PAS se va înregistra ca participant la referendum cu opțiunea „DA”

Liber TV, 10 septembrie 2024 14:40

Partidul Acțiune și Solidaritate va depune actele la CEC pentru a se înregistra în calitate de participant la referendumul din 20 octombrie cu opțiunea „Pentru”. Decizia a fost luată unanim la Consiliul Politic Național al PAS, care a avut loc la 9 septembrie. „Ieri, în cadrul Consiliului Național Politic al PAS, am votat unanim pentru participare la referendumul republican constituțional. Moldova e tot mai aproape să fie membru al UE. Am încredere în oamenii din această țară și sunt sigur că vom alege pacea și libertatea. Nu avem timp de pierdut. E timpul ca și în Constituție să fie clar scris că locul Republicii Moldova e în marea familie a UE. Vin cu un îndemn către toate partidele, asociațiile din țară, din diasporă participăm activ în promovarea referendumului. Această decizie e mai importantă decât polemicile între partide”, a declarat Igor Grosu în cadrul unui briefing.Precizăm că referendumul constituțional cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova se va desfășura în data de 20 octombrie. Concomitent vor avea loc alegeri prezidențiale.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Liber TV

Acum 6 ore
19:40
Aproape 100.000 de volume în format fizic și tot atâtea, în format digital, au fost achiziționate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României, pentru a fi donate celor 300 de biblioteci publice de peste Prut care au solicitat înnoirea stocului de carte.„Cărți în limba română pentru bibliotecile din Republica Moldova” este, astfel, cel mai amplu proiect cultural derulat în ultimii 30 de ani de România în Republica Moldova, cu scopul de a afirma și dezvolta identitatea etnică, culturală și lingvistică românească, dar și de a contribui la formarea noii generații în Republica Moldova.Potrivit solicitării Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și, ca urmare a discuțiilor cu Ambasada României în Republica Moldova, a fost semnalată necesitatea înnoirii stocului de cărți al bibliotecilor publice din Republica Moldova.„O problemă majoră a bibliotecilor publice din Republica Moldova este lipsa cărților noi în limba română. Majoritatea cărților sunt vechi, deteriorate. Cetățenii Republicii Moldova sunt interesați de cărți în limba română, iar cărțile noi ar conduce la încurajarea lecturii în rândul celor tineri și adulți”, precizează reprezentanți ai Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.„Promovarea și cultivarea limbii române în Republica Moldova este o prioritate pentru DRRM și mă bucur că am reușit să alocăm un buget de aproximativ 4 milioane de RON pentru achiziționarea de cărți valoroase, scrise în limba română, a unor autori clasici și contemporani, români și străini”, declară secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.Derulat din aprilie 2024, proiectul „Cărți în limba română pentru bibliotecile din Republica Moldova” ajunge în faza donării efective către Biblioteca Națională a Republicii Moldova, instituție care va distribui ulterior, în cel mai scurt timp, volumele, către bibliotecile publice din 200 de localități.La ceremonia de donație, ce va avea loc joi, 10 octombrie 2024, ora 13.00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, vor participa, alături de secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, ministrul Culturii din Moldova, Sergiu Prodan, ambasadorul României la Chișinău, ES Cristian-Leon Turcanu, și alte oficialități.
19:20
Primarul satului Boldurești, Nisporeni, care a lovit mortal un adolescent în februarie 2024, continuă să fie plasat în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile.Încheierea a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), urmare a demersului procurorilor PCCOCS, care au solicitat prelungirea măsurii preventive.Examinarea dosarului în instanța de judecată continuă.Accidentul a avut loc pe segmentul unei curbe, cu aproximativ jumătate de kilometru până la indicatorul de intrare în satul Boldurești. În acea seară, șoferul învinuit nu și-a adaptat viteza la condițiile rutiere, inclusiv a circulat pe contrasens, cu ieșire pe  acostamentul părții stângi a drumului, unde l-a lovit din spate pe adolescentul cu vârsta de 14 ani, care se deplasa regulamentar.Însă, după ce l-ar fi lovit pe adolescent, șoferul cu vârsta sub 50 de ani și-ar fi continuat drumul, fără să-i acorde ajutor, contrar legii. Mai mult decât atât, ar fi apelat la un prieten, din raionul Nisporeni, pentru ca să-l ajute să ascundă urmele infracțiunii. Mai exact, acesta ar fi închiriat o mașină de același model și culoare, căreia i-a montat plăcuța cu numărul de înmatriculare a celei implicate în accident. Astfel, ar fi creat falsa impresie că automobilul nu ar avea defecțiuni caracteristice accidentului și, deci, că inculpatul nu ar fi comis acest accident. Astfel, l-ar fi favorizat, ceea ce potrivit Codului penal se pedepsește cu amendă de până la 42.500 lei sau cu închisoare pentru un termen de până la 3 ani, urmând ca instanța de judecată să decidă.În ceea ce-l privește pe șoferul care l-a lovit mortal pe adolescent, pentru fapta comisă, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea de 3 la 7 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Cumulativ, pentru părăsirea locului acelui accident, inculpatul riscă amendă de până la 42.500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Acum 8 ore
16:50
Președinta Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care vine în vizită de lucru în Republica Moldova.Potrivit Președinției de la Chișinău, vizita  subliniază relația tot mai apropiată între Chișinău și Bruxelles.Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat la UE în iunie 2022, și a început oficial negocierile de aderare în iunie, curent.
Acum 12 ore
14:10
„Într-o Moldovă normală, a fi proeuropean nu înseamnă a vota doar pentru candidatul puterii, iar ideea integrării europene nu trebuie politizată și nici hiperbolizată”. O spune candidatul independent, Tudor Ulianovschi, care a prezentat viziunea sa privind relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Potrivit fostului ministru de Externe, Guvernul nu trebuie să facă reforme doar pentru a le raporta la Bruxelles, ci pentru bunăstarea cetățenilor. „În primul rând, voi insista ca negocierile privind integrarea țării noastre la UE să aibă loc doar cu respectarea intereselor naționale și ale cetățenilor. Voi monitoriza personal procesul de negocieri desfășurat de Comisia Națională pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova”, a scris Tudor Ulianovschi.Diplomatul mai promite să numească în funcție un consilier prezidențial, responsabil de monitorizarea procesului privind negocierea cu UE, de către Guvern.„Unele reforme vor fi negociate dur, astfel încât Republica Moldova să beneficieze de mai multe avantaje”, a declarat candidatul, care are o experiență diplomatică de peste 17 ani.
13:50
Candidata independentă, Natalia Morari, a adresat un mesaj către funcționarii publici și i-a îndemnat să nu se teamă să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă sunt presați de guvernare. „Dacă guvernarea luptă contra tuturor cu cărțile pe masă doar pentru a se menține la putere, deși noi nu-i mai vrem, haideți să luptăm cum putem noi, dar evident că legal, nu ca ei”, a declarat Natalia Morari în ediția sa de duminică Morari News. Natalia Morari spune că nu o singură dată a auzit de cazuri când funcționarii publici sunt intimidați să voteze pentru Maia Sandu și la referendum să voteze „DA”. ”Prieteni, nu vă temeți de amenințările lor, nu vă lăsați copleșiți de promisiunile lor precum că va fi bine. Puneți-vă o singură întrebare - cum dracu’ abia urmează să fie bine dacă ei conduc țara deja de patru ani?! Cum naiba să-i credem că binele urmează dacă el nici măcar nu a început în ultimii patru ani?! Și dacă veți găsi răspuns la aceste întrebări, veți ști ce să faceți cu buletinul de vot în cabina de vot pe 20 octombrie!”, a declarat Natalia Morari.Natalia Morari a îndemnat funcționarii publici să nu cedeze presiunilor, să spună șefilor care au dat aceste indicații că vor vota pentru candidata PAS, iar când ajung în cabina de vot, să voteze cum le dictează conștiința.„Dacă vi se va spune să vă fotografiați buletinul de vot, vă amintesc că acest lucru este ilegal, iar în secțiile de votare vor fi observatori din partea tuturor candidaților. Iar dacă șefii voștri vor merge până la aceea că vă vor spune că în cabinele de vot sunt camere de filmat și astfel veți fi monitorizați, să le răspundeți în felul următor - prea multă băutură strică! Acest lucru nu este adevărat, este o inepție absolută”, a mai declarat Morari. 
12:50
„Timp de 20 de ani m-am dedicat luptei pentru adevăr, lucrând ca procuror anticorupție și acest drum m-a învățat să recunosc politicienii care abuzează de putere pentru câștig personal sau în interesul partidelor lor”. Declarația aparține candidatei la prezidențiale, Victoria Furtună, și a fost făcută în cadrul întâlnirilor cu alegătorii. Potrivit fostului procuror anticorupție, experiența sa în cadrul procuraturii îi dă posibilitatea să distingă politicienii care promit și mint în fața alegătorilor.  „Timp de 20 de ani m-am dedicat luptei pentru adevăr, lucrând 8 ani ca procuror anticorupție. Acest drum m-a învățat să recunosc politicienii care abuzează de putere pentru câștig personal sau în interesul partidelor lor. Astăzi, mai mult ca niciodată, sunt pregătită să lupt pentru transparență și justiție. Ambiția mea este să fiu un președinte care lucrează pentru întregul popor, continuând să protejez viitorul copiilor noștri de minciună și corupție”, a declarat Victoria Furtună în cadrul unei întâlniri cu alegătorii.Victoria Furtună mai promite că se va conduce doar de buchia legii și va fi un președinte al tuturor.„Eu vin nu să fiu președintele unui partid sau președintele intereselor partenerilor externi sau țărilor străine. Vreau să fiu președintele în spatele căruia va fi un singur partid - Republica Moldova. (...) Eu îmi asum obligațiunea față de voi, nu față de cei care încearcă, într-o oarecare măsură să mă denigreze. Eu îmi asum responsabilitatea față de copiii voștri și voi răspunde în fața legii”, a conchis Victoria Furtună.
Acum 24 ore
11:30
„Vicepreședintele PAS, Andrei Spînu, și-a creat propriul serviciu de contraspionaj, misiunea căruia este de a fila candidații de opoziție la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova”, a declarat liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, într-un live pe Facebook. Mai mult, Usatîi spune că Andrei Spînu ar fi implicat în aceste ilegalități peste 30 de polițiști, care sunt achitați neoficial cu 100 de euro pe zi fiecare. ”Spînu al nostru și-a făcut ”narujka” lui personală, adică Spînu la noi din ”dominator gazovșik” s-a transformat în ”dominator razvedcik”. Unde te bagi dle Spînu? Deci el și-a făcut câteva echipe de filaj, achită câte 100 de euro pe zi, este vorba despre 34 de persoane, adică zilnic el achită peste 3000 de euro pentru a fila opoziția”, a dezvăluit Usatîi.Potrivit informațiilor prezentate de președintele Partidului Nostru, polițiștii care lucrează la negru pentru Spînu se ocupă de filarea candidaților Alexandr Stoianoglo și Irina Vlah. ”Unul dintre acești polițiști ne-a dezvăluit că directiva venită de la Spînu este că, în cazul în care echipa de filaj va fi demascată, ei trebuie să spună că lucrează la comanda lui Renato Usatîi”, a conchis președintele Partidului Nostru.
