldova are nevoie de UE, dar și UE are nevoie de voi, de produsele agricole, de vinul moldovenesc” (Galerie Foto) # Radio Chisinau
Astăzi, 5 octombrie, la Chișinău, s-a dat start celei de-a 23-a ediții a Zilei Naționale a Vinului. Cu sloganul „Vinul Moldovei, uimitor de bun!”, ediția de anul acesta adună un număr record de circa 101 vinificatori prezenți să își expună produsele în Piața Marii Adunări Naționale, potrivit Directorului Oficiului Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, transmite Radio Chișinău.
13:20
Zestrea Neamului | Ileana Andreica, Maramureș: „Atunci când țes, întineresc” (Audio) # Radio Chisinau
„Zestrea Neamului” cu Tatiana Slivca.
12:50
Electorala 2024 | CEC anunță că, din 7 octombrie, alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă # Radio Chisinau
Comisia Electorală Centrală informează că, începând cu 7 octombrie , pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024.
12:25
Principele Radu, mesaj adresat elevilor din România: „În idealurile și aspirațiile voastre, să țineți cont de frații din Republica Moldova” # Radio Chisinau
Alteța Sa Regală Principele Radu i-a îndemnat, vineri, pe reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, prezenți la Palatul Elisabeta, să nu excludă din proiectele organizației pe colegii lor din Republica Moldova sau din alte țări, transmite AGERPRES.
12:00
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat ieri, 4 octombrie, că a vizitat regiunea Sumî, la granița cu Rusia, și s-a întâlnit cu soldați care participau, de cealaltă parte a graniței, la ofensiva lansată din august în regiunea rusă Kursk, relatează agenția AFP, citată de AGERPRES.
11:30
VIDEO | Mesajul MEC de Ziua Profesorului: „Avem nevoie de tineri capabili să facă față provocărilor și schimbărilor timpurilor pe care le trăim” # Radio Chisinau
Din 1994, în fiecare an, pe 5 octombrie este marcată Ziua Mondială a Educației. Cu această ocazie, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a adresat un mesaj de felicitare profesorilor și tuturor angajaților care activează în sfera educației.
11:05
LIVE | Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a # Radio Chisinau
Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului, ediția a XXIII-a.
10:45
Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor. De asemenea, intenționează să extindă utilizarea instrumentelor AI în mai multe domenii-cheie. Declarații în acest sens au fost făcute de guvernatoarea BNM, Anca Dragu, în cadrul celei de-a 15-ea ediții a seminarului pe probleme de stabilitate financiară, organizat de Banca Națională a României la Sinaia, România, notează IPN.
10:20
Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, Ziua Profesorului, sărbătorită și în Republica Moldova. Este un eveniment dedicat cadrelor didactice, în semn de apreciere și mulțumire, celebrat încă din 1994, zi stabilită de UNESCO.
09:55
Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume, înaintea lui Jeff Bezos # Radio Chisinau
Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depășit pe Jeff Bezos, devenind a doua cea mai bogată persoană din lume, relatează CNBC, citat de News.ro.
09:30
Cristina Gherasimov, la întrevedere cu eurodeputatul Siegfried Mureșan: „Suntem norocoși să avem așa parteneri de nădejde la Bruxelles” # Radio Chisinau
Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu deputatul Parlamentului European, Siegfried Mureșan, aflat în vizită de lucru la Chișinău.
09:15
Astăzi, 5 octombrie, începând cu ora 18:00, și până luni, 7 octombrie, ora 12:00, meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică, cu ploi abundente și vânt puternic în întreaga țară.
Ieri
21:10
FOTO | Marcel Ciolacu, în vizită la Reședința Mitropolitană: Biserica Ortodoxă Română din Basarabia joacă un rol esențial în renașterea conștiinței a românilor din Republica Moldova # Radio Chisinau
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, ocazie pentru care s-a avut o întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor. Unul dintre punctele centrale ale agendei a fost evaluarea activităților desfășurate de Biserica Ortodoxă Română în Basarabia, precum și analiza proiectelor comune dintre Mitropolia Basarabiei, prin Patriarhia Română și Guvernul României.
21:00
Dorin Recean, întrevedere cu comisarul european pentru agricultură: consolidarea rezilienței sectorului agricol al Republicii Moldova, în discuții # Radio Chisinau
Consolidarea rezilienței sectorului agricol al Republicii Moldova, dar și provocările cu care se confruntă agricultorii din țara noastră au fost discutate la întrevederea premierului Dorin Recean cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură.