10:30
Uraganul Milton, de categoria 5, este aşteptat să se extindă marţi ameninţând Peninsula Yucatan din Mexic în drumul său spre Florida, unde peste un milion de persoane au primit ordin de evacuare, relatează Reuters.Coasta de vest a Floridei, dens populată, este încă afectată de devastatorul uragan Helene care a lovit acum mai puţin de două săptămâni.Centrul Naţional pentru Uragane din SUA a estimat că uraganul Milton ar putea lovi în apropierea zonei metropolitane Tampa Bay, unde locuiesc peste 3 milioane de oameni şi unde unele persoane evacuate au avut deja de-a face, în drumul lor spre ieşirea din oraş, cu mormanele de resturi lăsate în urmă de Helene, potrivit News.ro.Serviciul Național de Meteorologie din Tampa Bay a transmis că „dacă furtuna rămâne pe traiectoria actuală, va fi cea mai puternică furtună care a afectat zona Tampa în peste 100 de ani.”„Dacă nu vom avea un noroc extrem de mare, Milton va fi unul dintre cele mai mari dezastre provocate de un uragan din istorie”, a spus luni Bryan Norcross, meteorolog specializat în uragane de la Fox Weather, conform NY Post.Acesta a mai precizat că este prea devreme pentru a spune unde va lovi furtuna când va atinge uscatul, miercuri, dar că, dacă va urma traiectoria actuală și va lovi direct Tampa Bay, orașul „va fi inundat complet”.Cu rafale de vânt de până la 270 km/h, Milton a ajuns la categoria maximă pe scara Saffir-Simpson a uraganelor, care are cinci nivele. Viteza vântului ar putea scădea la 233 km/h până când se va apropia de Florida, potrivit Centrului pentru Uragane, ceea ce ar face să fie un uragan de categoria 4, cu potenţial de a produce pagube catastrofale, inclusiv întreruperi de curent electric ce ar putea să dureze zile întregi. Milton este aşteptat să lovească extremitatea nordică a Peninsulei Yucatan în primele ore ale zilei de marţi (ora locală). În zonă se află pitorescul oraş din epoca colonială Merida, cu o populaţie de 1,2 milioane de locuitori şi mai multe ruine mayaşe, populare printre turişti, precum şi portul Progreso.
10:10
În noaptea de 08 octombrie 2024, la ora 00:42 salvatorii din sudul țării au fost solicitați să intervină la efectuarea lucrărilor de descarcerare în urma unui accident de circulație. Cazul s-a produs pe traseul R-32.2 în apropierea localității Lebedenco, raionul Cahul. Potrivit informațiilor recepționate, un automobil de model BMW a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac, iar conducătorul auto a rămas blocat în interiorul vehiculului avariat. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri, care cu ajutorul echipamentului specializat a efectuat lucrări de descarcerare și extragere a conducătorului auto. Ulterior, bărbatul în vârstă de 43 de ani, cu diverse traumatisme a fost predat echipajului de medici și transportat la spitalul raional pentru îngrijiri necesare. Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele de resort. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 15 situații de risc.
09:50
O rachetă rusească a lovit luni o navă sub pavilion Palau în portul Odesa din sudul Ucrainei, ucigând un cetăţean ucrainean şi rănind cinci membri ai echipajului în al doilea atac de acest fel în tot atâtea zile, au declarat oficialii, transmite Reuters.  Ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a declarat pe X că cele două nave au fost avariate în centrul de export de cereale din Marea Neagră, fără a oferi detalii cu privire la starea navelor. El a condamnat acţiunile Rusiei: „Trebuie să ne unim forţele tuturor statelor şi organizaţiilor responsabile pentru a... asigura libertatea de navigaţie în Marea Neagră şi securitatea alimentară globală”. Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat la un e-mail care solicita comentarii. Moscova a negat în repetate rânduri că ar ataca ţinte civile.Guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, care a scris pe aplicaţia de mesagerie Telegram, a declarat că bărbatul ucis în ultimul atac era un lucrător portuar. Cei cinci bărbaţi răniţi erau cetăţeni străini şi membri ai echipajului navei. Viceprim-ministrul Oleksiy Kuleba a identificat nava ca fiind Optima şi a declarat că aceasta a sosit la Odesa cu câteva ore înainte de atac.Rusia „încearcă în acest fel să distrugă transportul maritim în Marea Neagră, care garantează securitatea alimentară. Consecinţele nu pot însemna decât o mai mare instabilitate în regiunile sensibile dependente de importurile de alimente şi tensiuni în relaţiile internaţionale”, a declarat Kuleba.Ministerul ucrainean al restaurării a identificat nava atacată duminică în portul Pivdennyi din apropiere drept Paresa, sub pavilion Saint Kitts şi Nevis, care avea o încărcătură de 6 000 de tone de porumb. Total carnage in Odesa now as Russians just targeted the port area with Iskander missiles loaded with cluster munitions.Biden's "de-escalation" policy of protecting Putin's airfields and launchers is now merely the enabling of genocide.Setting off car alarms even 1km away. pic.twitter.com/imzVKyOnE1— Jay in Kyiv (@JayinKyiv) October 7, 2024 Rusia „încearcă în acest fel să distrugă transportul maritim în Marea Neagră, care garantează securitatea alimentară. Consecinţele nu pot însemna decât o mai mare instabilitate în regiunile sensibile dependente de importurile de alimente şi tensiuni în relaţiile internaţionale”, a declarat Kuleba.Ministerul ucrainean al restaurării a identificat nava atacată duminică în portul Pivdennyi din apropiere drept Paresa, sub pavilion Saint Kitts şi Nevis, care avea o încărcătură de 6 000 de tone de porumb.
09:40
În Federația Rusă vor fi deschise 2 secții de votare la 20 octombrie, și nu 5 – așa cum era stabilit inițial. Comisia Electorală Centrală a anunțat aseară că au fost deschise pachetele și nimicite cele 26 de mii de buletine de vot (câte 13 mii de buletine pentru fiecare scrutin), care urmau să fie expediate secțiilor de votare nr. 38/196, 38/197 și 38/198, constituite de către Comisie pentru alegătorii din Federația Rusă. “Aceasta s-a întâmplat urmare a deciziei autorității electorale prin care s-a constatat imposibilitatea asigurării procesului de vot de către Ministerul Afacerilor Externe pentru secțiile de votare menționate”, a punctat Comisia. Amintim că, la 14 septembrie, CEC a decis organizarea a 234 de secții de votare în străinătate pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale. Dintre acestea, în Federația Rusă trebuiau să fie deschise cinci. Ulterior, la 27 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe, în baza unui aviz al Serviciului de Informații și Securitate, a propus CEC deschiderea a două secții de votare în Federația Rusă. Argumentul adus, în acest sens, era „că ei nu pot asigura securitatea funcționarilor electorali și a alegătorilor în mai multe regiuni din Federația Rusă, decât în locația misiunii diplomatice”, preciza vicepreședintele CEC. În acest context, vicepreședintele CEC, Pavel Postică, menționa faptul că autoritatea electorală urmează să analizeze toate argumentele care au stat la baza deciziilor Consiliilor și „în timp rezonabil” să vină cu o reacție la acest subiect. Precizăm că, la ultimele două scrutine, cel parlamentar din 2021 și cel prezidențial din 2020, în Rusia au fost deschise 17 secții de vot.
Ieri
16:10
Natalia Morari, candidată la alegerile prezidențiale, a venit cu critici dure la adresa președintelui Comisiei parlamentare Economie, buget și finanțe, Radu Marian, după ce acesta a acuzat-o de dezinformare în ceea ce privește prețurile la achiziția gazelor. Într-o postare recentă, Morari a subliniat că cifrele prezentate de ea sunt verificate și a criticat guvernarea pentru lipsa de profesionalism și gestionarea defectuoasă a achizițiilor de gaze naturale. Natalia Morari a scris că Radu Marian caută informațiile pe Google, fără să înțeleagă prețurile reale de pe piață. Ea a explicat că prețurile la gaz pe bursă nu sunt accesibile gratuit și că guvernarea cumpără gaz la prețuri de 2-4 ori mai mari decât cele reale, provocând pierderi uriașe.„Prostia Dvs e atât de mare, încât nu vă permite să analizați documentele publicate chiar de ministrul Dvs al Energiei, Victor Parlicov. Chiar în tabelul publicat de voi este indicat prețul de achiziție la zi (purchase price) și prețul maxim la spot TTF. Repet, preț maxim. Dvs vorbiți de 106€ (preț la futures găsit pe google), dar iată că în tabelul oficial de la Energocom, publicat tot de voi, prețul maxim TTF în aceeași zi e de 36€! Și asta e preț maxim. Și așa zile la rând, milioane de metri cubi procurați la prețuri de 2,3, uneori chiar 4 ori mai scump decât prețul la spot TTF…Luați calculatorul, amintiți-vă de funcția pe care o aveți, faceți calcule și vedeți cum ai voștri au furat doar la o singură tranzacție de gaze din creditul BERD 70.000.000€!”, a scris Natalia Morari.Candidata la funcția de președinte, Natalia Morari, a subliniat că președintele Comisiei Economie, buget și finanțe, Radu Marian, ar avea o viziune primitivă asupra problemelor economice, sugerând că acesta nu este la curent cu schemele de corupție din cadrul guvernării. La fel, Morari a adăugat că actuala guvernare este cea mai incompetentă din istoria țării.„Sunteți cea mai incompetentă guvernare din toată istoria țării. Dar cel mai trist e că pe lângă asta sunteți și niște hoți ordinari. Încă 4 ani de voi noi pur și simplu nu vom rezista…Dragi PAS-iști, dacă eu public ceva, înseamnă că este verificat până la ultima instanță – luați-o ca pe un adevăr…Mai bine ați citi programul meu „Moldova nouă”, poate ați prinde la idei reale de dezvoltarea economică”, a conchis Natalia Morari.
16:10
Centrul Național Anticorupție informează despre recepționarea de la Inspectoratul General de Poliție a peste 100 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – coruperea electorală pasivă. Este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de până la 37 500 de lei.În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora, pe unele din ele fiind deja aplicate amenzi în mărime de 37 500 de lei. De notat că persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.Articolul 47 prim  a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.
16:10
În acest an, Hramul Orașului Chișinău va fi sărbătorit timp de două zile: pe 13 și 14 octombrie. Potrivit Primăriei Municipiului Chișinău, sărbătoarea este prevăzută pentru două zile pline de activități, care reflectă bogăția culturală și diversitatea orașului.Pe lângă concertele de zile mari, programul include târguri, expoziții, activități culturale și de divertisment, care vor aduce bucurie și vor contribui la consolidarea sentimentului de comunitate.Ziua de 13 octombrie – un concert dedicat spiritului tinerescPe 13 octombrie 2024, Piața Marii Adunări Naționale se va umple de energia tinerilor, unde muzica fresh și ritmurile vibrante vor fi în centrul atenției.Artiștii Mark Stam, Sun Stroke Project, Misha Miller, Andro, Mira, Minelli, DJ Vanotek și Jador promit un spectacol care va aduce bucurie și emoție pe chipurile tuturor.Concertul începe la ora 18:00, iar accesul este gratuit pentru toți cei care vor să simtă energia tinereții în această seară specială.Ziua de 14 octombrie – tradiție și cultură în inima capitaleiPe 14 octombrie, sărbătoarea continuă cu momente dedicate tradiției și culturii. Ziua va începe cu Liturghia de Hram, urmată de târguri și expoziții, oferind o diversitate de activități pentru întreaga familie.În seara zilei, scena principală va găzdui cele mai mari orchestre ale Chișinăului conduse de dirijori iluștri : Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” Orchestra Fraților Advahov Orchestra „Fluieraș” Camerata Chișinău Chisinau Jazz Orchestra Dorel Burlacu BandPublicul va avea ocazia să asculte artiști îndrăgiți de toate generațiile:Olga Ciolacu, Nina Crulicovschi, Zinaida Julea, Nicolae Glib, Mihai Ciobanu, Natalia Barbu, Satoshi, Magnat și Feoctist, formația Zdob și Zdub și mulți alții.Invitata specială a serii, renumita interpretă din Letonia, Laima Vaikule.„Cele două zile de Hram sunt o ocazie de a fi împreună, de a ne bucura de orașul nostru și de a celebra tot ce ne unește. Muzica, tradițiile și atmosfera festivă vor crea momente care vor rămâne în sufletele noastre mult timp după ce luminile scenei se vor stinge”, anunță Primăria capitalei.
16:00
Candidatul independent la funcția de președinte, Andrei Năstase, a depus astăzi o sesizare în adresa Procurorului General, Ion Munteanu, prin care îi solicită „investigarea urgentă și detaliată a modului în care au fost gestionate toate împrumuturile contractate de Republica Moldova, atât la nivel național, cât și internațional, în ultimii ani”. Potrivit fostului ministru de Interne, de la începutul mandatului actualei guvernări, datoria publică a Republicii Moldova aproape că s-a dublat, ajungând la valori alarmante. Conform datelor oficiale, datoria totală a crescut de la 52 miliarde la 113 miliarde lei, iar până la finalul mandatului actualei președinte se estimează o creștere a datoriei interne și externe până la 125 miliarde lei. Potrivit lui Năstase, această situație ridică semne de întrebare serioase cu privire la transparența, legalitatea și sustenabilitatea acestor împrumuturi. „Este vital ca Procuratura Generală să efectueze o analiză riguroasă și să investigheze: 1. Destinația exactă a împrumuturilor – atât cele interne, cât și cele externe – și dacă aceste fonduri au fost utilizate în conformitate cu legislația și în interesul cetățenilor Republicii Moldova. 2. Condițiile de acordare a împrumuturilor internaționale, inclusiv dacă termenii contractuali au fost respectați și dacă au existat interese ascunse sau conflicte de interese în procesul de negociere și aprobare a acestor împrumuturi. 3. Responsabilitatea autorităților implicate în gestionarea acestor împrumuturi, având în vedere creșterea abruptă a datoriei publice. Este necesar să se stabilească dacă există fapte de corupție, abuz în serviciu sau alte infracțiuni economice. 4. Impactul asupra generațiilor viitoare, dat fiind că această datorie publică împovărează nu doar cetățenii actuali, ci și copiii și nepoții noștri, afectând grav viitorul economic al țării”, se arată în sesizarea lui Andrei Năstase.
16:00
Pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030; continuarea unei politici externe deschisă și activă, dar și crearea unui program de promovare a culturii și tradițiilor noastre naționale, prin care vor fi finanțate evenimente din țară și din diasporă. Sunt acțiunile pe care promite să le întreprindă candidata PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, care a prezentat astăzi cel de-al treilea obiectiv al Planului pentru Moldova.  „Apropierea Moldovei de Uniunea Europeană este un succes al nostru, al tuturor. Aderarea la Uniunea Europeană depinde, la fel, de noi toți. Moldova Europeană înseamnă o țară în care toți cetățenii se simt în siguranță, au șansa să trăiască prosper, sunt liberi să-și manifeste identitatea culturală, să-și vorbească limba maternă și să contribuie la patrimoniul nostru comun. O țară în care tradițiile noastre sunt nu doar păstrate, dar promovate acasă și peste tot în lume”, a declarat Maia Sandu. 
15:50
Copilul de doi ani, care la data de 11 septembrie, a căzut în puțul unui lift din orașul Ungheni, a fost externat acasă. Institutul Mamei și Copilului a publicat pe pagina sa de facebook un mesaj, în care menționează că acest caz reprezintă „una dintre acele povești care ne amintesc de puterea extraordinară a medicinei moderne”.  La data de 11 septembrie 2024, copilul a fost internat în stare extrem de gravă la Institutul Mamei și Copilului. Cu multiple fracturi și leziuni ale organelor interne, situația sa era critică, cu un pericol major pentru viață. În zilele care au urmat, copilul a rămas în comă, la respirație dirijată, luptându-se pentru surpaviețuire în Secția de Reanimare Chirurgicală. „Datorită tratamentului avansat și eforturilor neobosite ale echipei medicale, starea micuțului pacient a început să se îmbunătățească. La 25 septembrie, semnele de recuperare au permis transferul său în Secția de Neurochirurgie pentru a începe un proces intensiv de reabilitare. Într-un final, la data de 4 octombrie 2024, copilul a fost externat în stare satisfăcătoare la domiciliu. Un rezultat care vorbește despre dedicarea și profesionalismul medicilor din cadrul Unității de Primiri Urgențe, Secția Reanimare Chirurgicală și Secția de Neurochirurgie. Această poveste nu este doar despre supraviețuire; este despre speranță și despre echipele medicale care au lucrat împreună pentru a reda unui copil șansa de a fi alături de familia și semenii lui”, se arată în mesajul Institutului Mamei și Copilului. Incidentul tragic s-a produs în luna septembrie la Ungheni. Potrivit salvatorilor, mama a ieșit din apartament împreună cu trei copii: de doi, patru și șase ani, pe care urma să-i ducă la grădiniță.Femeia a amplasat căruciorul în care se afla băiatul de doi ani, între ușile ascensorului și s-a întors pentru a aduce un pachet cu gunoi. În acel moment, s-a auzit un zgomot, cabina ascensorului s-a deplasat în sus, iar copilul a căzut în gol.După incident, Primăria municipiului Ungheni a convocat de urgență ședința Comisiei situații excepționale, unde s-a decis verificarea celor 100 de ascensoare din oraș.
15:10
„Organele de stat sunt mai mult promotori a partidului de guvernare și a Maiei Sandu”. Este reacția Victoriei Furtună, candidată independentă, după ce în spațiul public, s-a vehiculat că s-ar număra printre cei trei candidați care riscă să fie scoși din cursa prezidențială. Ea a negat orice presupusă finanțare ilegală a campaniei sale și i-a sugerat șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, să fie preocupat de „ridicarea infracționalității în statul nostru”. ”Organele de stat sunt mai mult promotori a partidului de guvernare și a Maiei Sandu. Eu aș propune domnului Cernăuțeanu să atragă atenție la ridicarea infracționalității în statul nostru. Nu domnul Cernăuțeanu decide aferent faptului excluderii unui candidat din cursa electorala”, a declarat Furtună în cadrul conferinței de presă, organizată cu ocazia prezentării programului său electoral.În același timp, în cadrul conferinței de presă privind prezentarea programului său electoral, fostul procuror anticorupție a criticat clasa politică pentru lipsa de receptivitate la nevoile reale ale oamenilor și a expus un plan detaliat de reforme economice și sociale, incluzând industrializarea, susținerea mediului de afaceri, modernizarea sectorului bancar și protejarea valorilor tradiționale ortodoxe, notează Telegraph.md.Candidatul independent a vorbit despre schimbarea structurii economice și a promis că va împiedica adoptarea oricărei legi care contravine valorilor ortodoxe. De asemenea, a anunțat o inițiativă legislativă care să tragă la răspundere politicienii care nu își onorează promisiunile electorale: „Astfel vom opri definitiv tradiția de a avea în fața noastră niște politicieni de 2 bani, care vorbesc mult, iar faptele sunt zero”.În ceea ce privește sectorul economic, Furtună a pledat pentru o economie independentă, afirmând că Moldova nu ar trebui să se bazeze pe împrumuturi externe. Ea a propus un plan de răscumpărare a sectorului bancar și a subliniat nevoia de a reduce dobânzile pentru cetățeni și mediul de afaceri. „Sectorul bancar trebuie răscumpărat și peste 50% din acțiunile băncilor trebuie să aparțină statului. Asta fac și Ungaria și Elveția, guvernări patriotice care oferă credite ieftine populației lor”.Un alt punct cheie al discursului său a fost planul „Furtună” de industrializare, care include construirea a 1 508 fabrici și uzine în toate raioanele țării, pentru a produce mărfurile care sunt importate în prezent. Furtună a detaliat că finanțarea pentru acest plan este deja pregătită și a subliniat că aceste măsuri vor aduce salarii de peste 32 000 de lei.Furtună a prezentat și propuneri pentru susținerea mediului de afaceri, prin aplicarea unui impozit unic și eliminarea birocrației excesive: „Statul nu are nevoie de un aparat birocratic masiv, iar încasările vor rămâne aceleași”. În același timp, ea a anunțat o amnistie fiscală pentru persoanele fizice, promițând să ierte datoriile acestora față de stat, pentru a le oferi un nou început financiar.În ceea ce privește educația și cultura, Furtună a promis să redistribuie bugetul destinat centrelor culturale către școli, subliniind că fiecare copil va avea acces la activități culturale prin intermediul unui „card cultural”.Un alt punct important din discursul său a fost interzicerea propagandei LGBT și utilizarea dreptului de veto pentru a bloca orice lege care contravine valorilor ortodoxe.Referindu-se la reintegrarea țării, Furtună a propus un model similar celui folosit de Germania pentru reunificare, subliniind că soluțiile pentru problema transnistreană există și că este nevoie de dialog și colaborare între ambele maluri ale Nistrului.În încheierea discursului, Victoria Furtună a subliniat că păstrarea păcii este esențială, nu doar pe plan etnic și religios, dar și în relația cu vecinii și în interiorul societății moldovenești. „Vom ajunge la consens și vom încheia aceste conflicte de prost gust,” a afirmat ea, adăugând că o Moldovă dezvoltată economic și social va atrage diaspora înapoi acasă.