20:35
UE amenință Georgia cu sancțiuni dacă va renunța la democrație: Nu vom accepta să devină un „stat cu partid unic” # Radio Chisinau
Ambasadorul UE la Tbilisi, Pawel Herczynski, a avertizat vineri că relațiile Georgiei cu Uniunea vor avea de suferit și se va ajunge chiar la sancțiuni din partea Bruxellesului în caz că țara se va îndepărta de democrație, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
20:15
Cum se înregistrează prin intermediul echipamentelor de casă și de control restituirea banilor clienților pentru mărfurile returnate # Radio Chisinau
Returnarea produselor și restituirea banilor reprezintă drepturi esențiale ale consumatorilor, reglementate strict prin legislația în vigoare. Aceste procese sunt menite să asigure corectitudinea și transparența în relația dintre comercianți și clienți. Fie că este vorba despre returnarea unui produs defect sau necorespunzător, fie despre schimbarea acestuia, procedura implică respectarea unor reguli clare, inclusiv în ceea ce privește restituirea sumelor plătite, documentarea operațiunilor și utilizarea echipamentelor de casă și control.
19:50
Memorandum de Înțelegere pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile din Republica Moldova, semnat între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Societatea Crucea Roșie # Radio Chisinau
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a semnat astăzi un Memorandum de Înțelegere cu A.O. Societatea Crucea Roșie din Republica Moldova, pentru consolidarea cooperării în domeniul asistenței umanitare. Scopul acestui parteneriat strategic este de a îmbunătăți sprijinul acordat persoanelor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate socială și de a crește impactul intervențiilor umanitare din Republica Moldova.
19:30
CNAM a transferat în avans peste 830 de milioane de lei pentru serviciile medicale ce vor fi oferite populației în luna octombrie # Radio Chisinau
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în avans prestatorilor de servicii medicale peste 830 de milioane de lei pentru serviciile ce urmează să fie oferite populației în luna octombrie.
19:10
Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bosnia și Herțegovina. Anunțul MAE de la București # Radio Chisinau
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bosnia și Herțegovina (BiH) că autoritățile locale au emis pentru intervalul 4 - 6 octombrie cod roșu pentru întregul teritoriu al țării din cauza furtunilor puternice și a ploilor torențiale.
18:50
În perioada campaniei electorale pentru prezidențiale și a referendumului de aderare a Moldovei la UE, Ilan Șor a creat cinci companii la Moscova. Firmele sunt specializate în servicii financiare, credite și împrumuturi, se arată într-o investigație a RISE Moldova, transmite IPN.
18:30
Statele Unite îi refuză lui Zelenski o solicitare care vizează și România: „Ar însemna să ne implicăm în război într-un mod diferit” # Radio Chisinau
Statele Unite transmit că nu acceptă ca România sau Polonia să doboare rachete rusești deasupra Ucrainei, argumentând că o astfel de intervenție ar putea fi considerată drept o implicare directă a NATO în războiul din Ucraina. Anunțul vine în contextul în care președintele Volodimir Zelenski îndeamnă tot mai insistent aliații din NATO să ajute la interceptarea rachetelor și dronelor rusești deasupra Ucrainei, așa cum fac în cazul Israelului.
18:10
FOTO | Judocanul Vadim Ghimbovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din Tadjikistan # Radio Chisinau
Judocanul Vadim Ghimbovschi a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial, rezervat tineretului, care se desfășoară în capitala Tadjikistanului, orașul Dușanbe. În finala mică a categoriei de greutate de până la 90 kg, Vadim Ghimbovschi l-a învins pe Askar Birzhanov din Kazahstan, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
17:50
Ucraina afirmă că Rusia i-a atacat infrastructura critică cu 19 drone în cursul nopții # Radio Chisinau
Ucraina afirmă că Rusia i-a atacat infrastructura critică cu 19 drone în cursul nopții. Incendiul uriaș de la un depozit de combustibil rusesc din Ural a fost stins, informează News.ro.
17:30
O secție de la Institutul Mamei și Copilului a fost renovată și dotată cu echipament modern # Radio Chisinau
Secția reanimare obstetrică și ginecologie din cadrul Institutului Mamei și Copilului a fost renovat și dotată cu echipament performant. Lucrările de reparație și dotare au fost efectuate cu sprijinul financiar al Ministerului Sănătății, Băncii Mondiale, Fondului Națiunilor Unite pentru Populație și Guvernului Poloniei și au costat 24,5 milioane de lei, comunică MOLDPRES.
17:15
Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani # Radio Chisinau
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a avut astăzi consultări politice interministeriale cu Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii India, Tanmaya Lal - a doua rundă de negocieri politice între cele două țări, după prima sesiune desfășurată în anul 2003.
16:50
FOTO | Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european” # Radio Chisinau
„Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, aflat în vizită oficială la Chișinău, după întrevederea pe care a avut-o cu președinta Maia Sandu.
16:35
Un bărbat de 71 de ani a murit subit în timp ce se afla pe Aeroportul Internațional Chișinău # Radio Chisinau
Un bărbat de 71 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a murit, în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, după ce i s-a făcut rău subit și și-a pierdut cunoștința. Cazul tragic a avut loc astăzi, 4 octombrie.