15:10
Premierul slovac Robert Fico a promis, duminică, că va bloca aderarea Ucrainei la NATO atâta timp cât va fi şeful guvernului ţării, relatează Politico.Conducerea NATO vrea ca Ucraina să adere la alianţa militară după încheierea războiului cu Rusia, pentru a descuraja alte agresiuni din partea Moscovei, însă declaraţia lui Fico evidenţiază dificultăţile politice care vor apărea probabil în urmărirea acestui obiectiv.„Atât timp cât voi fi şeful guvernului slovac, le voi spune parlamentarilor care se află sub controlul meu în calitate de preşedinte al partidului [Smer, aflat la putere] să nu fie niciodată de acord cu aderarea Ucrainei la NATO”, a declarat el.Comentariile sale contrastează puternic cu poziţia lui Mark Rutte, noul secretar general al NATO, care a declarat joi că „Ucraina este mai aproape de NATO ca niciodată şi va continua pe această cale până când veţi deveni membru al alianţei noastre”.În conformitate cu tratatul fondator al NATO din 1949, deciziile privind extinderea se iau „prin acord unanim”, ceea ce înseamnă că opoziţia lui Fico faţă de aderarea Ucrainei la alianţă ar putea bloca într-adevăr aderarea acesteia cel puţin până la sfârşitul actualului mandat al liderului slovac la putere, în 2027.Alţi membri NATO favorabili Rusiei ar putea, de asemenea, să încerce să zădărnicească aspiraţiile de aderare ale Ucrainei.O situaţie similară a avut loc după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, când Suedia şi Finlanda au solicitat aderarea la NATO, dar au fost blocate de Turcia şi Ungaria timp de un an şi 10 luni. În timp ce Turcia a obiectat cu privire la activităţile activiştilor kurzi din Suedia şi la restricţiile privind exporturile de arme occidentale către Ankara, motivele rezistenţei Ungariei nu au fost niciodată făcute explicite. Stockholm şi Helsinki au fost în cele din urmă admise la 4 aprilie anul acesta.De la realegerea sa în toamna anului trecut, Fico a renunţat la politica guvernului anterior de a oferi sprijin material Ucrainei în războiul cu trupele ruse invadatoare şi a promis, în schimb, că guvernul său nu va trimite „niciun glonţ”, în timp ce se apropie de Moscova împreună cu premierul autoritar Viktor Orbán din Ungaria vecină.Joia trecută, Fico a promis să „facă tot posibilul pentru reînnoirea relaţiilor economice şi standard cu Rusia”.După emisiunea sa de duminică, Fico şi-a dublat promisiunea, propunând să viziteze Moscova în luna mai a anului viitor, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, „atât timp cât sunt invitat”.Luând cuvântul în cadrul unei ceremonii care a marcat sosirea, la 6 octombrie 1944, a trupelor din fosta Uniune Sovietică la trecătoarea Dukla, în apropiere de graniţa Slovaciei cu Polonia, Fico a continuat să sublinieze că sacrificiile Rusiei au contribuit la eliberarea Slovaciei de sub dominaţia nazistă.„Libertatea a venit din Est”, a spus el , „şi absolut nimic nu poate schimba acest adevăr”.
14:50
Candidatul Partidului Nostru la funcția de președinte al Republicii Moldova, Renato Usatîi, a declarat că a fost contactat de persoane influente de pe scena politică internațională, care au încercat să îl convingă să iasă din cursa prezidențială. Dezvăluirile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea e în adevăr”. „Faptul că eu sunt contactat de unele persoane, cunoscute foarte bine pe arena politică, la nivel global, este clar că pe mulți îi deranjează prezența mea în această campanie. Dacă vin deja cu unele rugăminți, poate vă excludeți până luni din motive de sănătate… Asta înseamnă că Usatîi deranjează. Însă lucrul acesta mie îmi dă putere să merg înainte, deoarece eu am spus de mai multe ori, eu nu vreau să-i plac cuiva în afara țării. Pentru mine este important să am susținerea în interiorul țării și faptul că cineva din exterior este foarte tare deranjat, înseamnă că asta e situația”, a precizat Renato Usatîi.Renato Usatîi spune că este pregătit pentru orice scenariu și că va lupta hotărât ca să-și apere victoria. „În 2014, când am fost exclus din alegerile parlamentare, nu aveam suficientă experiență politică, dar de atunci am învățat să lupt. Pentru mine este foarte important să îmi păstrez independența”, a conchis Renato Usatîi, care a subliniat că pentru el este important doar interesul național al Republicii Moldova.
13:00
Întreprinderea SA „TOPAZ”, IDNO 1002600041941, a fost înregistrată la 16.08.1995, ca societate pe acțiuni de tip deschis, cu adresa juridică în mun. Chișinău, str. Piața D. Cantemir 1 și având ca gen de activitate prelucrarea metalelor. SA „TOPAZ” deține un teren de 3,5 ha, situat la intersecția principalelor artere ale Chișinăului, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu str. Ion Creangă și str. Calea Ieșilor, care leagă sectorul Centru cu sectorul Buiucani, iar interesul pentru achiziția activului a fost manifestat de mai mulți oameni de afaceri de peste hotare și din Moldova, se arată într-o analiză publicată de Dosar.md. Federația Rusă deține 3 217 601 de acțiuni nominative ordinare ale SA „TOPAZ”, care reprezintă 97,72% din capitalul companiei, acestea fiind înregistrate pe numele АО «ОДК» și expuse la licitație pe platforma rt-capital.ru – Акции С.П. «ТОПАЗ» А.О.În primăvara anului 2023, Victor Slivinschi (proprietarul companiei Turboenergy Power) ar fi început realizarea planului de preluare a activelor prin cesionarea datoriilor SA „TOPAZ” față de angajații uzinei, având deja experiență în astfel de scheme, precum în cazul SA „Hidropompa”. Despre acest scenariu ar fi aflat Mircea Baciu (proprietarul BOMBA), care deține un spațiu în locațiune în clădirea uzinei „Topaz” (pentru magazinul Bomba).Ulterior, Mircea Baciu, prin înțelegere cu administratoarea uzinei, Inna Linnic, ar fi organizat preluarea activelor SA „TOPAZ” prin inducerea în insolvență a uzinei, preluând datoriile față de angajați (salariile) și alte datorii, în valoare de peste 15 milioane lei. Mircea Baciu a implicat în schemă compania sa CPD-industrial Grup, înregistrată pe numele Olgăi Baciu, juristul BOMBA, Octavian Grosu, și o persoană interpusă – Sergiu Picus, combinația fiind coordonată cu serviciile speciale ale Federației Ruse.Victor Slivinschi, aflând despre acțiunile lui Mircea Baciu și ale administratoarei TOPAZ, Inna Linnic, a depus o plângere penală la Procuratură (PCCOCS), unde a fost pornită o cauză penală pentru abuz de serviciu, în legătură cu gestionarea defectuoasă a uzinei SA „TOPAZ” prin îndatorare abuzivă și crearea premiselor de insolvență intenționată.Mircea Baciu, aflând că Victor Slivinschi a depus o plângere penală, a recurs la atacuri mediatice pe canale de Telegram rusești, acuzând preluarea SA „TOPAZ”, pentru a-și susține denunțul adresat organelor de drept ale Federației Ruse, cu privire la intențiile lui Slivinschi de atac raider asupra SA „TOPAZ”, implicarea procurorului general interimar, Ion Munteanu, și coruperea administratoarei ”TOPAZ”, Inna Linnic, și a premierului Moldovei, Dorin Recean, cu câte 50 000 de euro.După mai multe încercări nereușite de înstrăinare, lotul de acțiuni SA „TOPAZ”, aflat sub sancțiuni, a fost din nou expus la licitație la prețul inițial de 1 076 214 000 Ruble, iar la 09.10.2023 a avut loc licitația pe platforma rt-capital.ru. La această licitație au participat patru companii din Federația Rusă: ООО «ДАРЫ ПРИРОДЫ», ООО «ОФИС ФОНДА «ЗАВЕТ», ООО «ИНВЕСТ» și ОOO «Бизнес Брокер Финанс», ultima fiind declarată câștigătoare cu prețul de 1 688 107 000 Ruble.Potrivit unor surse, compania ОOO «Бизнес Брокер Финанс» ar fi deținută de oameni de afaceri ruși cu conexiuni influente în organele de forță ale Federației Ruse. Astfel, pentru evitarea sancțiunilor aplicate împotriva industriei militare ruse, ar fi fost pusă în aplicare schema lui Mircea Baciu de preluare prin atac raider a activelor SA „TOPAZ”, sub pretextul unei îndatorări de peste 15 milioane lei (anterior cesionate), procesul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Central, la cererea companiei CPD-industrial Grup împotriva SA „TOPAZ”, depusă la 23.10.2023, privind intentarea procesului de insolvabilitate.La 02.10.2024, procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au descins cu percheziții la sediile companiilor, automobilele și domiciliile suspecților de comiterea infracțiunilor de abuz de serviciu și insolvabilitate fictivă în cazul SA „TOPAZ”. Potrivit comunicatului de presă al PCCOCS, procurorii cercetează patru persoane din conducerea a două companii, cetățeni ai Moldovei, în dosarul ce vizează o întreprindere mixtă din Chișinău, al cărei fondator este o companie din Rusia, sancționată internațional.Procurorii au anunțat că doi dintre suspecți sunt un bărbat și o femeie din conducerea întreprinderii mixte (anterior cu funcții în așa-zisele „autorități” din stânga Nistrului, aceștia făcând naveta la Chișinău pentru activitatea la întreprindere). Este vorba despre administratoarea SA „TOPAZ”, Inna Linnic, și adjunctul acesteia, Mamedov Rauf.Ceilalți doi suspecți anunțați de PCCOCS – un bărbat și o femeie – fac parte din conducerea unei companii din Moldova, care a solicitat instanței declararea insolvabilității întreprinderii mixte. Este vorba despre compania „CPD-industrial Grup” SRL, iar persoanele sunt Mircea Baciu și Olga Baciu, sora lui Mircea Baciu, cei care ar fi pus la cale schema de preluare prin atac raider a activelor SA „TOPAZ” și de eludare a sancțiunilor internaționale aplicate activelor Federației Ruse.De menționat este că proprietarul Bomba, Mircea Baciu, se bucură de susținere politică în Moldova. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a acordat, în semn de recunoștință, diploma Parlamentului de gradul I pentru escaladarea a 7 munți.”L-am invitat pe dl Baciu la Parlament unde în semn de recunoștință i-am oferit diploma Parlamentului de gradul I și l-am îndemnat să vorbească cât mai mult despre experiența sa în școli, universități și că atunci când există dorință, reușești”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului și președinte al partidului de guvernare. De asemenea, deputații PAS, Dascălu Iulia și Boris Marcoci, ar promova interesele lui Mircea Baciu prin autoritățile publice.sursa: dosar.md
12:00
O persoană a fost reținută de CNA și procurorii mun. Chișinău, în urma unor percheziții desfășurate la Orhei în localitatea Jora de Jos. Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice din partea unui grup  organizat, iar de la fața locului a fost ridicat circa 1 milion de lei.Potrivit faptelor investigate, un grup de persoane ar fi planificat acțiuni ilegale în vederea compromiterii procesului electoral din 20 octombrie în localitatea Jora de Jos, inclusiv prin coruperea alegătorilor. Astfel, mijloacele financiare ridicate urmau a fi utilizate pentru remunerarea membrilor de partid și a simpatizanților acestuia, organizarea evenimentelor festive, concertelor, întrunirilor sau altor acțiuni publice, închirierea mijloacelor de transport, alimentarea cu combustibil sau remunerarea șoferilor.În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare în diferită valută, precum și obiecte și documente care demonstrează proveniența și destinația ulterioară a banilor.Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău.
10:00
Un tânăr a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce motocicleta cu care se deplasau s-a lovit violent într-o fântână. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:40, în localitatea Scăieni, din raionul Dondușeni.Potrivit informațiilor preliminare, motociclistul ar fi pierdut controlul ghidonului, motocicleta a derapat și a ajuns într-o fântână de pe acostament. În urma accidentului, un adolescent de 18 ani, pasager pe motocicletă, a decedat. Motociclistul de 21 de ani, cu diverse traumatisme, a fost transportat la spital.Oamenii legii investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier.
09:50
"Dumnezeu să îl aibă în a sa pază pe ţar!" este una dintre primele urări publice de ziua preşedintelui rus Vladimir Putin, care împlineşte luni 72 de ani.Urarea a venit din partea ideologului rus ultranaţionalist Alexander Dugin pe contul său de pe canalul de mesagerie Telegram, la câteva minute după miezul nopţii. Dugin, în vârstă de 62 de ani, pledează de mult timp pentru unificarea teritoriilor vorbitoare de limbă rusă şi a altor teritorii într-un vast nou imperiu rus, pe care doreşte să îl includă şi Ucraina, unde Rusia poartă un război. Fiica lui Dugin a fost ucisă într-un presupus atentat cu maşină capcană în 2022.„Astăzi, prieteni, este ziua de naştere a liderului nostru naţional”, a scris Ramzan Kadîrov, liderul Republicii Cecene din Rusia, care se autointitulează «soldatul de rând» al lui Putin, într-un mesaj de felicitare pe Telegram, luni la miezul nopţii. „Aceasta este o zi semnificativă pentru întreaga noastră Patrie”.Putin, care a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina în 2022, a câştigat categoric alegerile din martie. Noul său mandat de şase ani, dacă va fi dus la bun sfârşit, îl va face cel mai longeviv lider al Rusiei de peste 200 de ani, când ţarii şi împărătesele conduceau ţara.Victoria a consolidat controlul deja strâns al lui Putin asupra puterii şi, a spus el, a demonstrat că Moscova a avut dreptate să ţină piept Occidentului şi să îşi trimită trupele în Ucraina. Occidentul îl prezintă pe Putin drept un autocrat şi un criminal. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat drept ilegitim votul din martie care a prelungit mandatul fostului spion KGB.Putin prezintă războiul din Ucraina ca parte a unei bătălii vechi de secole cu un Occident în declin care, în opinia sa, a umilit Rusia după Războiul Rece prin invadarea sferei de influenţă a Moscovei.Kievul şi aliaţii săi occidentali califică războiul drept o acaparare imperială de terenuri. Conflictul a dus la moartea a mii de civili, în marea lor majoritate ucraineni. A transformat oraşele în ruine şi a strămutat milioane de persoane.
09:40
În noaptea zilei de 06 octombrie 2024, pompierii IGSU au intervenit la lichidarea flăcărilor care au cuprins un automobil. Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:41.Potrivit informațiilor recepționate, focul a afectat un autovehicul pe traseul Ungheni-Chișinău în apropierea satului Hristoforovca. La fața locului au fost îndreptate două echipaje de pompieri și salvatori. În scurt timp, salvatorii au reușit localizarea arderii și lichidarea completă a acesteia la ora 23:21. Nicio persoană nu avut de suferit, iar flăcările au distrus în totalitate automobilul de model OPEL.Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 35 de situații de risc.
Mai mult de 2 zile în urmă
13:50
Aproximativ 30 de proiectile au fost lansate din Liban în Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), citate de CNN. De cealaltă parte, potrivit The Guardian, presa libaneză informează că cinci atacuri israeliene au lovit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sudul Beirutului și împrejurimile sale, patru dintre acestea fiind "foarte violente". Mai multe rachete ar fi căzut lângă Aeroportul Internațional din Beirut. Activitatea pe aeroport nu a fost oprită și un avion a aterizat chiar în timpul unui atac.Aproximativ 30 de proiectile au fost lansate din Liban în Israel în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF). Unele dintre proiectile au fost interceptate, iar altele au căzut, a declarat IDF într-un comunicat. În jurul orei 00:30, sirenele au sunat în zona Kiryat Shmona din nordul Israelului.Hezbollah a emis două declarații duminică dimineață, afirmând că a țintit cu rachete soldații israelieni din "așezarea Al-Manara" și împrejurimile acesteia din nordul Israelului, în sprijinul poporului palestinian și pentru apărarea Libanului. Într-o a treia declarație, Hezbollah a afirmat că a vizat forțele israeliene din aceeași zonă în timp ce acestea "evacuau soldații răniți și uciși".  BREAKINGIsrael has targeted *FRENCH* Multinational Company TotalEnergies gas station in Beirut.This comes after Emmanuel Macron BANNED military aid to Israel.Netanyahu is a psychopath and has now targeted a major French company… pic.twitter.com/iPRAjNs9vi— Pelham (@Resist_05) October 5, 2024 Cinci atacuri israeliene au lovit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sudul Beirutului și împrejurimile sale, patru dintre acestea fiind "foarte violente", informează presa libaneză, citată de The Guardian."Avioanele de război ale inamicului israelian au efectuat patru lovituri foarte violente asupra suburbiilor sudice (ale Beirutului) și o lovitură asupra zonei Chweifat", ambulanțele grăbindu-se la fața locului, a declarat Agenția națională de presă libaneză.Mai multe rachete aeriene israeliene au căzut în apropierea aeroportului din Beirut. Câteva atacuri au vizat drumul care duce la Aeroportul internațional Rafic Hariri. De asemenea, a fost lovit zidul aeroportului. Zborurile nu s-au oprit și un avion a aterizat chiar în timpul atacurilor, potrivit Al Jazeera.Localnicii susțin că este cea mai "violentă noapte" de la declanșarea atacurilor israeliene asupra Libanului.
13:40
Moldovenii ar putea să călătorească fără controale la  frontieră în statele europene, prin aderarea la Spațiul Schengen, la fel ca alte țări, care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Declarația aparține candidatului Partidului Nostru, Renato Usatîi și a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu locuitorii din Călărași. „Procedura de acceptare în Spațiul Schengen conține mai puține acțiuni pe care trebuie să le îndeplinim, decât cele pe care suntem obligați să le realizăm în cazul aderării la Uniunea Europeană”, a explicat Renato Usatîi.Totodată el a accentuat că cerințele și condițiile acceptării în Spațiul Schengen țin de securizarea frontierelor țării noastre și nu în acceptarea unor valori străine poporului nostru.Anterior, liderul Partidului Nostru a declarat că aderarea Republicii Moldova la spațiul Schengen este reală și acest lucru poate fi făcut în patru ani.
13:30
Candidatul independent la funcția de președinte, Andrei Năstase, s-a întâlnit cu mai mulți moldoveni din Dublin, Irlanda. Într-o postare pe rețelele sociale, acesta a scris că “a fost o ocazie specială pentru a discuta despre viitorul țării noastre”.Andrei Năstase susține că statul moldovean și toți politicienii care au condus țara ar trebui să își ceară scuze pentru că nu au fost capabili să ofere acestor oameni condiții acasă. Potrivit lui, Guvernele de stânga și de dreapta au eșuat în totalitate, iar cifrele plecărilor masive au atins cote alarmante.În context, Năstase spune că are soluții concrete, analizând și experiența altor țări.“În primul rând, avem nevoie de o economie puternică în Moldova, cu locuri de muncă și salarii mai mari. Acest lucru se poate realiza printr-o industrializare masivă. Avem nevoie de o industrializare a economiei moldovenești, avem nevoie de un buget făcut pentru oameni, în care să fie prevăzute soluții clare, iar banii să fie alocați țintit pentru cei care au nevoie. Așa cum avem nevoie de facilități fiscale pentru investitori”, a scris Andrei Năstase.Pentru a facilita întoarcerea diasporei acasă, Năstase propune implementarea programului „Întoarce-te acasă” – care va oferi facilități pentru cei care doresc să investească.”De exemplu, cetățenii care se întorc și își deschid firme în domeniul serviciilor vor beneficia de zero impozit timp de 3 ani, iar cei care investesc în producție vor avea impozit pe profit zero timp de 5 ani. Acest program este fezabil și realizabil. Întoarcerea diasporei acasă ar aduce beneficii enorme pentru Moldova. Oamenii sunt resursa cea mai importantă a unei țări, iar fără ei nimic nu se poate dezvolta. Putem face Moldova puternică doar dacă vom fi uniți, cei de acasă cu cei plecați”, a conchis Năstase.
11:20
Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică. Alarma aeriană a ținut peste cinci ore. Toate atacurile au fost neutralizate, au anunțat ucrainenii.Jumătatea de est a Ucrainei s-a aflat sub alertă de raid aerian timp de peste cinci ore în urma loviturilor ruse, a declarat duminică dimineaţa armata ucraineană, Moscova lansând mai multe valuri de lovituri aeriene împotriva capitalei Kiev şi a altor oraşe, relatează Reuters."Inamicul și-a folosit din nou dronele împotriva Kievului peste noapte. Dronele rusești au intrat în capitala Ucrainei în mai multe valuri și din direcții diferite", a explicat, pe Telegram, Serghei Popko, șeful administrației militare din Kiev. "Dronele ruseşti au pătruns în capitala Ucrainei în mai multe valuri şi din direcţii diferite", a mai spus el.Toate dronele au fost distruse şi, conform informaţiilor preliminare, nu au fost raportate pagube sau persoane rănite, a declarat Popko. Alertele de raid aerian pentru capitală şi regiunea sa au fost anunţate de trei ori în cursul nopţii, însumând mai mult de cinci ore, a mai spus el.Forţele aeriene ucrainene au anunţat duminică că Rusia a lansat în cursul nopţii 87 de drone de atac şi patru rachete care au vizat teritoriul ucrainean. Unităţile de apărare aeriană au distrus 56 de drone şi două dintre rachete, au precizat forţele aeriene pe Telegram.Primarul portului Odesa de la Marea Neagră, Ghennadi Truhanov, a declarat pe Telegram că Rusia a vizat oraşul în cursul nopţii, fiind raportate mai multe explozii. Nu au existat informaţii privind pagube sau răniţi, relatează Agerpres.Guvernatorul regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, a declarat duminică dimineaţă, pe Telegram, că un civil a murit şi 15 au fost răniţi în atacurile Rusiei asupra regiunii în ultimele 24 de ore.Ambele părţi neagă că au vizat civili în războiul declanşat de invazia Rusiei în Ucraina, lansată în februarie 2022. Cu toate acestea, mii de civili au murit, marea majoritate dintre ei ucraineni.