16:15
Expoziție aniversară la Biblioteca Națională: „Literatura și Arta” sărbătorește șapte decenii de activitate # Radio Chisinau
Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) găzduiește expoziția „Ziarul Literatura și Arta la ceas aniversar”, dedicată celor 70 de ani de la înființarea săptămânalului „Literatura și Arta”. Potrivit organizatorilor, expoziția nu doar reflectă istoria publicației, ci și stimulează o discuție despre rolul esențial al presei în modelarea unei societăți informate și responsabile, informează MOLDPRES.
16:00
O scrisoare falsă din partea șefului EUPM Moldova circulă pe internet. Ministerul Apărării: „Conținutul și formatul său sunt inventate” # Radio Chisinau
Ministerul Apărării anunță că pretinsa scrisoarea care circulă pe internet din partea șefului Misiunii de Parteneriat a UE în Republica Moldova (EUPM) trimisă mai multor instituții de stat în care li s-ar cere să desfășoare recrutări militare și mplicărea tinerilor în activități militare, este un fals. „Conținutul și formatul său sunt inventat”, precizează Ministerul Apărării.
15:55
Un lot de 20 de microbuze școlare a fost donat Republicii Moldova de către România. La ceremonia de predare a mijloacelor de transport a fost prezent premierul de la București, Marcel Ciolacu, aflat în vizită oficială la Chișinău, transmite MOLDPRES.
15:35
VIDEO | Droguri în valoare de 1,5 milioane de lei, scoase din circuit de polițiști. Trei persoane au fost reținute # Radio Chisinau
Trei bărbați din Chișinău au fost reținuți de oamenii legii, fiind susupectați de punerea în circulație a drogurilor în valoare de circa 1, 5 milioane de lei.
15:20
Un responsabil al centralei nucleare din Zaporojie a fost ucis într-un atentat. GRU îl acuzase că a colaborat voluntar cu invadatorii ruși # Radio Chisinau
Un responsabil al centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de forțele ruse în sudul Ucrainei, a fost ucis într-un atentat cu mașină capcană, au anunțat vineri ambele țări, potrivit AFP, transmite Agerpres.
15:05
Igor Grosu, după întrevederea cu europarlamentarul Siegfried Mureșan: „Vocea Republicii Moldova în Parlamentul European va fi în continuare auzită” # Radio Chisinau
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu europarlamentarul Siegfried Mureșan, recent reales președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova. Discuțiile s-au referit la agenda de modernizare și avansarea parcursului european al Republicii Moldova, transmite Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
14:45
Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, anunță că, prin intermediul programului 373, au fost investiți peste 2,6 miliarde de lei, ceea ce ar reprezenta aproape 1% din PIB-ul Republicii Moldova.
14:30
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de instabilitate atmosferică. Alerta este valabilă începând de mâine, 5 octombrie, ora 18:00 și până luni, 7 octombrie, ora 12:00, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
14:10
Inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa” | „Așa-zișilor apărători ai familiei tradiționale nu le pasă de familia tradițională și nici de LGBT. Ei vor să manipuleze oamenii din punct de vedere electoral” # Radio Chisinau
Știrile false și manipulările care circulă în spațiul public sunt răspândite pentru a discredita referendumul din 20 octombrie, consideră experții. Falsurile despre comunitatea LGBT fac parte dintr-un discurs populist al activiștilor pro-Kremlin care etichetează politicienii pro-europeni ca fiind împotriva valorilor tradiționale, au atenționat astăzi reprezentanții inițiativei civice „Cetățeni pentru Europa”, transmite Radio Chișinău.
13:55
Marcel Ciolacu, la Chișinău: „Suntem frați și avem un singur obiectiv: integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană” # Radio Chisinau
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a transmis astăzi, 4 octombrie, în cadrul vizitei sale la Chișinău, un mesaj de sprijin pentru aderarea Republicii Moldova la UE. La conferința de presă susținută alături de omologul său de la Chișinău, Marcel Ciolacu a subliniat importanța investițiilor românești în Republica Moldova, referindu-se și la necesitatea dezvoltării infrastructurii de transport și energie. La rândul său, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a remarcat creșterea constantă a schimburilor economice și comerciale dintre cele două țări, transmite Radio Chișinău.
13:40
Parlamentul European va trimite în Republica Moldova o misiune de monitorizare a alegerilor din 20 octombrie # Radio Chisinau
Parlamentul European, care urmează să voteze săptămâna viitoare o rezoluție privind reziliența Republicii Moldova în fața interferențelor Rusiei, va trimite o misiune de monitorizare a alegerilor și referendumului din 20 octombrie. Anunțul a fost făcut astăzi, 4 octombrie, de președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, aflat în vizită la Chișinău.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.