11:10
Un grav accident rutier a avut loc, cu puțin timp în urmă, pe traseul R6, în apropierea localității Peresecina din raionul Orhei. Conform informațiilor preliminare, șoferița unei Toyota Corolla ar fi pierdut controlul mașinii în momentul în care se apropia de o curbă periculoasă.În rezultat vehiculul a ajuns pe banda opusă, ciocnindu-se violent cu o Toyota Auris, condusă de un bărbat de 59 de ani, care avea și o pasageră de 53 de ani.În urma impactului, femeia de 63 de ani, care conducea Toyota Corolla, a decedat la fața locului, iar pasagera din Toyota Auris a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.Șoferul Toyotei Auris a fost testat la alcool, rezultatul fiind negativ.Poliția se află la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
5 octombrie 2024
22:00
Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România, Diana Șoșoacă, la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Șoșoacă nu are nicio cale de atac, decizia CCR este definitivă și s-a luat cu majoritate de 5-2, alti doi judecători fiind absenți. Judecătorii Curţii Constituţionale au dezbătut, sâmbătă, de la ora 17:00, mai multe contestaţii cu privire la candidaturile lui Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Kelemen Hunor, Ludovic Orban şi a Dianei Iovanovici-Şoşoacă, pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Conform surselor G4Media, judecătorii CCR au anulat decizia Biroului Electoral Central privind candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României.Aceleași surse au informat că CCR a analizat „atașamentul” Dianei Soșoacă fața de Constituție. Scorul la vot a fost 5-2 pentru respingerea candidaturii, cu mențiunea că doi judecători au lipsit de la ședință.Prima reacție a Dianei Șoșoacă a venit pe facebook. Aceasta se afla într-un live, când a fost informată că nu mai poate candida la președinția României și s-a dezlănțuit:„Este inacceptabil așa ceva, în condițiile în care nici măcar nu am fost citată. S-au încălcat grav toate drepturile procesuale (…)” Șoșoacă i-a acuzat pe evrei „de implicare în procesul Constituțional”.  Ea a ieșit din live pentru a „verifica ce se întâmplă”.Contestațiile la CCR în ceea ce o privește pe Diana Șoșoacă au fost depuse de Mihai Gheorghe Ursa și de Amalia Bellantoni, fostă membră a SOS România. Cei doi au acuzat-o pe Șoșoacă de „ură rasială”, „semnături de susținere false”, „nerespectarea statutului partidelor și încălcarea Constituției”.Totodată, Curtea a amânat pentru data de 5 octombrie 2024, ora 21:00 contestația formulată împotriva înregistrării candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, contestație formulată de domnul Stan Valerian
21:00
Șefa statului a adresat astăzi un mesaj de felicitare pentru toți profesorii și angajații din domeniul Educației. Maia Sandu le-a dorit profesorilor să intre cu dragoste și răbdare în clasă, pentru că de dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflă și valorile democratice pe care le transmit depinde ce fel de generație creștem. „Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei - viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori! Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil. „Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a mai notat șefa statului.
19:00
Armata israeliană anunţă că "pregăteşte un răspuns" la atacul cu 180 de rachete lansat marţi de Iran. Între timp, bombardamentele din Liban continuă, în special în sudul capitalei. Hashem Safieddine, favorit să preia conducerea Hezbollah, a fost ucis într-un atac israelian joi, în Beirut, potrivit Haaretz.Cotidianul israelian de stânga Haaretz scrie, citând armata israeliană, că riposta va fi "semnificativă". Armata israeliană "se pregăteşte pentru o lovitură importantă în Iran în urma atacului cu rachete lansat săptămâna aceasta de Teheran", notează ziarul citat.După ce a slăbit mişcarea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza într-un război devastator şi sângeros pentru populaţia civilă palestiniană şi care încă nu s-a încheiat, armata israeliană şi-a axat de la jumătatea lunii septembrie operaţiunile pe frontul libanez împotriva miliţiei Hezbollah, pe care a bombardat-o intens, i-a detonat de la distanţă dispozitive de telecomunicaţii în care aparent serviciul israelian Mossad reuşise să implanteze explozivi, i-a decimat conducerea, ucigându-l şi pe liderul ei, Hassan Nasralah, iar luni a lansat şi o ofensivă terestră, transmite AFP, citat de Agerpres.Iranul a lansat marţi seară o salvă de circa 200 de rachete balistice către Israel, majoritatea fiind interceptate de sistemele antiaeriene israeliene şi de cele de pe navele americane de război, dar altele au lovit baze militare israeliene, fără însă a distruge avioane sau infrastructuri esenţiale, potrivit armatei israeliene.Atacul a fost descris de Teheran drept o acţiune de represalii faţă de campania militară israeliană contra grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah şi faţă de uciderea lui Nasrallah, a altor comandanţi ai acestei formaţiuni, precum şi a liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat la Teheran în iulie.Israelul a promis o ripostă, în timp ce Iranul a ameninţat la rândul său cu noi atacuri în cazul unor represalii israeliene.
18:20
Victoria Furtună, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, acuză autoritățile că ar fi împiedicat o întâlnire electorală la Căușeni. Fostul procuror anticorupție spune că întâlnirea planificată pentru data de 5 octombrie 2024 în orașul Căușeni a fost anulată de autoritățile locale, în mod neașteptat și fără motive clare.Furtună a explicat că pe 4 octombrie 2024, la ora 10:07, Primăria orașului Căușeni a aprobat solicitarea depusă în conformitate cu legea, iar dispoziția a fost transmisă organelor competente. Cu toate acestea, la doar câteva ore distanță, la 15:56, a fost informată că dispoziția a fost retrasă, fără să fie oferite detalii referitoare la motivele acestei decizii.Legea nr. 26 din 22 februarie 2008, care reglementează astfel de întruniri, permite organizarea acestora chiar și fără respectarea unor termeni stricți în cazul întâlnirilor spontane, dacă sunt comunicate în mod adecvat detalii despre locul, data și scopul evenimentului. În acest context, Furtună a subliniat că va continua să lupte pentru dreptul de a se întâlni cu cetățenii, menționând că nu va renunța în fața obstacolelor.“Legea ne dă dreptul să organizăm astfel de întâlniri, iar eu nu voi ceda”, a afirmat Furtună, invitând funcționarii locali să respecte cadrul legal în vigoare.
17:10
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu primarul din Lisabona, Carlos Moedas. Într-o postare pe rețelele sociale, edilul a anunțat că au discutat despre proiecte și programe pe care le pot organiza împreună.“Am mulțumit pentru deschiderea de a iniția o colaborare între capitalele noastre. Primăria Chișinău preia cele mai bune practici europene și le implementează cu succes acasă, împreună cu locuitorii”, a scris Ion Ceban.Ulterior, la invitația primarului din Lisabona, Carlos Moedas, Ion Ceban a participat la ceremonia solemnă de aniversare a 114 ani de la înființarea Republicii Portugheze, la care a participat și conducerea de vârf a țării: Președintele Republicii, Marcelo Rebelo de Sousa, premierul, Luis Montenegro, și președintele Parlamentului, José Pedro Aguiar-Branco.
13:20
O tânără de 18 ani, originară din Republica Moldova, a fost omorâtă de un vecin, în Bacău, România. Conform informațiilor preliminare, individul ar fi sunat la ușă și ar fi cerut un foc, iar după ce i s-a refuzat, acesta s-a întors și a înjunghiat tânăra, scrie Realitatea.net.Tânăra din județul Bacău a fost înjunghiată și a decedat la scurt timp la spital, după ce a fost atacată în propria locuință de un bărbat, despre care se spune că ar avea probleme psihice. Tragedia s-a produs sub privirile celor doi frați mai mici ai victimei, gemeni de nouă ani.Tânăra, originară din Republica Moldova, locuia în România de câțiva ani cu mama sa. În ziua crimei, ea se afla acasă doar cu cei doi frați, în timp ce mama și tatăl vitreg erau plecați în sat.Potrivit sursei citate, individul a intrat în locuința familiei fetei și i-a cerut un foc pentru a-și aprinde o țigară. Tânăra a refuzat și inițial a reușit să-l alunge, dar acesta a revenit în scurt timp, a înjunghiat-o și apoi a fugit spre casa lui, situată la cinci kilometri distanță. O vecină, care se afla în apropiere, a auzit zgomote venind din interiorul casei și l-a chemat pe fratele ei să verifice ce se întâmplă. Bărbatul a găsit-o pe tânără într-o baltă de sânge. Fiind transportată la spital, medicii nu i-au mai putut salva viața.Suspectul fusese externat de la spitalul de psihiatrie în urmă cu trei luni. El a fost reținut la scurt timp, iar acum s-au început cercetările pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.
13:10
În dimineața zilei de 5 octombrie 2024, la ora 06:15, Inspectoratul de Poliție Cahul a fost alertat cu privire la un accident rutier petrecut în satul Larga Nouă, raionul Cahul.Un microbuz de model Mercedes „Sprinter”, transportând 17 pasageri, a derapat de pe traseu din cauza vizibilității reduse provocate de o ceață densă și s-a răsturnat într-o rigolă. Incidentul s-a produs pe traseul R-34, la km 109+300 m.Șapte pasageri au fost transportați la Spitalul Raional Cahul în stare gravă și medie gravă cu diverse traumatisme. Șoferul microbuzului a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
13:00
La întâlnirea cu cetățenii din Anenii Noi, candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a explicat cum oamenii din sate ar putea crește veniturile dacă statul ar garanta achiziționarea centralizată a producției agricole.El a adus exemplul sistemului „Zagotkontora”, care și-a demonstrat anterior eficiența, și a spus că acesta trebuie restabilit pentru a oferi oamenilor posibilitatea de a-și vinde fructele, legumele sau alte produse agricole crescute acasă. „Trebuie să învățăm din practicile bune ale Uniunii Europene, dar să nu uităm ce a funcționat bine în Uniunea Sovietică. Azi oamenii din sate nu sunt implicați în activități productive. Fie muncesc cu ziua pentru liderii din zonă, fie pleacă peste hotare să câștige bani pentru a-i trimite acasă. Liderii mari controlează producția și exportul, dar cei mici, fără resurse, sunt nevoiți să vândă ieftin intermediarilor. Dacă statul ar garanta un preț de piață pentru producție – fie fructe, legume sau carne – oamenii s-ar convinge și, în următorii ani, ar crește volumele de producție dublu sau triplu”, a explicat Renato Usatîi.Totodată, candidatul Partidului Nostru a vorbit despre proiectul magazinelor sociale de stat în fiecare raion, care devine tot mai apreciat de către cetățenii din țară. „Aceste magazine sociale de stat vor garanta prețuri mai mici la produsele de strictă necesitate și vor contribui la scăderea prețurilor în magazinele private datorită unei concurențe reale”, a menționat Renato Usatîi.Proiectul național de asigurare a tuturor gospodăriilor din țară cu apă potabilă și canalizare este o altă inițiativă lansată de liderul Partidului Nostru. Realizarea acesteia, în opinia sa, este posibilă doar prin luarea poverii de pe umerii primăriilor și administrarea directă de către Guvern.
12:40
Compania SRL „GENERAL MEDIA GROUP CORP”, care deține postul de televiziune suspendate PRIME, PublikaTV, precum și posturile de radio PublikaFM și MuzFM, a rămas fără licență. Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, condus de premierul Dorin Recean, a decis să refuze aprobarea prealabilă a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului în domeniul audiovizualului […] The post Autoritățile închid definitiv holdingul media General Media Group, care deținea Publika TV și Prime. Licența acestuia, retrasă first appeared on Liber TV.
12:30
Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024. Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical. Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic. În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului, care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.
09:40
Explozia unei maşini în oraşul ocupat Enerhodar l-a ucis pe Andrei Korotkii, „şeful securităţii” la Centrala Nucleară (NPP) Zaporojie, a anunţat Kiev Post , citând informaţii publicate pe contul oficial de telegram de Serviciul de Informaţii Militare al Ucrainei.Potrivit sursei citate, Korotkii, un colaborator al forţelor ruse, a fost implicat în acţiuni represive împotriva ucrainenilor şi a sprijinit ocupaţia rusă. Serviciul de Informaţii Militare a postat un videoclip pe canalul său Telegram cu o maşină care exploda.Kiev Post nu a putut verifica autenticitatea videoclipului.Korotkii a fost acuzat că a facilitat crimele de război şi reprimarea civililor ucraineni şi a personalului centralei nucleare din Enerhodar, de când forţele ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare Zaporojie.Se pare că el a jucat un rol cheie în furnizarea de liste de angajaţi cu simpatii pro-ucrainene autorităţilor ruse, ceea ce a condus la acţiuni represive împotriva acestora.În plus, el a fost un susţinător activ al forţelor de ocupaţie ruse, organizând evenimente pro-ruse şi a servit ca membru al partidului Rusia Unită, al lui Vladimir Putin.Conducerea centralei – cea mai mare din Europa, cu şase reactoare nucleare – au condamnat autorităţile ucrainene pentru orchestrarea crimei.Korotkiy a deţinut o poziţie de conducere în administraţia ocupaţiei, conducând aşa-numitul „Consiliu al Deputaţilor” din Enerhodar.Deşi niciun grup nu şi-a revendicat public responsabilitatea, explozia marchează o alta dintr-o serie de atacuri direcţionate împotriva unor figuri cheie din aparatul de ocupaţie rus.Aproape 50 de colaboratori pro-ruşi şi oficiali ai ocupaţiei ruse au fost asasinaţi, cel mai probabil de serviciile speciale ucrainene sau de partizani, în timpul invaziei pe scară largă a trupelor ruse în Ucraina, care a început pe 24 februarie 2022, notează Kiev Post.
4 octombrie 2024
20:00
În cadrul vizitei la Chișinău, premierul României, Marcel Ciolacu, a avut o întâlnire cu Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor. Unul dintre punctele centrale ale agendei a fost evaluarea activităților desfășurate de Biserica Ortodoxă Română în Basarabia, precum și analiza proiectelor comune dintre Mitropolia Basarabiei, prin Patriarhia Română și Guvernul României.Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Basarabiei, întâlnirea a oferit prilejul de a discuta despre proiectele aflate în derulare, care vizează construcția și renovarea de lăcașuri de cult, centre sociale și instituții caritabile, toate finanțate de către Guvernul României prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte și prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.În timpul întâlnirii, Părintele Maxim Sturza, Consilier pentru Relații Bisericești, Externe și cu Instituțiile Statului, a prezentat Premierului Ion-Marcel Ciolacu o serie de inițiative de mare însemnătate istorică și simbolică, care urmează să fie realizate în cel mai scurt timp. Aceste proiecte capătă o importanță și mai mare în contextul Centenarului Mitropoliei Basarabiei, care va fi sărbătorit în anul următor, alături de Patriarhia Română.Părintele Mitropolit Petru a mulțumit domnului Prim-ministru în numele întregii comunități ortodoxe românești din Basarabia pentru sprijinul constant acordat.„Mitropolia Basarabiei, prima instituție românească reactivată după obținerea independenței Republicii Moldova, beneficiază de un sprijin neprețuit din partea Guvernului României și a oficialilor de la București”, a subliniat ÎPS Petru.„Grație acestui sprijin, toți clericii Mitropoliei Basarabiei sunt angajați ai Patriarhiei Române, beneficiind de aceleași drepturi salariale ca și clericii din România. De asemenea, alocarea anuală de 2 milioane de euro de către Guvernul României, începând cu anul curent, a facilitat construirea și renovarea de biserici și centre sociale din Basarabia” a mai adăugat Înaltpreasfinția Sa.Marcel Ciolacu a mulțumit, la rândul său, Înaltpreasfințitului Părinte Petru pentru primirea călduroasă și pentru dedicarea Mitropoliei Basarabiei în conservarea moștenirii spirituale și culturale românești în Republica Moldova.„De fiecare dată când vin la Chișinău, mă simt acasă. Suntem frați, avem un trecut și un viitor comun, iar acest lucru nu poate fi negat de nimeni”, a afirmat Premierul, reiterând angajamentul ferm de a sprijini în continuare Mitropolia Basarabiei și Biserica Ortodoxă Română din regiune.Premierul a subliniat, de asemenea, că Biserica Ortodoxă Română din Basarabia joacă un rol esențial în renașterea conștiinței naționale și spirituale a românilor din Republica Moldova, contribuind la restabilirea demnității și identității naționale și spirituale a fiecărui credincios.Vizita s-a încheiat cu o prezentare a sediului administrativ al Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, recent renovat cu sprijinul financiar al Guvernului României. De asemenea, Marcel Ciolacu s-a închinat în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”, rugându-se în fața sfintelor icoane și a moaștelor sfinților români.
18:50
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat astăzi în vizită oficială la Chișinău, a avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.Un subiect important abordat în cursul întrevederii a fost parcursul european al Republicii Moldova.Premierul Marcel Ciolacu a subliniat cu acest prilej că România crede în vocația europeană a Republicii Moldova și va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum pe care autoritățile de la Chișinău s-au angajat cu încredere și responsabilitate, reușind să facă față unor crize și provocări hibride, fără precedent, apărute pe fondul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.”Am avut astăzi prilejul să facem un bilanț al sprijinului consistent pe care România l-a oferit până acum Republicii Moldova și am analizat modul în care putem canaliza mai bine această susținere. Vom face în continuare tot ceea ce ține de noi, prin proiecte concrete și împărtășind din experiența noastră în integrarea europeană, pentru a sprijini acest parcurs pentru Republica Moldova. Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetățenilor și comunităților încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democrației, dezvoltării și stabilității”,  a declarat premierul Marcel Ciolacu.Șeful Executivului a remarcat, totodată, aprecierea și respectul de care se bucură Republica Moldova din partea partenerilor din Uniunea Europeană și a felicitat angajamentul ferm european al șefului statului, Maia Sandu, pentru modul exemplar și convingător pentru întreaga Europă în care se implică în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.Din delegația României au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.
18:40
20 de microbuze noi, achiziționate cu ajutorul Guvernului României, vor ajunge în școlile din Republica Moldova. La evenimentul de distribuire a unităților de transport a participat, astăzi, premierul Dorin Recean, alături de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun.Premierul Dorin Recean a mulțumit omologului său român pentru contribuția la îmbunătățirea infrastructurii educaționale, evidențiind necesitatea asigurării accesului la educație de calitate pentru toți copiii din țară.„Acest ajutor esențial face parte dintr-un efort amplu de a asigura accesul fiecărui copil la o educație de calitate în școli dotate cu echipament modern”, a spus șeful Executivului.Prim-ministrul României a subliniat importanța investițiilor în sistemul educațional.„Educația copiilor, transportul lor în siguranță este o prioritate. Mă bucur că Republica Moldova este conectată la problemele copiilor. Toți copiii trebuie să aibă acces egal la educație”, a spus Marcel Ciolacu.Unitățile de transport vor ajunge în școlile din Ungheni, Briceni, Soroca, Florești, Drochia, Ocnița, Căușeni, dar și în alte raioane ale țării.Microbuzele au fost achiziționate din contul asistenței financiare nerambursabile de 100 de milioane de euro, oferită de Guvernul României. Întregul lot cuprinde 69 de unități de transport școlar, dintre care primele 40 au fost distribuite în luna august, curent.
16:30
În ultimii zece ani a scăzut de două ori numărul profesorilor de până la 30 de ani, iar o dată la 5 ani crește cu 4% ponderea profesorilor care au peste 60 de ani. Pe de altă parte, numărul educatorilor a crescut. Dacă acum câțiva ani, unul din trei educatori avea studii superioare, astăzi, 1 din 3 nu are studii superioare. Numărul pedagogilor s-a redus, dar numărul copiilor și mai mult. „Povara educației în Republica Moldova, atât acasă, cât și la școală, este pe umerii femeilor”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 4 octombrie, 2024, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, dintre ramurile economiei naționale cu cel mai mare număr de salariații, ramura învățământului este cea mai mare ramură din sectorul bugetar care are cei mai mulți salariați și a doua din economia națională. Comerțul cu ridicata are 112 mii de persoane sau 17,8%; învățământul – 91 de mii sau 14,6%; industria prelucrătoare – 82 de mii (13,1%); sănătate și asistență socială – 66 de mii (10,5%); iar administrația publică – 48 de mii (7,7%). În 2023, raioanele cu cea mai mare pondere a lucrătorilor în învățământ au fost Cantemir – 29,8%; Telenești – 29,4%; Nisporeni – 28,6%; Sângerei – 27,5%; Șoldănești – 27%, iar raioanele cu cea mai mică pondere a lucrătorilor în învățământ au fost Orhei – 16,1%; Anenii Noi – 15,6%; Basarabeasca – 13,5%; municipiul Bălți – 10,7%; iar municipiul Chișinău – 9,1%. Media națională a fost de 14,6%. „În raioanele unde profesorii sunt fiecare al treilea cetățean practic nu există activitate economică, nu există locuri de muncă, iar profesorii sunt unicii care lucrează. Acolo unde profesorii sunt mai puțini, acolo oamenii au și alte domenii de muncă”, a spus Veaceslav Ioniță. Repartizând forța de muncă din sistemul de învățământ, expertul a declarat că în anul de studiu 2000/2001 au fost 124,4 mii de angajați, dintre care: 51,9 mii – învățători și profesori; 8,9 mii – educatori; 63,6 mii reprezentau restul angajaților din sistem. În 2010/2011 – 116,6 mii de angajați: 48,7 mii – învățători și profesori; 12 mii – educatori; 55,9 mii – restul angajaților. 2020/2021 – 93,5 mii de angajați: 34,8 mii – învățători și profesori; 12,8 mii – educatori; 46 mii – restul agajaților. 2023/2024 – 91,4 mii de angajați: 33,3 mii – învățători și profesori; 12,6 mii – educatori; 45,5 mii – restul angajaților din sistem. Despre educatorii cu studii superioare din învățământul preșcolar, expertul a specificat faptul că în anul de învățământ 2005/2006 au reprezentat 31,8% din tot sistemul; 2015/2016 – 52,9%; iar în 2023/2024 – 65,4%. „Cândva unul din trei educatori avea studii superioare, astăzi 1 din 3 nu are studii superioare. O situație benefică sistemului educațional preșcolar”, a specificat expertul. Economistul a menționat că în ultimii 25 de ani, numărul salariaților din învățământ a scăzut cu 33 de mii sau cu 26,5%. Cel mai mult a scăzut în instituțiile de învățământ primar și secundar general cu 16400 mii sau cu 38,7%. Din instituțiile de învățământ superior s-a redus cu 1600 mii (30%); din instituțiile de învățământ profesional tehnic – cu 700 (15,9%). Restul angajaților din învățământ a scăzut cu 18100 (28,4%). Pe de altă parte, numărul salariaților în instituțiile de învățământ preșcolar a crescut cu 3700 de persoane sau cu 41,6%. Analistul economic, analizând numărul învățătorilor din instituțiile de învățământ primar şi secundar general, a afirmat că în anul de studiu 2010/2011 a fost de 36,9 mii în învățământul public și de 500 în cel privat. În anul 2015/2016 – 29,1 mii în învățământul public și 500 în cel privat. 2020/2021 – 26,2 mii în învățământul public și 700 în cel privat. 2023/2024 – 25,2 mii în învățământul public și 800 în cel privat „Ponderea celor din învățământul privat a crescut cu 300 de persoane. În sectorul bugetar numărul profesorilor a scăzut cu 11700 de persoane”, a afirmat analistul economic. Vorbind despre numărul de elevi la un învățător în învățământ primar şi secundar general, expertul a declarat că în anul de învățământ 2000/2001 erau 14,9 copii la un învățător; în anul 2005/2006 – 12,7 copii per învățător. În 2010/2011 – în învățământul public-10,6 copii/învățător, în învățământul privat-8 copii/învățător. 2015/2016 – în învățământul public-11,4 copii, în cel privat-8,9 copii. 2020/2021 – în învățământul public-12,5 copii, în cel privat-9,5 copii. 2023/2024 – în învățământul public-12,9 copii, în cel privat-10,9 copii. „Numărul învățătorilor s-a redus, dar numărul copiilor și mai mult. Optimizările care au avut loc în cazul instituțiilor de învățământ au permis că numărul copiilor la un învățător totuși să crească. După toate eforturile depuse în ultimii 15 ani, nu reușim să ajungem la nivelul anilor 2000, când erau 14,9 copii la un învățător”, a declarat expertul. Distribuind cadrele didactice pe sexe şi niveluri de învăţământ, Veaceslav Ioniță a spus că în învățământul primar și secundar general, în 2013 au fost bărbați 15,2%, femei - 84,4%, iar  în 2023 numărul bărbaților angajați în învățământul primar și secundar general a scăzut la 12%, iar cel al femeilor a crescut la 88%. În învățământul profesional tehnic, în 2013 bărbați au fost 37,2%; femei - 62,8%; iar în 2023, numărul bărbaților profesori a scăzut la 31,2%, iar al femeilor a crescut la 68,8%. În învățământul superior, în 2013 erau angajați 45,6% de bărbați, femei - 54,4%; în 2023 numărul bărbaților a scăzut la 43,5%, iar cel al femeilor a crescut la 56,5%. „Povara educației în Republica Moldova, atât acasă, cât și la școală, este pe umerii femeilor. Numărul bărbaților implicați în procesul educațional scade. Se atestă totuși că bărbații sunt mai mulți la treptele înalte de învățământ. Unul din 10 profesori sunt bărbați, restul sunt femei”, a spus Veaceslav Ioniță.Analiza integrală o puteți citi AICI.
16:00
Candidata independentă Natalia Morari denunță cenzură din partea posturilor de televiziune Jurnal TV și Axial TV. Se întâmplă după ce spotul său, filmat pe traseul Leova-Bumbăta, nu a fost acceptat pentru a fi difuzat. “Conform prevederilor electorale, furnizorii de servicii media trebuie să acorde timp de antenă gratuit candidaților. Chiar și așa, unele posturi TV au decis să refuze difuzarea spotului nostru de campanie, invocând diverse pretexte.De exemplu, postul preferat al guvernării – Jurnal TV – ne-a răspuns că spotul nostru, filmat pe drumul Leova-Bumbăta, bine cunoscut pentru schemele în care Spânu nu a ezitat să-și umple buzunarele, nu întrunește condițiile necesare, deoarece ar conține acuzații penale, insinuări și expuneri de neadevăruri. Dar mă întreb, dragă Jurnal TV, v-a mulțumit oare dl Spânu pentru acest devotament? Să sperăm că da, pentru că într-adevăr meritați o răsplată pe măsură pentru că închideți ochii cu atâta grație la schemele lui. Ne-ați expediat tocmai două refuzuri în acest sens.O altă situație, aproape similară, se referă la Axial TV, condus de dna Coloianu, care ne-a făcut onoarea de a ne explica, cu o ironie, că spotul nostru conține subiecte „alunecoase” – subiecte asupra cărora procurorii nu s-au pronunțat. Ei bine, dna Coloianu, vă mulțumim pentru claritate! Acum știm că la Axial TV subiectele alunecoase sunt cele care supără guvernarea. Era mai sincer să ne spuneți direct că vă temeți să-i deranjați pe cei de la putere și întrebări nu mai aveam”, a scris Natalia Morari.În context, Morari a făcut apel către jurnaliști să nu facă jocurile guvernării PAS.“Regret să spun aceste cuvinte, dar noi astăzi presă adevărată în Moldova practic nu mai avem”, a conchis Natalia Morari.
14:30
Maia Sandu a vizitat șantierul de construcție a podului peste râul Bîc și a pasajului peste calea ferată, pe drumul național M1, unde lucrările urmează să fie încheiate în câteva luni. Proiectul, în valoare de 187 milioane lei din Fondul rutier, este unul strategic pentru infrastructura țării și, în special, pentru această zonă industrială din preajma capitalei. În ultimii ani, menționează Maia Sandu, au fost construite sau renovate 57 de poduri rutiere, printre care și podul plutitor Leova-Bumbăta – primul construit peste Prut de la independență, iar într-un viitor apropiat va începe și construcția podului transfrontalier Cosăuți – Yampil, Ucraina.„Avem un plan foarte clar – Moldova să fie conectată la infrastructura europeană, iar în toată țara să avem drumuri naționale și regionale ca în Uniunea Europeană. Astfel, în următorii 4 ani, vom finaliza construcția a patru poduri rutiere peste Prut: Ungheni-Ungheni, Costești-Stânca, Leca-Fălciu, Bărboieni-Răducăneni și vom reabilita 3 000 de km de drumuri naționale și regionale”, a punctat Maia Sandu.De asemenea, Maia Sandu a vizitat Centrul de Sănătate din Criuleni unde a avut discuții bune cu colectivul medical.  În acest an a fost schimbat acoperișul instituției, renovat și dotat cabinetul de radiologie, inclusiv din fonduri europene. Tot aici, a fost deschis Centrul de intervenție timpurie „Lăstărel”, unde copiii cu provocări de dezvoltare primesc ajutor specializat gratuit în condiții moderne. De asemenea, în raionul Criuleni au fost reparate capital oficiile medicilor de familie din Cruglic și Izbiște.„Construim un sistem de sănătate modern – am investit 3 miliarde de lei în renovarea și dotarea spitalelor și am cumpărat 206 ambulanțe în doar 3 ani. Doar în ultimul an, ministerul a investit în spitalele raionale circa 400 de milioane de lei. Un obiectiv al Planului pentru Moldova este repararea tuturor policlinicilor din țară. Vrem să avem o societate sănătoasă și trebuie să continuăm aceste eforturi fără precedent pentru îmbunătățirea sistemul de sănătate”, a declarat Maia Sandu.
14:20
Deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Larisa Novac, susține că a devenit victima unor răufăcători. Ea a anunțat că, în această noapte, persoane necunoscute i-au aruncat o cutie cu vopsea neagră în curtea locuinţei din Floreşti.”Pavajul din curte a fost stropit de răufăcători cu vopsea neagră. Uitați-vă ce fac ei – după ce le-am deconspirat schemele de corupție electorală, ei ne amenință familiile, casele. Ei vor să ne sperie intrând noaptea în curțile noastre. Ei atacă ce avem mai sfânt – casa și familia. Oameni buni, haideți să ne apărăm cu toții. Noi nu ne temem de apucăturile lor mafiote”, a scris parlamentara.Larisa Novac spune că poliția a fost sesizată pe acest caz.”Sunt sigură că răufăcătorii vor fi găsiți și pedepsiți.  Haideți să ne mobilizăm și să nu permitem ca banii murdari, cumpărarea de voturi și intimidările să ne oprească din drum. Noi știm unde mergem, iar calea noastră e dreaptă și în interesul tuturor moldovenilor”, a concluzionat deputatul PAS.
14:20
În prezent, contrabanda crește anual cu cel puțin 50%, ceea ce înseamnă pierderi semnificative pentru bugetul de stat. O spune candidatul independent la prezidențiale, Andrei Năstase, care spune că în doar patru luni de mandat ca ministru de interne, a reușit să reduc contrabanda la cel mai jos nivel istoric. A „Acest record a fost recunoscut de România, țara noastră vecină, și de toți partenerii noștri occidentali. În prezent, contrabanda crește anual cu cel puțin 50%, ceea ce înseamnă pierderi semnificative pentru bugetul de stat. Aceste pierderi se traduc în salarii și pensii mai mici, mai puține alocații și sprijin pentru copii și familii. Trebuie să acționăm acum pentru a opri această tendință negativă și pentru a asigura un viitor mai bun pentru toți cetățenii noștri”, a declarat Năstase.
13:30
Rusia nu este nicio garanție pentru Republica Moldova. Rusia va aduce RM în zona izolării, în zona sărăciei, nu va aduce nici securitate, nici dezvoltare. Declarația aparține premierului României, Marcel Ciolacu, după întrevederea cu prim-ministrul Dorin Recean. „Eu nu cred în fratele mai mic, fratele mai mare. Suntem frați și avem un singur obiectiv: integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Avem ca și comparație: 20 de miliarde de euro se investesc din bani europeni în acest an în România. Asta înseamnă integrarea în UE. România beneficiază de un grant 500 de milioane de euro numai pentru împădurire. În acest moment am ajuns în România la un salariu mediu de 1500 de euro, am ajuns la o pensie de 550 de euro. Asta va aduce și în Republica Moldova Uniunea Europeană. Nu putem vorbi despre Republica Moldova decât în interiorul UE. (…) Rusia nu este nicio garanție pentru Republica Moldova. Rusia va aduce RM în zona izolării, în zona sărăciei, nu va aduce nici securitate, nici dezvoltare”, a declarat Marcel Ciolacu.La rândul său, Dorin Recean a evidențiat importanța legăturilor economice cu România, care reprezintă „cea mai mare și stabilă piață pentru exporturile moldovenești” și a subliniat angajamentul ferm al Bucureștiului în atragerea investițiilor străine în Republica Moldova, de la energie și agricultură până la tehnologie. „România ne-a fost alături nu doar la bine, dar și în cele mai dificile momente. La începutul crizei energetice, prima mână de ajutor ne-a fost întinsă de la București, un gest de solidaritate pe care nu o vom uita. România este un susținător fidel al cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat șeful Cabinetului de la Chișinău.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.